Excepția devenită obișnuință

Un eșec al lui Juve a avut, în ultimii ani, aerul unui cutremur major în “ternul” campionat al Italiei. Dominarea cvasitotală impusă de piemontezi în ultimii 5 ani a fost întreruptă, din când în când, de vestea câteunui eșec al bianconerilor. Privite, inițial, drept accidente, înfrângerile campioanei Italiei tind să nu mai surprindă.

4 eșecuri într-o jumătate de campionat nu sunt multe, deși, dintre echipele aflate pe podium, în principalele 5 campionate din Europa, doar PSG și Hertha Berlin au același număr de înfrângeri. Supărător, în cazul bianconerilor, nu este numărul eșecurilor, ci regularitatea apariției acestor sincope. Cum dau de un meci mai greu, neapărat în deplasare, cum pierd. S-a întâmplat de două ori la Milano și o dată la Genova, până acum. Putem adăuga acestei liste și meciul din Supercupă, unde Juve a jucat bine timp de 25 de minute, după care a cedat inițiativa unui Milan transformat total.

Juventus a pierdut la Florența pentru că a întâlnit un adversar supermotivat și pentru că nu a învățat nimic din celelalte eșecuri de până acum. “Nu știm să jucăm în fața unui adversar care nu se teme de noi” spunea Buffon, după primul eșec al sezonului, pe terenul Interului. Surprinsă de agresivitatea și elanul Fiorentinei, campioana Italiei n-a intrat deloc în meci. Nici măcar după golul lui Higuain, venit absolut întâmplător. 3-5-2-ul câștigător al atâtor bătălii importante a cedat încă din start. Chiesa, Bernardeschi, Kalinic și Vecino, venit din linia a doua, au provocat panică în rândul celei mai bune defensive din campionat. Mereu liberi între liniile bianconere, jucătorii lui Sousa au marcat, până la urmă, într-un moment în care jocul se mai liniștise. Se așezase. Devenise un duel echilibrat, în care Fiorentina parcă își trăgea sufletul după iureșul din start, în timp ce Juventus se gândea, probabil, că a scăpat de ce era mai greu.

Defensiva a fost lentă, mijlocul depășit, Dybala nu s-a văzut, iar Higuain a atins mingea de doar 26 de ori și, pentru prima dată, golul său nu a mai contat, ceea ce l-a făcut pe Chiellini să declare, la final, că “în acest moment, nu suntem cu nimic mai presus decât ceilalți”. O clipă de sinceritate, completată de Allegri, în a cărui opinie echipa sa nu mai știe să lupte. Cel mai bine a sintetizat Bonucci: „Ceilalți au foame de rezultate, noi nu”. Asta pare să fie problema. După 5 ani în care Juventus a câștigat aproape tot ce se poate câștiga pe plan intern, a intervenit rutina. Jucătorii s-au uzat, Allegri nu mai are aceeași luciditate, poate, nici el, relațiile dintre antrenor și conducerea administrativă nu mai sunt la fel ca anul trecut sau acum doi ani. Sunt probleme care macină încet, dar care ies la suprafață tocmai în astfel de momente importante.

Fiorentina a știut foarte bine ce a vrut de la acest meci, iar Paulo Sousa a fost mult mai inspirat decât Allegri, pe care l-a bătut cu armele sale. Ritm, agresivitate, inspirație și foarte multă inventivitate din partea jucătorilor și a antrenorului, care l-a folosit pe Sanchez, pentru prima dată, în defensiva cu 3. Astori, plecat cu eticheta de gafeur de pe Olimpico, a făcut, la rându-i, un meci foarte bun, atât în 3, cât și în 4, așa cum a abordat Fiorentina ultimul sfert de oră. Tătărușanu, pe care mulți l-au criticat, a intervenit salvator atunci când a fost mai mare nevoie. La cea mai mare ocazie a lui Juventus, portarul naționalei a respins cu piciorul mingea lui Higuain, iar meritul pentru acest succes îi poate fi atribuit în egală măsură.

Fiorentina a renăscut la momentul potrivit, cu ajutorul unor jucători fantastici. Kalinic a deschis scorul, dar spiritul grupării viola este păstrat viu de cuplul Bernardeschi – Chiesa. Doi tineri cu o calitate fantastică, doi jucători care au năucit cea mai bună apărare din Italia. Cu un plus pentru fiul lui Enrico Chiesa, elementul surpriză de aseară, deși Paulo Sousa l-a forțat în ultima lună și jumătate. Când titular, când venit de pe bancă, Federico Chiesa nu a dezamăgit niciodată. A adus, mereu, ceva nou, acel ceva de care Fiorentina avea nevoie. O scânteie care, alături de sclipirile lui Bernardeschi, poate aprinde la Florența vâlvătaia care prefăcea totul în scrum pe vremea lui Antognoni, Baggio, Batistuta sau Rui Costa.

Paulo Sousa și Fiorentina, letargici în prima jumătate a sezonului, aveau nevoie de victoria cu Juventus. După cum, de acest succes avea nevoie și competiția în sine, mai deschisă ca niciodată, cu Roma și Napoli la mică distanță și având meciurile directe cu Juventus, pe teren propriu. Singura care nu avea nevoie de acest rezultat e echipa lui Allegri, deși e posibil ca eșecul să îi transforme, din nou, pe piemontezi în acei prădători feroce din sezoanele precedente.