Andriy Shevchenko, mutare surprinzătoare. Echipa italiană la care poate ajunge ucraineanul
articol scris de Digi Sport04.05.2022, 16:30
Ucraineanul Andriy Shevchenko (45 de ani) este aproape de o mutare surprinzătoare, fiind în discuții pentru preluarea unei echipe din Italia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andriy Shevchenko, în tratative cu Pescara
Totuși, Shevchenko nu va ocupa funcția de antrenor, ci de președinte. Potrivit calciomercato.com, fostul atacant ucrainean negociază cu conducerea clubului Pescara, din Serie C (liga a treia italiană).
Andriy Shevchenko a discutat cu președintele Pescarei, Daniele Sebastiani, despre preluarea pachetului majoritar de acțiuni. Shevchenko este reprezentantul unui grup de antreprenori.
La Pescara, Shevchenko va ocupa funcția de președinte, conform sursei citate.
Pescara este antrenată de către Luciano Zauri, fost jucător cu aproape 300 de meciuri în Serie A. Zauri a evoluat pentru Atalanta, Lazio, Fiorentina și Sampdoria.
În această seară, Pescara joacă pe teren propriu cu Gubbio, în play-off-ul din Serie C.
Pescara, club fondat în 1936, a jucat ultima dată în Serie A în sezonul 2016-2017.
Andriy Shevchenko și-a încheiat cariera de fotbalist în 2012, la Dinamo Kiev. Fostul atacant și-a început cariera de antrenor în 2016, la naționala Ucrainei. Între noiembrie 2021 și februarie 2022, Shevchenko a fost antrenor la Genoa.
Etichete: pescara , shevchenko , andriy shevchenko , serie c , presedinte pescara , shevchenko pescara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...