Verona, minunea lui Mandorlini

31.10.2013, 16:55

Totul a început firesc. Victorie acasă, înfrângere în deplasare. Aşa au trecut primele patru etape în Serie A, în care Verona a obţinut şase puncte, toate pe teren propriu. Imbatabili pe Bentegodi, băieţii lui Mandorlini au început să adune puncte şi în deplasare. Unul la Torino, trei la Bologna, plus meciuri curajoase făcute cu Roma, Juventus şi Inter. Pierdute, însă nu fără luptă. Entuziasmului revenirii în Serie A i s-a adăugat priceperea lui Mandorlini. Golurile marcate de Toni si Jorginho au fost generate de ştiinţa jocului, transmisă de Mandorlini.

Expediat fără regrete din Gruia, după ce câştigase un campionat şi o cupă cu CFR Cluj, fostul fundaş al Interului nu a considerat că e un pas înapoi să antreneze în Lega Pro Prima Divisione. Adică, fosta Serie C1 sau, pe înţelesul tuturor, liga a 3-a din Italia. A crezut în şansa lui de a ajunge din nou în Serie A, acolo unde avusese parte numai de experienţe nefericite. Demis şi de Atalanta, şi de Siena din pricina rezultatelor proaste din startul sezonului. A luat-o de jos pe fosta campioană a Italiei. Verona ajunsese într-un moment în care era mai aproape de retrogradarea în liga a 4-a, decât de promovarea în Serie B. A instaurat disciplina într-un lot în care fiecare făcea ce-i trecea prin cap, pe vremea legendarului Giuseppe Giannini, şi a reuşit să promoveze imediat în Serie B. Trecuseră patru ani de când echipa fanion a Veronei rătăcea în mediocritatea ligii a 3-a. De aici, n-a mai fost decât un pas până în Serie A. E drept, unul care nu a fost făcut imediat, pentru că , în ciuda unor prestaţii foarte bune, Verona a ratat promovarea directă şi a fost eliminată de Varese în play-off.

Mandorlini şi ai lui au promovat anul acesta, la capătul unui sezon încheiat pe poziţia a doua, având cele mai puţine înfrângeri şi cea mai bună apărare. Lucru deloc de neglijat, într-un campionat cu 22 de echipe. Trecuseră 11 ani de când Mutu marcase ultimul gol al Veronei în Serie A, într-un meci pierdut acasă, cu Milan. 11 ani în care tifosi echipei lui Mandorlini trăiseră cel mai negru coşmar, cu rivalii de la Chievo făcând partide memorabile în Serie A.

Mandorlini are meritul de a fi readus la viaţă una dintre echipele legendare ale Italiei. Un vis devenit realitate şi cu ajutorul lui Giovanni Martinelli, preşedintele care a avut inspiraţia de a-l aduce pe fostul fundaş al Interului şi care s-a bucurat prea puţin de realizarea sa. Martinelli a decedat la mijlocul lunii octombrie şi a lăsat un gol imens în sufletul actualului antrenor.

Visul continuă cu fiecare partidă reuşită a Veronei. La egalitate cu Inter, imediat în spatele trioului Roma, Juve, Napoli şi peste Fiorentina, Lazio şi Milan, echipe cu pretenţii, gruparea gialloblu este revelaţia acestui sezon. Nu are, nici pe departe, anvergura echipei de la mijlocul anilor ‘80, care câştiga campionatul cu Briegel si Elkjaer în teren, însă are capacitatea de a surprinde pe toată lumea, în acest sezon. Totul, datorită omului care, deşi a fost la un pas de Liga Campionilor, în România, a revenit în atenţia fotbalului mare acolo unde a făcut carieră şi ca jucător.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Stefanescu
Digi24
Zeci de mii de români la marșuri pro-UE în orașe din țară. În București s-a strigat: „Coadă la urne, nu la pașapoarte”
Zeci de mii de români la marșuri pro-UE în orașe din țară. În București s-a strigat: „Coadă la urne, nu la pașapoarte”

Mitinguri pro-europene au avut loc vineri în București și în alte orașe mari din țară, de Ziua...

Descarcă aplicația Digi24

  • grigoroiu

    MEDIA: Digi Sport Matinal, 10:00, în direct pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:METALOGLOBUS BUCURESTI-FK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC, PLAY OFF LIGA 2 CASA PARIURILOR (8.04.2025)

    FOTBAL: CSM Reșița - Csikszereda, 12:30, în direct pe Digi Sport 2

  • FOTBAL:FARUL CONSTANTA-GLORIA BUZAU, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (3.05.2025)

    FOTBAL: Farul - UTA, 15:00, în direct pe Digi Sport 1

  • Screenshot 2025-05-08 at 16.47.53

    FOTBAL: Hermannstadt - Poli Iași, 17:30, în direct pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA, CUPA ROMANIEI BETANO (03.04.2025)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - CFR Cluj, 20:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Gino Iorgulescu: ”Necazul în care ne-a băgat Mario costă imens”. Șeful LPF n-a stat pe gânduri: ”Am vândut URGENT cinci”

mario

Cristi Chivu e pe val! Performanța reușită în Serie A, după 10 meciuri pe banca Parmei

chivu-parma

Video Exclusiv ”Care a fost cel mai mare fotbalist român din istorie?”. Anghel Iordănescu a răspuns fără să se gândească

iordanescu-3

Neverosimil: imaginea care a făcut internetul să ”explodeze”, când întreaga planetă aștepta ca noul papă să iasă la balcon

White smoke. New Pope elected.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media