Cine este de fapt Salah? Cifrele "faraonului" a cărui cotă a explodat
26.04.2018, 14:20Mohamed Salah e jucătorul momentului în Europa. Cel puțin așa îl recomandă cifrele impresionante pe care le are, mai ales în ultima vreme, motiv pentru care chiar și casele de pariuri îl dau ca favorit la câștigarea Balonului de Aur, peste Messi și Ronaldo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Salah și-a început cariera de profesionist în țara natală, Egipt, unde a jucat timp de două sezoane pentru Al Mokawloon, marcând 11 goluri în 38 de meciuri.
A ajuns apoi în Europa în 2012, pe când avea numai 19 ani, la FC Basel. A impresionat încă de la primul meci, un amical jucat chiar împotriva naționalei Under 23 a Egiptului, în care a marcat o dublă. Și Steaua a fost una dintre victimele egipteanului, într-un amical jucat pe 23 iunie 2012, încheiat însă cu victoria steliștilor cu 4- 2.
La Basel a jucat în 51 de meciuri și a marcat 12 goluri în două sezoane, iar apoi a fost cumpărat de Chelsea pentru 12,6 milioane de euro. La londonezi, atacantul a fost mai mult împrumutat, însă în doi ani adunat 19 meciuri oficiale și doar două goluri între 2014 și 2016.
În acest timp, egipteanul a fost împrumutat la Fiorentina, unde a marcat de 9 ori în 26 de jocuri oficiale, iar apoi la AS Roma. Romanii au decis apoi să-l achiziționeze definitiv pe "faraon" pentru 15 milioane de euro în iulie 2016. A fost momentul în care egipteanul a explodat, marcând 47 de goluri în cele 83 de meciuri oficiale jucate în două sezoane.
Cea mai prolifică perioadă a carierei o traversează însă chiar acum, la Liverpool. Salah a ajuns pe Anfield în iunie 2017, pentru 43 de milioane de euro, iar cu tot cu bonusuri, suma totală ajunge la 50 de milioane. "A trebuit să-l vindem înainte de 30 iunie pentru a satisface controlul financiar al UEFA" - a fost explicația directorului romanilor, Monchi.
Atacantul s-a acomodat de minune la "cormorani", pentru care a marcat 42 de goluri în 47 de meciuri oficiale. Dintre acestea, 10 au fost marcate în 13 meciuri din Champions League, ajungând astfel al doilea golgheter al sezonului, după Cristiano Ronaldo (Real Madrid), care are 15 reușite.
Prestația sa l-a făcut până și pe legendarul Steven Gerrard să spună că "fără urmă de îndoială, Mo este cel mai bun jucător de pe această planetă în momentul de faţă". Ultima ispravă a sa în meciul cu AS Roma a stabilit noi recorduri.
Liverpool a devenit astfel prima echipă care dă 5 goluri într-o semifinală de Champions League din 1994-1995 până în prezent. Atunci, Ajax se impunea tot cu 5-2 în faţa lui Bayern. Salah, Mane şi Firmino sunt primii trei jucătorii din lume, care provin de la aceeaşi echipă, şi care reuşesc cel puţin 8 goluri într-un sezon de Ligă. Cu cel puțin 10 goluri în actuala stagiune, Salah şi Firmino sunt primii din istoria Ligii care ajung la această bornă şi care evoluează pentru aceeaşi echipă.
Până la turul semifinalei cu Roma, niciun jucător nu reușire, în ultimii 8 ani, să fie implicat în patru goluri, într-o semifinală de Ligă. Cu două goluri şi două asissturi, Salah şi Firmino au atins amândoi această performanţă. Liverpool are în acest moment cu siguranţă cel mai bun trio ofensiv din lume. Salah, Firmino şi Mane au strâns deja 88 de goluri şi 40 de assisturi, în toate competiţiile. Din acest motiv, cota de piață a "faraonului" Salah a explodat la peste 200 de milioane de lire strerline, atât cât ar putea cere Liverpool pentru a se despărți de vedeta sa.
Echipele pentru care a evoluat Salah:
- Al Mokawloon (Egipt): 11 goluri în 38 de meciuri oficiale
- FC Basel (Elveția): 51 de meciuri oficiale, 12 goluri
- Chelsea (Anglia): 19 meciuri oficiale, două goluri
- Fiorentina (Italia): 26 de meciuri oficiale, 9 goluri
- AS Roma (Italia): 83 de meciuri oficiale, 47 de goluri
- Liverpool (Anglia): 47 de meciuri oficiale, 42 de goluri
Etichete: liverpool , salah , mohamed salah , salah transfer , recorduri salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...