Frământările Romei

 Aveau dreptate italienii când spuneau că mulţi urmăresc "Derby della Capitale", însă puţini sunt cei care înţeleg pasiunea ce înconjoară un Roma - Lazio. Cel mai aprins, cel mai fierbinte şi cel mai colorat dintre numeroasele derby-uri ale Italiei.

Trebuie să fii la Roma în zilele premergatoare partidei pentru a realiza exact proporţiile unei astfel de întâlniri. Pentru că, din ziare sau din faţa televizorului nu se simte tensiunea din oraş, nu se simte nerabdarea celor care merg spre un stadion care e aproape plin cu două ore înainte de meci.

Numai din tribune îi poţi înţelege pe cei care plâng de nervi după victoria rivalilor sau de fericire după un succes al favoriţilor. Doar pe Olimpico te trec fiori când vezi copii plângând în hohote şi pe Totti plecând la vestiare cu lacrimi in ochi. Şi tot numai pe Olimpico, la o astfel de partidă, poţi vedea un jurnalist, fan înflăcărat al lui Lazio, încăierându-se cu un suporter de-ai Romei.

N-a făcut excepţie nici derby-ul din finala Cupei Italiei. N-am să insist pe meci, câştigat clar şi meritat de Lazio. A fost o victorie care a îndulcit amarul unui sezon la startul căruia echipa lui Ştefan Radu visa la Liga Campionilor, însă la finalul căruia bianco-celeştii au ocupat doar locul 7. Iar în cazul Romei, sfârşitul unei stagiuni de coşmar, cu echipa lui Lobonţ din nou în afara cupelor europene.

Probabil, nici campionatul următor nu se va desfăşura altfel. Pentru ca Lazio, deşi a câştigat un trofeu, nu anunţă o campanie de transferuri care s-o transforme dintr-o echipa de Europa League, într-una de Champions League. În ciuda asemănărilor cu primul sezon al lui Ericksson şi în ciuda pregătirii foarte bune, Vladimir Petkovic nu poate face minuni cu un lot în care nu excelează prea mulţi.

În Serie A, pregătirea fizică şi forţa grupului contează foarte mult, însă titlul şi prezenţa în Champions League sunt aduse, de cele mai multe ori, de valoarea individuală a jucătorilor. Iar aici, Lazio stă destul de rău. Nici măcar Hernanes sau Klose nu ies din tiparul fotbalistului lazial, deşi au marcat împreună 26 de goluri în sezonul recent încheiat. Până şi ei se subordonează planului tactic ce prevede un efort continuu, timp de 90 de minute.

În ceea ce o priveşte pe Roma, lucrurile sunt şi mai complicate. Noua conducere nu a găsit, deocamdată, soluţia salvatoare. La patru luni distanţă de la demiterea lui Zeman, giallorossii se află în acelaşi punct. Fără antrenor, în aceeaşi situaţie ca Genoa, Cagliari şi Chievo. Refuzaţi de Mazzari şi amăgiţi de Allegri, conducătorii Romei s-au orientat spre Franţa. Din nou, Laurent Blanc, cel care a refuzat să vină pe Olimpico după demiterea lui Zeman, şi, mai nou, Rudi Garcia, campion cu Lille, în 2011. Li se adaugă Vincent Candela, văzut drept omul perfect pentru a-i ajuta pe Garcia sau Blanc să se adapteze rigorilor fotbalului italian. Totul este însă doar la stadiul de plan şi timpul nu are răbdare cu şefii Romei.

Se anunţă o vară plină de frământări în capitala Italiei, oraş care trăieşte pentru fotbal şi care ar fi meritat mai multe trofee decât au adunat Lazio si Roma în cei 103 ani de când se joacă fotbal lângă Colosseum.