Provocarea Sudului

08.08.2013, 20:41
Dan Stefanescu-1

Nicicând, în ultimii 20 de ani, Napoli nu a lansat o asemenea ofensivă înaintea unui sezon de Serie A. Zecile de milioane de euro investite în transferuri, acompaniate de speranţele milionului de locuitori ai oraşului, fac timpul să se scurgă foarte greu, lângă Vezuviu. Singura echipă din sudul Italiei care a câştigat titlul, într-o competiţie dominată de nordul bogat, se simte mai îndreptăţită ca oricând să spere la primul scudetto, după era Maradona.

Cât de îndreptăţită este însă Napoli să spere că-i poate lua faţa lui Juventus? Sunt suficiente transferurile făcute de Benitez? E de ajuns să aduci jucatori de la Real Madrid pentru a te impune în Serie A? Sunt întrebări pe care şi le pune toată lumea, în aşteptarea celui mai interesant sezon din ultimii ani. Am putea raspunde, făcând o comparaţie între cele doua echipe.

Şi începem cu antrenorii. Antonio Conte şi Rafa Benitez. Tehnicieni din generaţii diferite, care au, însă, aceeasi foame de trofee. Antonio Conte a fost şi un mare jucător, înainte de a se apuca de antrenorat. A câştigat tot ce se putea cu Juventus: 5 titluri, o Ligă a Campionilor, o Cupa UEFA, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercontinentală şi lista ar putea continua cu alte trofee interne. Fostul mijlocaş al bianconerilor a adus şi în noua carieră o parte din succesul obţinut pe teren. Spun o parte pentru că este abia la început şi, în mod sigur, va avea o carieră lungă. Două promovări în Serie A, cu Bari şi Siena, şi două titluri, ambele cu Juventus, marea sa iubire. Sigur că implicarea în scandalul meciurilor trucate aruncă o urmă de indoială asupra trecutului recent, însă Conte a susţinut mereu că este nevinovat şi că suspendarea pe care a primit-o sezonul trecut nu a fost altceva decât o mare greşeala.

Rafa Benitez, de cealaltă parte, n-a fost un mare jucător. Cariera din teren nu spune nimic. Lucrurile stau cu totul diferit când vine vorba de antrenorat. Spaniolul de 53 de ani antrenează deja de 20, iar în ultimii 11 a obţinut succese pe care puţini le anticipau. Din 2000 încoace, a fost singurul care a reuşit să se interpună în războiul „galactico – extraterestru” dintre Real Madrid şi Barcelona. A luat două titluri cu Valencia, o Cupa UEFA şi i-a transformat pe „lilieci”, în cea mai bună echipă a Europei, în 2004. A continuat cu uluitoarea performanţă din finala UEFA Champions League de la Istanbul, din 2005, an în care a câştigat şi Supercupa Europei. Cu Inter s-a impus la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar cu Chelsea, în Europa League. Are o mare sete de revanşă după eşecul de la Inter, care-i poate fi atribuit, însă, în mare măsură, lui Massimo Moratti. Competiţia cu Antonio Conte va fi extrem de interesantă.

Înainte de a trece la analizarea celor doua echipe tip, aşa cum le-au prezentat cei de la Gazzetta dello Sport, trebuie făcute câteva precizări. Juventus a făcut foarte puţine schimbări faţă de sezonul trecut. Practic a schimbat doar atacul, deşi, după ultimele rezultate din pregătiri, se vorbeşte şi despre modificarea sistemului. Mişcare pe care Conte a mai facut-o, foarte rapid şi foarte eficient, în urma cu un an şi jumătate. De cealaltă parte, Benitez are un lot cu multe noutăţi şi va încerca să implementeze un 4-2-3-1, cu care Napoli nu este deloc obişnuită.

La capitolul portari, Buffon iese câştigător în duelul cu Reina. Desemnat de IFFHS cel mai bun portar al perioadei 2000-2010, Buffon înseamnă, în fotbalul mondial, mult mai mult decât Pepe Reina. Cel care nici măcar nu a agreat împrumutul la Napoli.

