Echipa Deceniului 2011-2020. Neymar nu a avut loc. Cum arată cel mai bun 11 din ultimii 10 ani
articol scris de Digi Sport29.01.2021, 10:16
Argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) şi portughezul Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), cele două mari vedete ale fotbalului, fac parte din Echipa Deceniului 2011-2020, stabilită de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
IFFHS a anunţat Echipa Deceniului
Alături de cei doi, în cel mai bun 11 al deceniului trecut au mai fost incluşi spaniolul Sergio Ramos, brazilianul Marcelo, croatul Luka Modric şi germanul Toni Kroos, toţi componenţi ai echipei Real Madrid, campioana Europei în 2014, 2016, 2017 şi 2018.
Actuala deţinătoare a trofeului Ligii Campionilor, Bayern Munchen, are trei reprezentanţi în această echipă, portarul Manuel Neuer, fundaşul Philipp Lahm, ambii campioni mondiali cu selecţionata Germaniei în 2014, şi atacantul polonez Robert Lewandowski.
Din echipa ideală stabilită de IFFHS mai fac parte, de asemenea, mijlocaşul spaniol Andres Iniesta, fostul căpitan al Barcelonei, şi fundaşul olandez Virgil van Dijk, câştigător al Champions League cu FC Liverpool în 2019.
- Echipa Deceniului anunţată de IFFHS: Neuer - Lahm, Ramos, Van Dijk, Marcelo - Modric, Kroos, Iniesta - Messi, Lewandowski, Ronaldo
Neymar, doar în Echipa Deceniului din America de Sud
Atacantul brazilian Neymar (Paris Saint-Germain) a avut loc doar în Echipa Deceniului din America de Sud, alături de compatrioţii săi Julio Cesar, Dani Alves, Thiago Silva, Marcelo şi Casemiro, de peruanul Paolo Guerrero şi de argentinienii Lionel Messi, Javier Mascherano, Angel Di Maria şi Sergio Aguero.
Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului a stabilit şi Echipa feminină a deceniului, din care fac parte Hope Solo (SUA), Lucy Bronze (Anglia), Wendie Renard (Franţa), Saki Kumagai (Japonia), Nilla Fischer (Suedia), Lena Goessling (Germania), Carli Lloyd (SUA), Dzsenifer Marozsan (Germania), Marta (Brazilia), Ada Hegerberg (Norvegia) şi Alex Morgan (SUA).
Etichete: cristiano ronaldo , lionel messi , iffhs , echipa deceniului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...