Time for Cardiff

Juventus a ajuns la Cardiff, în vreme ce drumul lui AS Monaco s-a oprit undeva între Monte Carlo și Torino. N-aș putea spune exact unde, cred că nici Leonardo Jardim nu e foarte sigur. Pentru că pe Coasta de Azur Juventus a obținut rezultatul care i-a dat liniște pentru returul de pe teren propriu. Dar și pentru că, în Piemont, Leonardo Jardim a riscat ca la poker, dar a pierdut. Așa cum o făcuseră și alții înaintea lui, de la Blanc la Luis Enrique.

Portughezul a crezut că 4-4-2-ul care i-a adus atâtea succese în acest sezon și-a dat obștescul sfârșit în urmă cu o săptămână. Când Juventus a câștigat cu 2-0 la Monte Carlo, dar nu într-o manieră atât de categorică precum a lăsat toată lumea să se înțeleagă. Juventus obținuse calificarea în proporție de 75%, dar jocul campioanei Italiei scârțâise. Monaco a avut destule ocazii, încât să-l facă pe Allegri să nu considere calificarea jucată. Ambii antrenori s-au gândit la problemele pe care le-au avut, dar numai Jardim a schimbat. Juventus a mers pe aceeași echipă, doar cu Sami Khedira, suspendat acum o săptămână, titular în locul lui Marchisio. Lucru care avea să se schimbe după doar 10 minute, când germanul a ieșit accidentat.

Jardim, însă, a pregătit o mare surpriză. A renunțat la 4-4-2 și a venit pe Juventus Stadium cu 3 fundași centrali, pentru a acoperi mai bine terenul și pentru a pune presiune mai mare pe construcția lui Juventus. Exact așa cum jucase și adversarul în urmă cu o săptămână. O singură problemă a întâmpinat Jardim, dar nu decisivă, pentru că accidentarea lui Dirar, la încălzire, nu a schimbat sistemul. În dreapta a revenit Sidibe, pregătit inițial pentru flancul stâng, iar în partea opusă a fost titularizat Mendy, absent la partida tur.

Lucrurile au funcționat perfect, iar Juventus a fost surprinsă în primul sfert de oră. Presiunea pusă de Monaco a făcut ca echipa lui Allegri să nu mai poată ieși din apărare în modul obișnuit, astfel că monegascii au recuperat mingea foarte repede. Iar uluirea din jocul campioanei Italiei s-a văzut în precipitarea lui Buffon, care a făcut un fault în careu pe care nu l-a văzut arbitrul și a mai avut câteva intervenții nesigure. Totul până ce Juventus a citit noua formulă a monegascilor, pentru că marea calitate a echipei lui Allegri este adaptabilitatea rapidă, în funcție de ceea ce propune adversarul. Iar când acest lucru s-a întâmplat, drumul către poarta lui Subasic a devenit un bulevard larg. De unde și multitudinea de ocazii care l-au făcut pe internaționalul croat cel mai bun jucător al echipei lui Jardim. Pentru că schimbarea de sistem a dus la pierderea reperelor în defensivă. Așa cum pățise și Blanc, în meciul cu Manchester City, așa cum pățise și Luis Enrique, în fața bianconerilor, deși pe Barcelona am vazut-o în dese rânduri jucând cu 3 fundași centrali. Totul e chestie de timp, de practică intensă, iar Monaco n-a avut timp să exerseze prea mult.

Faza golului marcat de Mandzukic demonstrează foarte bine că Jardim s-a înșelat când a schimbat modulul. Juventus pleacă în ofensivă de la repunerea lui Buffon pentru Alex Sandro. Bernardo Silva îl blochează pe brazilian, iar faza pare să se fi calmat, deși mingea e în posesia bianconerilor. Monaco a reușit, destul de repede, să aducă aproape toată echipa în fața propriului careu. Excepția e Falcao. Iar problema e felul în care se apără. Având 9 oameni cu fața către minge, echipa lui Jardim crede că totul s-a rezolvat, doar că nu e așa.

Dybala îi pasează lui Pjanic și se retrage către centrul terenului, urmărit de Bernardo Silva. Numai că în spatele portughezului se cască o gaură pe care nu reușește nimeni să o acopere. Mbappe consideră și el că misiunea s-a încheiat, iar Sidibe, care nici nu a atacat, dar nici nu s-a apărat, se uită cum Mandzukic trece prin fața lui și speculează spațiul creat de ieșirea lui Dybala către centru. Bakayoko stă foarte departe de Dani Alves, ceea ce reprezintă, deasemenea o mare eroare. Un astfel de spațiu, lăsat unui astfel de jucător, e o invitație pe care brazilianul nu o poate refuza. Centrarea lui Dani Alves e perfectă, iar Mandzukic, din două atingeri, marchează primul gol.

Calificarea era jucată, iar celor două echipe nu le mai rămânea decât să încerce să pună în scenă un fotbal cât mai spectaculos. Ceea ce s-a și întâmplat. Dani Alves a marcat cel mai frumos gol al meciului. Mbappe a inscris si el, prilej pentru Buffon să-și mai arate o dată clasa, iar Monaco iese așa cum și-a dorit din competiție, cu fruntea sus. Jardim are dreptate când spune că echipa lui are un potențial uriaș și preconizează o creștere de 25-30% în următorii ani. Ce s-ar fi întâmplat dacă portughezul nu și-ar fi asumat riscul schimbării sistemului? Probabil doar el știe. Și, la fel de probabil, a considerat că merită. Problema monegascilor a fost că au întâlnit-o pe Juventus într-un moment în care bianconerii au deja un proiect ce însumează 6 ani, în derulare. Experiența pe care Juventus a acumulat-o în ultimele sezoane e uriașă. Iar capacitatea de a se reinventa, aproape în fiecare an, având și handicapul de a juca, practic, singură în campionat, e uluitoare. Cine ar fi mizat pe două finale, după plecarea lui Conte? Sau cine ar fi mers pe încă o finală, după doi ani de la precedenta, când dintre titularii de la Berlin s-au mai regăsit aseară, în primul 11, doar Buffon, Barzagli și Bonucci?

Dacă rămâne pe banca monegascilor, Jardim va ști să folosească tot ce au acumulat el și jucătorii în acest sezon fantastic. Până atunci, Monaco are de câștigat un titlu pe care îl așteaptă de 17 ani. Iar Juventus e obligată să infirme statutul de campioană a finalelor pierdute.