Ianis Hagi, afectat după înfrângerea cu Warengem. Cum explică evoluția sa
11.08.2019, 20:20Ianis Hagi nu a mai avut în partida cu Warengem (0-2) prestația din primul său meci la Genk, cu Kortrijk (2-1), când a și marcat. Fostul decar al Viitorului încearcă să-și găsească locul în echipă, să stabilească relații de joc cu coechiperii. Ianis Hagi speră ca la următoarele partide să arate ce poate.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ianis Hagi era nemulțumit că echipa a înregistrat al doilea eșec în campionat. "E greu să acceptăm acest rezultat, după ce am pierdut și săptămâna trecută. Ce putem face? Trebuie să muncim mai mult și să câștigăm meciul următor. Sezonul este lung și trebuie să ne revenim", a declarat Ianis pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Ianis Hagi a precizat că are încă probleme de adaptare la noua sa echipă. "Încă încerc să mă adaptez, să-mi găsesc poziția în echipă, încerc să mă înțeleg cât mai bine cu colegii. Trebuie să ajungă să mă înțeleagă, eu să-i înțeleg pe ei. Încerc să ajung cât mai repede într-o formă bună și să creez o chimie cu ceilalți colegi pentru a putea da sută la sută și să joc cel mai fotbal", a mai spus internaționalul român.
Ianis Hagi nu a scăpat de furia fanilor lui Genk
Ianis a fost titular în meciul disputat acasă, cu Waregem, însă în afară de două lovituri libere mai periculoase, românul nu a amenințat poarta adversă. Fostul jucător al Viitorului a fost primul schimbat din echipa lui Genk.
"Mult prea lent totul. Hagi știe că poți să te deplasezi și fără minge la picior?", a postat un alt suporter, tot pe Twitter.
Ianis Hagi şi coechipierii, certaţi și după înfrângerea cu Mechelen
Căpitanul lui Genk, Sebastien Dewaest, și-a criticat dur colegii după eșecul cu Mechelen (1-3), în care Ianis Hagi a jucat în ultimele 45 de minute, dar nu a putut împiedica eșecul campioanei din Belgia.
"Trebuie să ne pregătim de două ori mai bine. Am părut fără dorinţă, fără atitudine. Poate că ne-am spus că suntem campioni şi că totul va merge de la sine. Ne face bine această palmă. Toţi trebuie să ne privim în oglindă", a spus Dewaest, după meci.
Etichete: ianis hagi , genk , infrangere warengem , ianis hagi acomodare , evolutii ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...