Salah, "dublă" splendidă contra fostei echipe şi o nouă serie de recorduri. Egipteanul nu s-a bucurat la goluri
24.04.2018, 22:57Mohamed Salah este de nneoprit şi nu a avut milă nici când a avut în faţă fosta echipă. Egipteanul a marcat o "dublă" superbă în prima repriză a meciului de pe teren propriu cu AS Roma, din semifinalele Ligii Campionilor, şi a stabilit o nouă serie de recorduri pentru "cormorani".
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Deşi ambele goluri au fost înscrise cu execuţii care, în mod normal, ar face orice fotbalist să se exteriorizeze, jucătorul de 25 de ani nu a sărbătorit niciuna dintre reuşite, în semn de respect faţă de clubul la care a evoluat până vara trecută.
Roma rezistat 36 de minute pe Anfield, dar elevii lui Eusebio Di Francesco au fost obligaţi să asiste neputincioşi la o nouă demonstraţie de forţă a fostului lor coleg. Salah a deschis scorul cu un şut imparabil la vinclu, care a făcut inutil plonjonul lui Alisson, apoi a dublat avantajul gazdelor în prelungirile primei reprize, cu o scăriţă elegantă.
Astfel, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League a devenit primul african care marchează 10 goluri într-o ediţie a Cupei/Ligii Campionilor. În această competiţie, a punctat de fiecare dată în ultimele cinci apariţii ca titular, o performanţă pe care doar Steven Gerrard a mai reuşit-o pentru Liverpool.
Mai mult decât atât, Salah este primul fotbalist al unei echipe engleze care atinge borna celor 10 goluri într-un sezon de UCL, de la Ruud van Nistelrooy în 2002/03. Atunci, olandezul a înscris de 12 ori. În aceeaşi stagiune, fostul atacant de la Manchester United a avut 44 de goluri în toate competiţiile. Cu 43, Salah este cel mai prolific reprezentant al unui club din PL din ultimii 15 ani.
Totodată, egipteanul este primul jucător al lui Liverpool care înscrie 10 goluri într-un sezon european, iar în întreaga istorie a clubului, doar Ian Rush a reuşit mai multe goluri în timpul unui întreg sezon, în toate competiţiile. Galezul a marcat de 47 de ori în 1983/84.
În repriza a doua, Mo Salah a oferit şi două pase decisive, la golul lui Sadio Mane şi la prima reuşită a lui Roberto Firmino, iar Liverpool s-a impus în cele din urmă cu 5-2, primind două goluri în ultimele 10 minute.
Etichete: liverpool , liga campionilor , roma , champions league , salah , ucl , mohamed salah , salah roma , mo salah , salah ucl , salah recorduri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...