"Nu a fost un meci perfect!" Reacţia lui Răzvan Marin, după al doilea gol marcat în acest sezon
25.12.2018, 13:47Răzvan Marin a înscris al doilea gol din acest sezon în Belgia, în victoria cu 3-1 a lui Standard Liege contra lui Oostende. Mijlocaşul în vârstă de 22 de ani a marcat golul de 2-0, cu un şut superb de la distanţă, în minutul 12 al partidei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Djenepo a deschis scorul pentru Standard în minutul 2, Vanheusden a înscris şi el, în minutul 23, iar Boonen a marcat golul lui Oostende, în minutul 90+2.
"Nu, nu a fost un meci perfect. Prima repriză a fost foarte bună, dar nu sunt mulţumit de cea de-a doua. S-a spus ceva la pauză şi nu am făcut. Suntem profesionişti, trebuie să continuăm să jucăm şi nu am făcut-o după pauză. Nu ştiu de ce. Bine, am luat cele trei puncte, suntem în Top 6 şi mergem cu încredere la Charleroi. Chiar dacă nu ne va fi uşor acolo", a declarat Răzvan Marin, potrivit presei belgiene.
Răzvan Marin se află la al treilea sezon la Standard, care l-a cumpărat de la Viitorul, în ianuarie 2017, pentru 2,4 milioane de euro.
"Internaţionalul" român a marcat şase goluri în 39 de partide sezonul trecut pentru trupa din Liege, iar în acest campionat a înscris de două ori în 28 de meciuri disputate, în toate competiţiile.
Standard Liege se află pe locul 4 în Belgia, cu 33 de puncte după 20 de etape.
Etichete: standard liege , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...