Adrian Thiess: “De acum încolo o vom duce pe Barcelona la Budapesta”
12.08.2012, 14:49Nemulțumit de comentariile răutăcioase apărute înainte și după amicalul Dinamo – FC Barcelona, unul dintre organizatorii evenimentului, Adrian Thiess, a promis că de acum încolo nu va mai aduce echipe mari în România.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Thiess, CEO al Thiess Holding: "Ce m-a deranjat au fost declaraţiile care au tot apărut pe marginea acestui meci. Păi, până în ziua meciului, când Barcelona aterizase la Bucureşti, au existat voci care se întrebau dacă e Messi sau nu. Nu, nu e Messi, am adus o sosie de-a lui. Am vorbit cu Mihai Craiu, partenerul meu, după ce am dat un interviu la o televiziune ungară, că nu ar fi rău să ducem Barcelona la Budapesta.", a declarat Thiess pentru mediafax.
"Au fost o grămadă de "ţuţări", cum se spune în Ardeal, care stăteau tolăniţi pe fotolii în timpul meciului şi beau şampanie şi care erau neîncrezători înainte de a ajunge Barcelona la Bucureşti. Să spui despre un meci că este o panarama de meci şi apoi să bei şampanie la loje nu mi se pare firesc", a continuat omul de afaceri.
Barcelona a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, într-un amical disputat pe Arena Națională. Messi (4’) și Affelay (93’) au marcat cele două goluri ale catalanilor.
Etichete: digi sport , dinamo barcelona digi sport , thiess barcelona la budapesta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...