Demisia ministrului Iordache a ajuns și în presa britanică
10.02.2017, 10:40După ce ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a dat demisia, informația a ajuns și în presa britanică. The Guardian notează că acesta a fost unul dintre ”arhitecții ordonanței de urgenă adoptată de către Guvern pe 31 ianuarie, prin care erau dezincriminate anumite infracțiuni”.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Ministrul de Justiție din România a demisionat, în urma celor mai mari proteste de strată din țară de după căderea comunismului, în 1989”, mai scriu cei de la The Guardian, la începutul articolului.
Totodată, ei precizează că demisia nu a fost deloc surprinzătoare, întrucât premierul Sorin Grindeanu a anunțat încă de miercuri că se gândește să-l îndepărteze din Guvern pe Iordache, însă nu a dorit să anunțe public acest lucru decât după întâlnirea de joi la care au participat membrii Executivului.
OUG nr. 13/2017 adoptată pe 31 ianuarie a declanșat cea mai mare mișcare de stradă din istoria României. Totul a culminat cu un protest, care a avut loc duminică, la care au participat 600.000 de oameni, dintre care 300.000 doar în București.
În cele din urmă, OUG nr. 13/2017 a fost abrogată printr-o altă Ordonanță de Urgență (nr. 14/2017), dar care conține un articol din cauza căruia poate fi declarată neconstituțională.
În cadrul articolului, The Guardian amintește și de demisia lui Florin Jianu. Fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, acesta a renunțat la portofoliul său, la două zile după adoptarea ”OUG 13”.
Chiar dacă Florin Iodache a demisionat, iar locul său a fost preluat de ministrul interimar Ana Birchall, protestele continuă, iar Guardian precizează că lumea din stradă cere acum demisia lui Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat și președintele Camerei Deputaților. Britanicii nu uită nici de acuzațiile care îi sunt aduse parlamentarului social-democrat - fraudarea statului cu 24.000 de euro (20.400 de lire sterline).
În plus, The Guardian menționează și de faptul că Guvernul a scăpat și de moțiunea de cenzură depusă de către opoziție, miercuri, în Parlament, dar și de discursul ținut de Klaus Iohannis, cu o zi înainte și în care Președintele României i-a blamat pe membrii cabinetului pentru cauzarea acestei crize.
În încheiere, jurnaliștii britanici citează și părerea analistului politic Radu Magdin, care susține că demisia lui Iordache îi va ajuta pe cei din Guvern să-și atingă scopul:
”Iordache este acum detestat de foarte mulți oameni, așa că, pentru moment, asta va ajuta la scăderea numărului de protestatari și va calma spiritele. Prin plecarea sa se încearcă să se arate că social-democrații și-au învățat lecția, iar asta va avea un anumit efect”, susține Radu Magdin, conform The Guardian.
Etichete: proteste , guvern , the guardian , ordonanta , liviu dragnea , oug 13 , dezincriminare , florin iordache , sorin grindeanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...