A fost!

Am sperat să fie derby. Și a fost! Cel mai bun meci de până acum, în Serie A. Un meci cu echipe de peste un miliard de euro, așa cum au calculat cei de la Corriere dello Sport. Poate pare puțin, în comparație cu echipele care plătesc peste 100 de milioane de euro pe un jucător. Nu întotdeauna cei cu bani mulți au și rezultate. Dacă nu credeți, amintiți-vă meciul de ieri jucat de echipa specială a lui Mourinho, echipă învinsă de un antrenor pe care toată lumea l-a luat în râs în Italia și de o rezervă cu 25 de meciuri în ultimele 3 sezoane. Și mai gândiți-vă la Chelsea, Liverpool și City care au făcut investiții uriașe pentru niște performanțe care le-au rămas inaccesibile în ultimii ani.

Dar nu despre asta era vorba, ci despre meciul începutului de sezon din Italia. A fost derby. Derby adevărat, cu intensitate, cu ritm, cu goluri și eliminări, cu răsturnări de scor și cu un stadion plin, care a generat încasări record pentru Serie A. Aproape 4 milioane de euro – 3.943.518 suma exactă – au adus cei 76.484 de spectatori de pe Meazza. A câștigat outsiderul, dar n-a fost o victorie întâmplătoare. A fost un succes gândit, muncit din primul până în ultimul minut de echipa lui de Boer. E suficientă faza din minutul 90, când Inter făcea pressing cu 4 jucători în marginea careului advers, pentru a avea dimensiunea reală a succesului obținut de echipa lui de Boer.

În primul rând, e victoria antrenorului. A pregătit meciul perfect, într-o atmosferă apăsătoare. A sacrificat Europa League, unde va merge oricum în faza eliminatorie, pentru meciul meciurilor, așa cum e Derby d’Italia pentru Inter. Mă întrebam, în primele minute ale meciului, cât vor juca atât de agresiv nerazzurrii. Îi mai văzusem așa determinați și în vremea lui Mancini, dar numai preț de un sfert de oră. Maximum. Probabil că și bianconerii au așteptat să treacă furtuna. A trecut, dar numai pentru puțin timp. În repriza a doua, interiștii au fost și mai înverșunați. Au atacat permanent, au luat gol, la una dintre puținele faze de atac ale adversarului, dar s-au ridicat imediat și au contraatacat devastator. Două goluri în 10 minute au fost suficiente. Capriciosul căpitan al Interului, copilul rebel din Rosario, e croit pentru astfel de meciuri. 7 goluri în 8 meciuri cu Juventus, victima sa preferată. 4 goluri din 5 șuturi pe poartă în acest sezon. Plus assistul minunat de la golul lui Perisic.

Banega e omul pe care l-a tot căutat Inter după retragere lui Stankovic. Dezvoltă orice acțiune atât de firesc, încât ești tentat să crezi că e venit de ceva vreme pe Meazza, nu doar de 5 meciuri. Plus că are o relație specială cu Icardi, căruia i-a furnizat a doua pasă decisivă în acest sezon. Aducerea lui Joao Mario reprezintă un alt succes. Portughezul l-a degrevat pe Medel de o sarcină pe care chilianul probabil că o considera ingrată. Nu mai trebuie să participe la faza de construcție, unde oricum nu se simțea în largul său. Bună și ideea titularizării lui Eder, care a început perfect și l-a chinuit rău de tot pe Benatia, până când marocanul a făcut întindere și a trebuit înlocuit. Cu Barzagli n-a mai fost atât de simplu, deși veteranul lui Juventus a luat galben la primul duel cu Eder.

Însă nu e totul roz. Inter are nevoie de fundași laterali. D’Ambrosio și Santon nu sunt făcuți pentru astfel de echipe. Din zona lui D’Ambrosio a plecat centrarea lui Alex Sandro la golul lui Lichtsteiner, care i-a luat foarte ușor fața lui Santon. Fundașul stânga mai avusese un moment de uluială puțin mai devreme, când îi pasase direct lui Dybala în marginea careului. Interesantă ideea lui de Boer de a-l înlocui pe Santon nu cu Nagatomo, ci cu Miangue, tânărul belgian care vorbește 5 limbi, dar care n-a jucat fotbal până la 10 ani.

În ceea ce o privește pe Juventus, campioana Italiei a făcut un meci slab. Mult mai slab decât în remiza cu Sevilla, pe care, în repriza a doua, a dominat-o categoric. Juventus n-a fost în meci niciun moment. Spuneam, la început, că a părut să aștepte ca adversarul să-și consume resursele de energie. Nu s-a întâmplat asta, pentru că de Boer a jucat în Europa League cu multe rezerve, în timp ce Allegri a folosit aproape toți titularii cu Sevilla. Păguboasă mi s-a părut și titularizarea lui Mandzukic, care n-a avut nicio acțiune periculoasă, în detrimentul unui Higuain care a ratat o mare ocazie de a egala, la doar câteva minute după ce a intrat pe teren. La fel ca în meciul cu Sevilla, Allegri a făcut schimbările târziu. Pjaca a intrat cu 10 minute înainte de final, în locul lui Chiellini, iar 3-5-2-ul inițial s-a transformat într-un 4-3-3 care părea mult mai potrivit, date fiind problemele fundașilor laterali ai lui Inter. Era prea târziu, însă.

Un capitol aparte îl reprezintă poziționarea lui Pjanic. Obsesia lui Allegri de a-l transforma pe bosniac în “uno dei tre migliori registi al mondo” l-a ajutat pe Frank de Boer. Poziționându-l în centrul liniei de mijloc, Allegri l-a ținut departe de poarta lui Handanovic. Calitatea extraordinară a bosniacului se vede cel mai bine în ultima treime, acolo unde a dat un randament fantastic și în tricoul Romei. De acolo pasează decisiv, de acolo șutează necruțător. De acolo a trimis și singurul șut periculos în meciul de aseară. Din marginea careului, după o pasă venită de la Dybala. Mi-aduc aminte cum, în sezonul trecut, Allegri a avut aceeași problemă cu Dybala. Folosit inclusiv în linia mediană, argentinianul a dezamăgit la primele apariții, până când antrenorul i-a găsit poziția potrivită. Așa mă aștept să se întâmple și cu Pjanic, care nu e înlocuitorul lui Pirlo pe care îl tot caută Allegri. Problemele se vor rezolva în momentul în care va reveni Marchisio și atunci Khedira și Pjanic vor juca interi. Nu mai e mult până atunci, dar Juventus nu-și mai permite astfel de evoluții.
Am sperat să fie derby. Și a fost!