Video Lewis Hamilton și Max Verstappen se acuză reciproc după accidentul de la Monza: ”Nu a vrut să mă lase / El m-a împins!”
articol scris de Digi Sport12.09.2021, 20:29
Duelul dintre Max Verstappen și Lewis Hamilton din Marele Premiu de Formula 1 al Italiei s-a încheiat prematur.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cei doi piloți, care s-au contrat și după Marele Premiu al Marii Britanii, au abandonat după o coliziune în turul cu numărul 26 al cursei - atunci, monopostul Red Bull s-a urcat pe mașina britanicului, iar roata era cât pe ce să-l lovească pe Hamilton, care a fost însă protejat de dispozitivul Halo.
Galerie Foto
Lewis Hamilton: ”Nu a vrut să mă lase, s-a urcat pe mine!”
Campionul mondial rămâne la 5 puncte în urma olandezului după Monza, dar l-a acuzat pentru incident.
”Încă mă doare gâtul, am fost lovit la cap, dar îmi va trece. Din ce îmi amintesc, eu mergeam bine pe traseu, făcusem un pitstop iar la revenire, Max era în spatele meu.
Eu aveam avans, eram în față în primul viraj, apoi și în al doilea, apoi el s-a urcat pe mine.
Practic, nu a vrut să mă lase. Știa ce se va întâmpla în acea șicană, că va ieși în margine, dar a insistat. Voi mai vorbi și cu stewarzii”, a fost reacția lui Lewis Hamilton.
Vezi video cu accidentul dintre Lewis Hamilton și Max Verstappen:
Max Verstappen: ”Și-a dat seama că pot trece și m-a împins”
La rândul lui, Verstappen crede că nu are nicio vină pentru manevra care a dus la abandonul celor doi candidați la titlu.
”Mi-am dat seama că voi fi aproape în primul viraj, am tăiat, am intrat pe iarbă, am fost forțat să fac asta.
Și-a dat seama că pot trece și m-a înghesuit, eu nu doream decât să trec mai departe. Toată lumea se gândește acum la ce s-a petrecut la Silverstone, dar asemenea lucruri se întâmplă, suntem profesioniști.
Nu mă așteptam ca el să mă închidă, dacă mi-ar fi lăsat spațiu cât lățimea mașinii, amândoi ieșeam din șicană.
Așa, nu am avut pe unde să o iau, m-a împins spre exterior, ne-am lovit. Dar el m-a împins când eram în dreptul lui.
Într-un viraj ca acela fiecare a luptat și, din nefericire, mașinile s-au atins. Dacă unul din piloți nu cooperează, ce să fac?
E păcat, dar mergem înainte”, a fost reacția lui Max Verstappen.
Marele Premiu de Formula 1 al Italiei a fost câștigat de Daniel Ricciardo, în fața coechipierului de la McLaren, Lando Norris, cu Valtteri Bottas pe locul 3.
Etichete: lewis hamilton , daniel ricciardo , max verstappen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...