Traseul Turului Italiei din 2014. Ediție dedicată celebrului Marco Pantani
08.10.2013, 16:46S-a stabilit traseul Turului Italiei, de anul viitor. La Milano s-au aflat cele 21 de etape ale competiției, acestea urmând să cuprindă trei contratimpuri, opt finișuri pentru sprinturi și nouă etape de deal sau de munte.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vedeta prezentării ediției din 2014 a fost italianul Vincenzo Nibali, câștigătorul din acest an al Turului Italiei. Rutierul de la Astana nu va lua însă startul la Belfast, obiectivul său principal anul viitor fiind Turul Franței.
Ediția cu numărul 97 a Turului Italiei va fi dedicată memoriei lui Marco Pantani, în 2014 urmând să se împlinească zece ani de la decesul acestuia, survenit după o supradoză de cocaină.
Turul Italiei va debuta pe 9 mai, în Irlanda de Nord, la Belfast. Va fi pentru a 11-a oară când această competiție nu va începe în Italia.
Turul va ajunge în Italia din etapa a patra, când este programat traseul Giovinazzo - Bari, de 121 kilometri. Primul finiș în ascensiune este programat în etapa a 8-a, iar contratimpul individual în etapa a 12-a.
Câștigătorul se poate decide în ziua a 21-a din Turul Italiei, când rutierii se vor întrece între Gemona și Trieste, pe distanța de 169 kilometri.
Turul Italiei 2014
9 mai, etapa 1: Belfast - Belfast 21.7 km
10 mai, etapa 2: Belfast - Belfast, 218 km
11 mai, etapa 3: Armagh - Dublin, 187 km
13 mai, etapa 4: Giovinazzo - Bari, 121 km
14 mai, etapa 5: Taranto - Viggiano, 200 km
15 mai, etapa 6: Sassano - Montecassino, 247 km
16 mai, etapa 7: Frosinone - Foligno, 214 km
17 mai, etapa 8: Foligno - Montecopiolo, 174 km
18 mai, etapa 9: Lugo - Sestola, 174 km
20 mai, etapa 10: Modena - Salsomaggiore, 184 km
21 mai, etapa 11: Collecchio - Savona, 249 km
22 mai, etapa 12: Barbaresco - Barolo, 46.4 km
23 mai, etapa 13: Fossano - Rivarolo Canavese, 158 km
24 mai, etapa 14: Aglie - Oropa, 162 km
25 mai, etapa 15: Valdengo - Montecampione, 217 km
27 mai, etapa 16: Ponte di Legno - Val Martello/Martelltal, 139km
28 mai, etapa 17: Sarnonico - Vittorio Veneto, 204 km
29 mai, etapa 18: Belluno - Rif. Panarotta (Valsugana), 171 km
30 mai, etapa 19: Bassano del Grappa - Cima Grappa (Crespano del Grappa) , 26.8 km
31 mai, etapa 20: Maniago - Monte Zoncolan, 167 km
1 iunie, etapa 21: Gemona – Trieste, 169 km
Etichete: nibali italia , turul italiei traseu , belfast italia , etape turul italiei , milano turul italiei , contratimp turul italiei , irlanda de nord tur , pantani turul italiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...