Video Și-a accidentat soția imediat după ce a trecut linia de sosire: ”Veneam cu viteză”. Femeia a ajuns la spital
articol scris de Digi Sport06.06.2022, 19:08
Luis Carlos Chia (25 de ani) a câştigat a treia etapă a Turului Columbiei, în victoria a fost marcată de un moment inedit: ciclistul a accidentat-o pe soţia sa, imediat după ce a trecut linia de sosire.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Un ciclist și-a accidentat soția, imediat după ce a trecut linia de sosire: ”Am vrut să pun frână, dar frânele s-au blocat și am lovit-o direct”
Sportivul columbian a sărbătorit doar câteva secunde succesul. Carosabilul ud a favorizat un accident ce se putea dovedi grav. Chia nu a mai putut menține controlul asupra bicicletei și a intrat direct într-o persoană aflată în zona dedicată fotografilor.
Camerele TV au surprins imagini de după incident, iar ulterior s-a aflat că femeia lovită este chiar soția lui Luis Carlos Chia, Claudia Roncancio, ciclistă și fotograf.
Ciclistul a mers șchiopătând la festivitatea de premiere, însă partenera sa nu l-a putut urmări pe podium, aceasta fiind transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
“Aceea era zona rezervată fotografilor. Putea fi oricine, ea sau oricine altcineva. Veneam cu viteză. Ziua trecută a fost la fel, însă atunci nu a plouat şi frânele au funcţionat perfect. Astăzi am vrut să pun frână, dar frânele s-au blocat şi am lovit-o direct”, a declarat Luis Carlos Chia.
Etichete: ciclism , accident ciclism , turul columbiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...