Partea întunecată a lumii

Există o întrebare care plutește în aer: de ce recunoaște Lance Armstrong că s-a dopat? Atât de simplă e întrebarea, ca o cheie oarecare, de doi lei, dar care deschide uși grele. Răspunsul logic în cazul unui ego cât planeta e că n-are încotro. E atât de simplu. Nu trebuie căutat mai departe. Lance e într-un rahat atât de mare încât ceea ce face el acum se numește “minimizarea pierderilor”. E oricum condamnat moral, de acum ceea ce îi mai rămîne de făcut e să nu ajungă la pușcărie pentru sperjur. E zbaterea unui om care încearcă să nu se înece. Și care pare că e capabil să se mențină la suprafață trimițând la fund pe oricine altcineva. E ca într-un roman mafiot, cu trădări oribile pentru supraviețuire. Nimeni nu e nevinovat. Scopul e de a scăpa doar cu picioarele rupte. A se evita glonțul între ochi.

Cei pe care vrea să-i dea în gât texanul (scuzați limbajul, dar ăsta e nivelul pentru astfel de personaje) sunt cei de la UCI, între alții. Adică fix cei care, se zice, îl preveneau asupra controalelor antidoping presupus inopinate. Complicii lui. Se conturează cel mai mare scandal al unui sport, peste cel al boxului care întronase inclusiv cetățeni bucurându-se de legături solide cu triadele chinezești. La capătul țevii: adevărul ultim conform căruia lupul era paznic la oi. Așa cum RDG-ul, URSS sau România au înțeles că sportul e prea important pentru a-l lăsa numai pe mâna sportivilor, așa și cu stimabilii de deasupra plutonului. Dacă această ipoteză e reală - și pare tare greu să nu fie – atunci se ajunge la capătul iluziei. Efectul e cotropitor: ceea ce vedem e un fals, instrumentat de la cel mai înalt nivel. Matrix, ați spus Matrix? Și, dacă tot se ajunge aici, ar fi sănătos să nu izolăm ciclismul ca pe un lepros incurabil. Totul pe planeta asta, de la sistemul financiar mondial, până la politica de nivel zero, s-au dovedit a fi la un moment dat un joc trucat. Cărțile, peste tot, au fost măsluite de atâtea ori încât habar nu mai avem care e istoria autentică a lumii. În lumea mai mică a sportului nu poate fi altfel. Nu e plauzibil, nu ține.

De acum înțelegem că lucrurile cele mai oribile sunt cu putință. Că înșiși cei care ar trebui să fie gardienii templului sunt primii lui siluitori. Balaurii. Încet, încet, un val de conștiință și de voință a națiunilor s-ar putea naște pentru a ridica plapuma de deasupra acestui univers îmbîcsit. Ciclismul, da. Dar priviți către alte discipline, mult mai bănoase, și înspămîntați-vă. Imaginați-vă cum ar arăta în pielea goală. Oprah ar avea ceva de lucru. Iar Lance ar putea până la urmă rămâne în istorie nu doar ca trișorul maxim, ci și ca, iată, cel mai mare revoluționar fără de voie.