Despre fotbal și alți demoni

Nu e totul doar despre fotbal. Nu mereu, din păcate. Și ar fi trebuit să fie, dar nu e. Și nu e vorba numai despre ce s-a întâmplat aseară, la Madrid, ci despre tot ce s-a petrecut din optimi încoace, când rezultatele au început să fie influențate de arbitraje.

Plecând de la returul Barcelonei cu PSG, continuând cu penalty-ul dat lui Bayern săptămâna trecută, cu cel al lui Atletico în turul cu Leicester, cu erorile de la Borussia Dortmund – Monaco și terminând cu prestația submediocră a brigăzii lui Kassai.

O brigadă care a luat o singură decizie bună și mă refer doar la cele importante. E nevoie de tehnologie, fără îndoială. O seară proastă a unui arbitru influențează decisiv soarta unei echipe. Și nu, nu cred că se pierde farmecul fotbalului. Nu cred că meciurile s-ar prelungi prea mult, pentru că nu e cazul. În medie, nu sunt mai mult de două situații pe meci, în care ar trebui să se apeleze la tehnologie.

E păcat ca un produs precum UEFA Champions League, tot ce are mai bun fotbalul mondial, să nu beneficieze de cele mai bune condiții. După un meci precum cel de aseară, senzația de a fi asistat la un spectacol grandios e completată de cea a unei mâini strecurate în buzunar. Și e păcat. Pentru că se va vorbi mai mult despre eliminarea lui Vidal și golurile marcate din offside de Cristiano Ronaldo decât de meciul în sine.

Iar fotbalul a fost de cea mai bună calitate. Am văzut cam tot ceea ce trebuie să arate două echipe de talia lui Real și Bayern Munchen. N-a fost totul perfect, dincolo de arbitraj. Au fost și destule probleme, mai vizibile în cazul bavarezilor. Germanii au început sus, au dominat, dar s-au retras încet-încet. Au fost, la rândul lor, dominați, au scăpat din numeroase situații dificile și au dat senzația că pot întoarce rezultatul. Calificarea au pierdut-o, însă, încă dinainte de meciul tur. Atunci când Ancelotti i-a pierdut pe Lewandowski și Hummels. Fără ei, Bayern a arătat bine doar o repriză, cât a durat ca Real să realizeze că poate mai mult. Cam cum s-a întîmplat și aseară, după primele 20 de minute, în care madrilenii au așteptat ca adversarul să epuizeze argumentele pregătite.

Iureșul Realului a fost posibil pentru că Bayern are mulți jucători care s-au dus mult dincolo de limitele lor. Cu Lewandowski și Hummels într-un picior, Bayern n-a rezistat, iar acțiunile rapide ale madrilenilor au dezvăluit toate slăbiciunile bavarezilor. S-a jucat mult în spatele lui Xabi Alonso și Vidal, iar șuturile lui Kroos din marginea careului, unde nu avea niciun adversar în preajmă, spun multe despre felul în care s-a apărat echipa lui Ancelotti. Italianul a fost “trădat” de oamenii săi de încredere. Lahm, Vidal, Xabi Alonso și Ribery au fost mult sub nivelul jocului. Thomas Muller și Dougla Costa nu au adus, nici ei, nimic. Dacă de la Muller era, totuși, de așteptat, pentru că are un sezon groaznic, Costa a fost o surpriză negativă. N-am văzut nimic din jocul lui obișnuit. Static, lipsit de inspirație, de viteză, a fost controlat autoritar de Carvajal. Prea multe mâini moarte. Totuși,  Bayern nu a fost departe.

Real, de partea cealaltă, mi se pare a fi făcut un meci în care a înglobat toate momentele acestui sezon. Teamă în primele minute, exuberanță spre finalul primei reprize, din nou teamă după golurile bavarezilor și un sprint lejer într-un final în care adversarul era la pământ. Cristiano a marcat 5 goluri în cele două meciuri, dar bucuria lui are ceva sfidător. Până în minutul 75, a fost printre cei mai slabi de pe teren, dar, sigur, rămâne performanța de a o fi calificat pe Real în semifinale. O parte din merit îi aparține, dar nu aș spune că i se datorează în exclusivitate. 

E atât de multă calitate în echipa lui Zidane încât Real poate câștiga lejer orice meci. Și mai e un element deloc neglijabil. O doză importantă de noroc. Am văzut-o de atât de multe ori, din 2014 încoace, încât nu trebuie să ne surprindă absolut nimic. Că Realul întoarce meciuri ce par pierdute nu mai e nicio noutate, până și adversarii acceptă aceste situații ca pe ceva firesc. Înaintea partidei de aseară, eram convins că madrilenilor are să li se înfunde tocmai în fața lui Bayern. Real a fost echipa mai bună în această dublă, dar discuția legată de calificare trebuie să țină cont și de problemele de arbitraj. 

Am păstrat pentru final trei nume. Primul este cel al lui Isco, un poet din alte timpuri care nu-și găsește locul într-un grup dominat de foamea de recorduri dobândite cu orice preț. E atât de natural în absolut tot ceea ce face încât te miri că are doar 148 de minute jucate, în acest sezon de UEFA Champions League. Păcat pentru el că BBC-ul nu e atât de cenzurat pe cât ar merita uneori să fie și joacă doar dacă lipsește vreun titular. Se vede că nu se simte bine și că ar merita să plece undeva unde să fie titular meci de meci.

Al doilea este Arjen Robben. N-am văzut prea multe din ceea ce oferea olandezul pe vremuri, din ruperile de ritm și șuturile pe care le trimitea spre poarta adversă. E totuși greu să-l depășești în viteză pe Marcelo. Dar chiar și așa, Robben a fost cel mai bun jucător al lui Bayern. A pus presiune, a alergat, a făcut pressing, a scos penalty, absolut tot ce era nevoie. Și a dat câteva pase în spatele fundașilor Realului… N-a fost să fie seara bavarezilor. Doar Robben n-a fost suficient.

Al treilea este Da Silva Junior. Marcelo, pe numele lui. Tipul acela simpatic, mereu cu zâmbetul pe buze și care aleargă de parcă viața lui depinde în fiecare moment de acest lucru. Cristiano a dat 3 goluri aseară, alte două în tur, așadar el a calificat-o pe Real. Dar a avut cineva timp să-l urmărească pe Marcelo? Să vadă driblingurile, pasele și tot ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid? O mare parte din forța ofensivă a echipe lui Zidane stă în evoluția lui Marcelo. Nu întâmplător, brazilianul e introdus pe teren atunci când echipa are nevoie de un plus ofensiv. Împinge atât de bine jocul către poarta adversă, încât e greu să ți-o imaginezi pe Real fără el.

Apare la finalizare, pasează decisiv, așa cum s-a întîmplat și aseară, mai și marchează, din când în când. Sufletul Realului. Omul meciului.

Real merge în semifinale. Acolo a ajuns și Atletico. Va ajunge, probabil, și Juventus, dacă nu cumva va fi respectată linia ultimelor arbitraje. Și ar mai trebui să ajungă și AS Monaco, pentru că poezia monegascilor dă savoare goanei nebune după trofee.