Un ciclist a fost descalificat după ce i-a ”cărat” pumni unui adversar, în cursa anuală din Dauphine
articol scris de Digi Sport11.06.2022, 13:12
Ciclistul Juan Sebastiano Molano (UAE) a fost descalificat din Criteriul Dauphine, etapa a 6-a, vineri, după ce a fost surprins de camerele video în timp ce-i căra pumni unui adversar, în timpul cursei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Columbianul a avut un conflict cu Hugo Page (Intermarche) și a considerat că cea mai bună soluție de a rezolva problema este ”legea pumnului”.
Juan Sebastiano Molano, descalificat după ce l-a lovit pe Hugo Page
Așa cum era normal, imediat după cursă, comisarii întrecerii au analizat incidentul și au decis să-l excludă pe ciclist din competiție.
Descalificarea nu încurcă foarte mult calculele întrecerii, deoarece sud-americanul nu se afla în fruntea cursei și nu emitea pretenții către locurile fruntașe. Acesta este considerat un bun sprinter, dar un ciclist care nu excelează în etapele montane.
Ciclistul columbian și-a recunoscut greșeala la scurt timp după încheierea cursei, nu înainte de a-l ”căpăci” din nou pe rivalul său. Camerele de filmat au fost din nou pe poziții și au surprins momentul.
”Cursa până la sosire a fost rapidă și tensionată și, în căldura momentului, am făcut o greșeală periculoasă. Aș dori să-mi cer scuze lui Hugo Page și tuturor rutierilor pentru ceea ce s-a întâmplat. Înțeleg de ce am fost descalificat și pot spune doar că regret și că voi învăța din asta”, a declarat Sebastian Molano, conform ciclisimoafondo.es.
Criteriu Dauphine este o cucursă anuală de ciclism rutier care are loc în regiunea Dauphine din sud-estul Franței. Cursa se desfășoară pe parcursul a opt zile în prima jumătate a lunii iunie (5-12 iunie).
Etichete: criteriul dauphine , juan sebastian molano , hugo page
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...