În defensivă, Barzagli, Bonucci si Chiellini, reprezintă cea mai sudată apărare din Serie A. Nu degeaba a terminat stagiunea precedentă cu doar 24 de goluri primite. Dincolo, pe San Paolo, lucrurile se schimbă. Benitez trece de la apărarea în 3, la cea în 4. Lucru riscant, în condiţiile în care Napoli a jucat în ultimii ani, cu puţine excepţii, cu 3 oameni pe fund. Spre deosebire de Juventus, defensiva lui Napoli pare compartimentul cel mai fragil. Suma platită pe Albiol i-a făcut probabil şi pe cei de la Real să semneze actele cât mai repede, pentru că vorbim despre un fotbalist care a jucat doar 48 de partide în ultimele trei sezoane, adică, puţin peste un sezon, adunat. Îi va fi greu lui Cannavaro să-l obişnuiască pe spaniol cu fotbalul din Serie A, dat fiind ca fratele mai mic al lui Fabio va trebui, la randu-i, să se adapteze la rigorile noului sistem. Ar mai fi si variantele Britos si Gamberini, însă Benitez va apela la ei doar în situaţiile speciale. Napoli stă bine în flancuri, acolo unde îi are pe Maggio şi Zuniga, ambii fotbalişti de naţională.

Forţa lui Juventus vine şi din linia mediană, unde Lichtsteiner, Vidal, Pirlo, Marchisio si Asamoah înseamnă mai mult decât cei care aduc baloanele în faţa porţii adverse. Cei 5 împing mereu jocul către poarta adversă şi apar, pe rând, la finalizare. La Napoli, dintre mijlocaşii centrali, doar Dzemaili si Inler fac acelaşi lucru, însă e posibil să-i vedem destul de rar concomitent în teren. Dat fiind că defensiva e şubredă, Behrami nu poate lipsi dintre titulari, astfel că, unul dintre Dzemaili si Inler va fi pe bancă.

Ofensiva e schimbată aproape în totalitate la Napoli. Din vechea gardă, printre titulari va mai apărea doar Hamsik. Foarte puţin, dacă stăm să ne gândim că forţa napoletanilor nu era generată doar de Cavani, ci şi de cei din spatele lui. Locul uruguayanului a fost luat de Higuain, mişcare bună realizată de Aurelio De Laurentiis. Pipita poate marca la fel de mult, dacă se adaptează repede fotbalului din Italia. Problemele vin din spate. Callejon, variantă de rezervă la Real, şi Mertens, cu cifre excelente la PSV Eindhoven, nu s-au făcut remarcaţi în partidele de pregătire. Au impresionat tot cei vechi, cei care, probabil, vor fi doar rezerve, Insigne si Pandev.

Si Conte schimba ofensiva. Tevez şi Llorente îi înlocuiesc pe Vucinic, Giovinco, Matri sau Quagliarella. Dintre aceştia, doar Vucinic a reuşit să marcheze de 10 ori în sezonul precedent. Puţin, în comparaţie cu ce sunt capabili să facă, într-un an bun, Tevez şi Llorente. Atuul lui Juve este că oamenii din spate, cei care trebuie să furnizeze mingi utile în faţa porţii sunt aceiaşi.

Faţă de sezonul trecut, lucrurile s-au schimbat. Juventus a fost chibzuită şi a transferat doar ce a avut nevoie. Napoli a fost campioana perioadei de mercato, în care a adus mulţi jucători, pe bani şi mai mulţi. Şi De Laurentiis nu vrea să se oprească aici. E gata să ofere 60 de milioane de euro pe Jackson Martinez şi Mascherano.Va fi suficient pentru primul titlu de la Maradona încoace? Vom afla împreună din 24 august, când începe noul sezon din Serie A.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Stefanescu
Digi24
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. Partidele au decis
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. Partidele au decis

Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Live Digi Sport Matinal
  • 11:30 Live Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • florin prunea matinal

    MEDIA: Digi Sport Matinal, 10:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Mp Firenze 23/12/2024 - campionato di calcio serie A / Fiorentina-Udinese / foto Matteo Gribaudi/Image nella foto: Razva

    FOTBAL: Udinese - Torino, 13:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Manchester City v Southampton, Premier League, Football, Etihad Stadium, Manchester, UK - 26 Oct 2024

    FOTBAL: Leicester - Manchester City, 16:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Nottingham Forest v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, City Ground, Nottingham, UK - 26 Dec 2024

    FOTBAL: Tottenham - Wolves, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Anfield, Liverpool on Saturday 14th December 2024. Liverpool's Mohamed Salah and Luis Diaz during the Premier League match between Liverpool and Fulham at Anfield, Liverpool on Saturday 14th December 2024. (Photo: Steven Halliwell | MI News) Credit: MI Ne

    FOTBAL: West Ham - Liverpool, 19:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

crist

News Alert Adio, FCSB?! "Au început negocierile pentru Darius Olaru"

darius

OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest

Pep Guardiola vrea să-l readucă la Manchester City, după ce l-a dat afară în urmă cu doar șase luni

Crystal Palace v Manchester City - Premier League - Selhurst Park

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media