Video Balint și Lăcătuș au revenit "acasă". Reportaj cu legendele Stelei, în Ghencea
13.12.2017, 16:10Gabi Balint și Marius Lăcătuș, doi fotbaliști legendari ai Stelei s-au întâlnit pe stadionul din Ghencea, locul unde au scris istorie pentru formația roș-albastră, dar și pentru echipa națională. Nostaligici, cei doi și-au amintit despre perioada petrecută la Steaua, dar au discutat și despre viitorul arenei care urmează a fi modernizată pentru Campionatul European din 2020.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Băi, ce vremuri au fost… Mă uit și nu-mi vine să cred! Adica sigur că e normal, trebuie să se modernizeze. Așa e viața! Stadionul oricum nu mai putea continua să fie la fel, dar știi, parcă odată dărâmat, se duce un pic și din istoria pe care a avut-o Steaua aici! Casa ei aici a fost. Ar fi frumos să ne cheme la inaugurarea stadionului, că de jucat nu mă gândesc nici la figurație" a precizat Balint într-un reportaj realizat de Eu Sunt 12.
"Și echipa națională tot aici a avut casa la un moment dat. Atunci se jucau foarte puține meciuri în provincie și cele mai bune rezultate tot aici au fost. Vine și vremea schimbării" a adăugat Lăcătuș.
În prezent analist la Digi Sport, Pele și-ar fi dorit să ia acasă fosta tabelă din Ghencea, ca amintire. "Eu vreau să iau ceva de pe stadionul acesta,dar ceva ce ar fi de atunci. Să iau o piatră ceva. Mi-ar fi plăcut să iau tabela veche de marcaj. O duceam la mine la țară la Bistrița și o puneam în curte".
Cel mai titrat jucător din fotbalul românesc, Lăcătuș a marcat goluri memorabile pentru Steaua. "Mă gândeam care a fost poarta la care am marcat cele mai multe goluri. Cred că la poarta de aici (nr. Peluza Sud). Dacă nu cele mai multe, măcar cele mai importante, cele din cupele europene" și-a amintit Lăcătuș, unul dintre marcatorii roș-albaștrilor la loviturile de departajare de la Sevilla, într-un reportaj realizat pentru Eu Sunt 12.
"Mie îmi plăcea să joc pe partea de la tribuna oficială. Mă simțeam mai important când îi aveam pe toți ăia în spate, cu epoleți, cu umerii grei" a adăugat Balint, care a evoluat pentru Steaua între 1980 și 1990.
Etichete: steaua , lacatus , balint , reportaj balint lacatus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...