VIDEO Arthur Abraham l-a învins pe Mehdi Bouadla după un K.O tehnic
16.12.2012, 00:49Oraşul Nurnberg (Germania) a găzduit o luptă de mare interes în boxul mondial, ce a avut loc sâmbătă noapte, între favoritul local Arthur Abraham şi francezul Mehdi Bouadla.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Favorit la apărarea centurii WBO la categoria supermijlocie, Abraham (32 de ani), sportiv născut în Armenia, dar care are cetăţenie germană, l-a răpus pe oponentul său în runda a 8-a.
Puţină lume se aştepta la o surpriză din partea pugilistului din Hexagon. Iar juriul, care l-a inclus şi pe campionul român Mihai Leu, nu a avut ocazia pentru a se proununţa în privinţa câştigătorului la puncte, deoarece Arthur Abraham şi-a confirmat statutul de favorit cu un K.O tehnic, cu patru runde înainte de gongul final.
După victoria obţinută în luna august în faţa lui Robert Stieglitz şi cucerirea centurii la supermijlocie, Abraham a avansat în ierarhia boxului mare şi este văzut, în aceste zile, ca un adversar de temut pentru Andre Ward, Carl Froch sau Mikkel Kessler.
Ca urmare a succesului din Germania, obţinut în faţa lui Bouadla, Abraham aşteaptă acum luptele de superclasă de anul viitor, când ar putea fi provocat la luptă de greii boxului mondial.
De-a lungul carierei sale, Arthur Abraham a ajuns la un bilanţ de 36 de victorii şi 3 înfrângeri, 27 dintre succese venind prin KO-uri. De partea cealaltă, Bouadla are 26 de victorii şi 5 înfrângeri, de 11 ori triumfând prin KO. În 2012, Abraham nu a suferit nicio înfrângere şi i-a bătut pe Pablo Farias, Piotrs Wilczewski, Robert Stieglitz şi Mehdi Bouadla.
Rezumatul meciului dintre Arthur Abraham şi Mehdi Bouadla, mai jos:
Etichete: mehdi bouadla , arthur abraham , abraham mehdi bouadla , abraham bouadla , box germania , box nurnberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...