Video Cu cât a fost amendat Sebastian Vettel, după ce a mers cu un scuter pe circuitul de Formula 1 de la Melbourne
articol scris de Digi Sport08.04.2022, 16:56
Pilotul german Sebastian Vettel (Aston Martin) a fost amendat pentru faptul că a revenit la boxe pe un scuter, după antrenamentele desfăşurate vineri pe circuitul Albert Park din Melbourne, înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Monopostul lui Vettel s-a stricat în finalul primei sesiuni de antrenamente de vineri, iar fostul campion mondial a revenit după încheierea şedinţei de antrenamente pe un scuter pe care l-a luat de la un comisar de cursă şi a făcut deliciul spectatorilor, cărora le-a făcut cu mâna.
- Marele Premiu al Australiei e duminică, de la ora 08:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO și TEXT pe digisport.ro
Sebastian Vettel, amendat după ce a mers cu scuterul pe circuitul de Formula 1 de la Melbourne
Cvadruplul campion mondial a fost amendat cu echivalentul a 5.450 de dolari americani deoarece nimeni, inclusiv piloţii, nu are voie să folosească pista decât la cinci minute de la încheierea sesiunii, excepţie făcând cei care au o permisiune specială, informează Agerpres.
Imaginile cu Vettel conducând scuterul pe circuitul Albert Park au devenit virale, adunând peste un milion de vizualizări în doar câteva zeci de minute.
Vettel va începe sezonul 2022 de Formula 1 în Australia, după ce a ratat primele două curse, din Bahrain şi Arabia Saudită, din cauza infectării cu COVID-19.
Marele premiu al Australiei | Charles Leclerc, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat cea de-a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Australiei la Formula 1, a treia etapă a Campionatului Mondial, după ce coechipierul său Carlos Sainz Jr a fost cel mai rapid în prima sesiune.
Leclerc l-a devansat pe olandezul Max Verstappen, campionul mondial en titre, cu 245/1000, în timp ce Sainz Jr a realizat al treilea timp, la 398/1000 de monegasc.
Problemele continuă pentru Mercedes, în acest start de sezon. Lewis Hamilton a obținut abia al 13-lea timp în cea de-a doua sesiune de antrenamente de pe circuitul Albert Park, din Melbourne. Coechipierul său, George Russell, a scos al 11-lea timp.
Etichete: sebastian vettel , mp al australiei , sebastian vettel scuter , sebastian vettel melbourne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...