Lotus ratează primele teste din 2014, urmând să-și prezinte mașina în Bahrain
09.01.2014, 00:22Clasată imediat sub podium în sezonul 2013 al Campionatului Mondial de Formula 1, Lotus traversează o perioadă grea. Echipa britanică a anunțat că nu va participa la primele teste ale anului, iar cel mai probabil motiv îl reprezintă problemele financiare, deși oficialii invocă alte considerente.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Ne păstrăm mașina acoperită mai mult timp decât alte echipe. Am decis că testul de la Jerez nu e ideal pentru programul nostru de construcție și dezvoltare. Probabil vom dezveli mașina înaintea testelor din Bahrain, iar acolo ar trebui să o aducem în condițiile care ne reprezintă.", a declarat directorul tehnic al lui Lotus, Nick Chester.
Oficialul a precizat că Lotus este hotărâtă să participe și în 2014 în Campionatul Mondial, având mari speranțe în Pastor Maldonado și Romain Grosjean. "Am efectuat adaptări de șasiu pentru Romain și pentru Pastor. Partenerii care au văzut monopostul s-au declarat impresionați de aspect și soluțiile găsite pentru noile provocări tehnologice.", a adăugat Chester.
Monopostul E22 al celor de la Lotus a trecut o serie de crash test-uri înainte de Crăciun, potrivit directorului tehnic, care a mai precizat că mai are de trecut doar niște verificări pentru spoilerul față.
Programul testelor Formula 1 din presezon:
28-31 ianuarie - Jerez, Spania
19-22 februarie - Bahrain International Circuit, Bahrain
Februarie - 2 martie - Bahrain International Circuit, Bahrain
Lotus a terminat pe locul al patrulea în sezonul precedent de Formula 1, cu 315 puncte, în spatele lui Red Bull (596), Mercedes (360) și Ferrari (354).
Sursa foto: facebook.com/LotusF1Team
Etichete: lotus formula 1 , lotus antrenamente jerez bahrain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...