Alonso îi avertizează pe cei de la Ferrari: "Am nevoie de o mașină mai bună!"
23.07.2013, 15:46Fernando Alonso a reușit două victorii în acest sezon din Formula 1, însă ultima dintre ele a venit în 12 mai, pe circuitul din Catalunya. De atunci, ibericul a mai obținut trei clasări pe podium și un loc 7, care l-au adus pe locul 2 în clasamentul general.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ierarhia este condusă în acest moment de campionul en-titre Sebastian Vettel, care are un avans de 34 de puncte în fața lui Alonso (157, respectiv 123 pentru spaniol).
Următoarea cursă este programată în Ungaria, duminică, 28 iulie, de la ora 15:00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.
Alonso nu a reușit să se mai impună la Hungaroring de din 2003, iar pentru repeta performanța, acesta a avut un mesaj pentru reprezentanții Scuderiei.
"Se pot observa îmbunătățiri la mașină, cel puțin în Germania ea a funcționat la limitele normalului. Nu a fost extraordinar, dar e un pas înainte în comparație cu prima parte a sezonului. Totuși, pentru a avea vreo șansă să câștig vreun Grand Prix, să nu mai vorbim despre clasamentul final, sunt obligatorii unele îmbunătățiri, mai ales la piesele aerodinamice.", a spus Fernando Alonso în presa iberică.
Etichete: fernando alonso , formula 1 , f1 , sebastian vettel , alonso ferrari , clasament formula 1 , grand prix ungaria , hungaroring 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...