Antrenorul, impresionat de Stanciu: "Gol de clasă mondială!"
22.01.2017, 22:59Nicolae Stanciu a înscris duminică un gol de generic, care poate fi catalogat fără doar şi poate drept unul dintre cele mai frumoase ale carierei. La finalul partidei Anderlecht - St Truiden, scor 3-1, antrenorul românului a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestuia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Reuşita internaţionalului român a fost salutată de presa din Vest, acţiunea sa personală de efect (a preluat o minge din propria jumătate şi s-a oprit în poarta adversă, după un dribling de efect şi un şut extrem de frumos) impresionându-l şi pe Rene Weiler, antrenorul echipei din Bruxelles.
Imediat după confruntarea câştigată, antrenorul şi-a prezentat primele impresii despre meci, dar a ţinut să îl laude şi pe Stanciu.
"Întotdeauna primele meciuri după pauza de iarnă sunt dificile, aşa că nu pot să mă declar altfel decât foarte fericit că am reuşit să câştigăm. Am înscris de trei ori pe un gazon care nu s-a aflat în cele mai bune condiţii, în unele locuri era chiar gheaţă. Cu atât mai mult, golul lui Stanciu poate fi considerat unul de clasă mondială. Sunt foarte bucuros că a înscris. A fost în multe momente criticat, astfel că o astfel de reuşită nu poate decât să îl ajute în plan mental", a explicat Weiler, conform anderlechtrss.be.
Graţie succesului de azi, echipa românilor Chipciu şi Stanciu rămâne pe locul secund în clasament, în coasta lui Brugge, de care o desparte două puncte.
INTRĂ AICI PENTRU A VEDEA REUŞITA LUI STANCIU DE AZI
Etichete: stanciu , stanciu anderlecht
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...