Andres Iniesta critică atitudinea oficialilor Barcelonei în legătură cu Ernesto Valverde: "E urât și lipsă de respect"
13.01.2020, 15:37Barcelona trece printr-o perioadă delicată, în care conducerea clubului pare să nu mai aibă răbdare cu Ernesto Valverde și caută, aproape cu disperare, un înlocuitor. Andres Iniesta, fostul jucător legendar al formației blaugrana, a discutat despre situația existentă la echipa de pe Camp Nou.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Spaniolul de 35 de ani este de părere că oficialii clubului arată o lipsă de respect față de actualul antrenor al echipei. Iniesta a acordat un interviu pentru postul de radio din Spania Onda Cero, în care a criticat atitudinea conducerii campioanei Spaniei.
"Stau și mă gândesc și dacă totul chiar este așa cum se scrie, înseamnă că lucrurile se fac un pic cam urât. E lipsă de respect, sunt de părere că ar trebui întotdeauna să existe respect față de antrenor... Poziția aceasta de tehnician și-a pierdut foarte mult din autoritate", au fost cuvintele lui Andres Iniesta.
"Nu am cine știe ce relații cu oficialii Barcelonei, dar mă înțeleg bine cu președintele. În ceea ce-l privește pe Ernesto Valverde, relația noastră este una foarte bună. Chiar dacă ne place antrenorul sau nu, sunt de părere că situația nu este deloc plăcută pentru nimeni, nici pentru echipă, nici pentru fani", a mai adăugat Iniesta.
Andres Iniesta ăși dorește să devină antrenor, dar vrea să mai joace fotbal
Întrebat dacă are de gând să devină antrenor în momentul în care "va agăța ghetele în cui", jucătorul celor de la Vissel Kobe a explicat:
"Eu încă nu am licență de antrenor, dar vreau să o iau. Deocamdată, mai am lucruri de făcut pe gazon. Obiectivul meu este să continui să joc și anul viitor, pentru că încă mă bucură foarte mult să joc fotbal", a mai spus fostul jucător al Barcelonei.
Etichete: barcelona , ernesto valverde , iniesta , valverde , andres iniesta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...