Antrenorul și-a ieșit din minți și a oferit imagini reprobabile! Apoi l-a dat afară pe jucător: ”A terminat-o cu noi”
articol scris de Digi Sport10.11.2024, 09:08
Un episod cum nu ar trebui să se vadă pe un teren de fotbal s-a petrecut în timpul meciului Triestina - Giana Erminio 0-1, din Serie C.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În minutul 34, atacantul leton Raimonds Krollis (23 de ani) a fost eliminat direct după ce a lovit un adversar, ceea ce l-a scos din minți pe antrenorul Triestinei Pep Clotet (47 de ani).
Pep Clotet, după ce l-a bruscat pe Raimonds Krollis: ”Exact asta i-am spus în față”
Fotbalistul se îndrepta către vestiare, însă tehnicianul l-a chemat la el, după care l-a tras zdravăn de tricou în repetate rânduri și l-a zguduit puternic, iar Krollis nu a avut vreo reacție.
Galerie Foto
Triestina a rezistat în 10 oameni până în minutul 87, când Avinci a marcat pentru oaspeți singurul gol al partidei. Formația pregătită de Clotet e ”lanterna roșie” în Grupa A din Serie C.
Krollis, internațional leton cu 38 de selecții și 4 goluri, e împrumutat de Spezia la Triestina până la finalul sezonului.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Krollis, potrivit Transfermarkt, care nu a marcat niciun gol în acest sezon, în 12 meciuri.
La conferința de presă de la finalul partidei, Pep Clotet a transmis că, din punctul său de vedere, a avut tot dreptul să reacționeze în acest mod și, în plus, a anunțat că ”victima” sa nu va mai juca la Triestina cât timp e el antrenor.
”Cred că reacția a fost justificată. Acea eliminare nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Krollis e aici sub formă de împrumut, reprezintă un alt club care l-a trimis aici. I-a făcut asta Triestinei, clubului care l-a trimis la noi și fotbalului în general, e inacceptabil.
Dacă un jucător face așa ceva pe stradă, trebuie luate măsuri legale. Nu e normal și nu trebuie să acceptăm și exact asta i-am spus în față. Cu mine ca antrenor, a terminat-o cu Triestina începând de astăzi”, a spus Clotet.
Catalanul Clotet și-a început cariera de antrenor la Cornella, în 2001, după care a mai trecut pe la Espanyol U19, Figueres, Espanyol B, Halmstads, Malagueno, Birmingham, Brescia, SPAL și Torpedo Moscova. La Triestina a fost instalat la finalul lunii octombrie.
Etichete: fotbal italia , serie c , triestina , pep clotet , raimonds krollis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...