Biserica nu vrea ca Pacquiao să mai boxeze. Mama lui cere revanșa
11.06.2012, 17:47Mama pugilistului filipinez Manny Pacquiao l-a îndemnat pe acesta să îşi ia revanşa în faţa americanului Timothy Bradley, care l-a învins sâmbătă noapte, însă biserica vede în acest eşec un semn că boxeurul ar trebui să se retragă din activitatea sportivă.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Am vrut timp de mai mulţi ani ca el să se retragă, dar acum vreau să văd că are loc o revanşă. Îi anunţ pe toţi fanii lui Manny că va fi o revanşă şi că îşi va recâştiga centura", a spus Dionisia Pacquiao, la un post de televiziune din Filipine.
Ea însăşi destul de cunoscută în Filipine, Dionisia consideră că Timothy Bradley este un pugilist care boxează "murdar".
Biserica filipineză speră însă că revanşa nu va avea loc, în contextul în care Pacquiao, după câteva excese şi dezvăluiri privind infidelităţile sale, se prezintă acum ca un catolic fervent.
"Suntem foarte bucuroşi că şi-a găsit calea spirituală, dar el trebuie să se retragă acum şi doar să continue să îi inspire pe oameni cu ceea ce face în afara ringului de box", a declarat Oscar Cluz, arhiepiscopul din Lingayen-Dagupan.
Pacquiao, în vârstă de 33 de ani, considerat cel mai bun pugilist de la toate categoriile, a suferit sâmbătă prima înfrângere din 2005 încoace.
Etichete: manny pacquiao , mama lui pacquiao , biserica pacquiao , filipinezul pacquiao , bradley pacquiao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...