Al-Ittihad a pus banii pe masă! Se pregătește o nouă lovitură, după transferurile lui Benzema și Kante
articol scris de Digi Sport11.07.2023, 14:17
Internaţionalul francez Paul Pogba este ultimul nume important din fotbalul internaţional care a intrat în vizorul cluburilor din campionatul Arabiei Saudite.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Al-Ittihad, ofertă pentru Paul Pogba
Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, Al-Ittihad, echipa care i-a transferat în această vară pe golgheterul Karim Benzema de la Real Madrid şi pe mijlocaşul N'Golo Kante de la Chelsea, încearcă acum să-l recruteze şi pe compatriotul acestora Paul Pogba.
Gruparea saudită i-a oferit mijlocașului francez o înţelegere pe 3 ani, în valoare totală de 100 de milioane de euro.
Pogba este legat în prezent prin contract de clubul italian Juventus, care nu s-ar opune însă plecării francezului în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care acesta are un salariu de 10,5 milioane euro pe an la "Bătrâna Doamnă", iar în sezonul trecut a disputat doar zece meciuri, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat.
În vârstă de 30 de ani, Paul Pogba a vizitat recent centrul de pregătire al clubului Al-Iittihad, în cursul unei călătorii efectuate în Arabia Saudită.
Etichete: juventus , transfer , paul pogba , mercato , al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...