Fabulosul "Er Pupone"
07.03.2013, 19:29"No Totti, no party", este, de ani buni, motto-ul Romei! Francesco Totti a plecat din peluză şi a ajuns simbolul giallorossilor, într-o carieră ce însumează 24 ani, în care a dat totul pentru capitolini. A avut însă şi şansa de a lucra cu antrenori celebri, care i-au sesizat potenţialul. A debutat la 16 ani, sub comanda legendarului Vujadin Boskov, într-un meci cu Brescia, disputat în martie 1993. Primul gol în Serie A l-a marcat însă abia un an şi jumătate mai tarziu, împotriva Foggiei, iar antrenor era Carlo Mazzone.
De atunci, căpitanul Romei a înscris alte 224 goluri in Serie A, devenind cel mai bun marcator în activitate din campionatul Italiei. Ultimul dintre ele, cu Genoa, l-a adus la egalitate cu Gunnar Nordahl, legendarul atacant al Milanului. 225 de goluri în Serie A înseamnă o bornă la care alţi atacanţi nici nu îndrăznesc să viseze. Pentru Totti insă, totul vine firesc. Eliberat de orice presiune, în finalul unei cariere incredibile, în care a monopolizat toate recordurile Romei, "Il Capitano" dă tot ce are mai bun. E la un singur gol distanţă de Lamela şi Osvaldo, cei mai buni marcatori ai Romei, şi, în multe momente, trage echipa după el.
La aproape 37 de ani, "Er Pupone" se lansează către ultimul record care îi lipseşte. Acela de golgeter all-time în Serie A. Distanţa care îl separă de Silvio Piola e mare. Îi lipsesc 49 de goluri, dar acest lucru contează mai puţin, esenţială este voinţa. Mai ales că Silvio Piola a jucat la Lazio şi a marcat peste o sută de goluri în tricoul marii rivale.
În ultimii 20 de ani, doar două lucruri au ramas neschimbate pe Olimpico: suporterii şi Totti! Pentru că se scrie Totti, dar se citeşte Roma!