Antonela Roccuzzo s-a decis! A ales destinația și pune presiune pentru transferul lui Leo Messi
articol scris de Digi Sport07.06.2023, 10:56
Lionel Messi (35 de ani), campion mondial cu Argentina, ține capul de afiș al perioadei de MERCATO.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antonela Roccuzzo face presiuni pentru ca Leo Messi să revină la Barcelona
Galerie Foto
Septuplul câștigător al Balonului de Aur și-a încheiat contractul cu PSG și are mai multe opțiuni de transfer: Barcelona, Al-Hilal, Inter Miami și două cluburi de TOP din Europa.
Barcelona este prima opțiune a fotbalistului, asta și datorită presiunilor pe care le face soția sa, Antonela Roccuzzo, scriu jurnaliștii de la GOAL.
Sursa citată menționează că unul dintre cei 3 copii s-a confruntat cu probleme de adaptare la Paris, iar soția lui Leo Messi vrea ca familia să revină acasă, la Barcelona.
"Antonela Roccuzzo face presiuni asupra soțului ei pentru a reveni la Barcelona, în condițiile în care unul dinre copii a avut de suferit în perioada petrecută la paris. Familia preferă o întoarcere în Spania, unde Messi și-a petrecut o mare parte din viață și acolo unde copiii s-au născut și au crescut.", scrie GOAL.
Leo Messi este cel mai bun marcator din istoria Barcelonei, cu 672 de goluri marcate în cele 778 de meciuri jucate în toate competițiile, în intervalul 2004-2021.
Jorge Messi, tatăl starului argentinian, a dezvăluit că fiul său vrea să revină la Barcelona, însă până la atingerea unui acord mai este cale lungă.
”Leo vrea să revină la Barcelona și mie mi-ar plăcea foarte mult să-l văd înapoi la Barcelona. Barcelona reprezintă o opțiune, fără dubii.
Am vorbit recent, dar nimic concret. Încă nu e nimic, mai avem de pus la punct foarte multe lucruri”, a declarat Jorge Messi, citat de Mundo Deportivo.
Leo Messi a stopat negocierile cu Al Hilal
Leo Messi (35 de ani) și-a luat "la revedere" de la PSG, după doi ani petrecuți în capitala Franței.
Campionul mondial are pe masă 3 oferte, de la Barcelona, Al Hilal și Inter Miami, și a luat o decizie radicală.
Celebra publicație GOAL anunță că Leo Messi a stopat negocierile cu Al-Hilal, în ciuda ofertei "astronomice" primite.
Mai exact, starul argentinian le-a cerut reprezentanților săi să amâne negocierile cu clubul saudit pentru anul următor.
Leo Messi s-a decis: vrea să mai joace un la Barcelona și așteaptă finalizarea cu succes a tratativelor cu gruparea la care a scris istorie.
Al-Hilal, formație care era pregătită pentru perfectarea actelor și nu credea că Leo Messi va refuza 500 de milioane de euro pentru doi ani, nu este de acord cu această amânare și a transmis deja că actuala ofertă nu va mai fi valabilă și în 2024.
Etichete: barcelona , psg , transfer , lionel messi , antonella roccuzzo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...