Zece minute sau două goluri. Învingătorul stă la masă

Nu pot să zic că s-a decantat amărăciunea eșecului de la Pireu. Același gust de sălciu, de rânced și aceiași nervi nedefiniți. Sunt convins că ați sesizat că dracii de neputință sunt cei mai agasanți și e cel mai greu să scapi de ei.

Avem cel puțin 90 de minute pentru a salva 16 ani de frustări și de ratări. Generații de fotbaliști și un antrenor controversat pe care ai strania senzație că îl poți lăuda și critica în aceeași frază fără a te contrazice își joacă destinul în două reprize de 45 de minute. Odată cu ei, un stadion de oameni care erau mai încrezători și se manifestau mai entuziast atunci când și-au achiziționat biletele online decât atunci când vor intra pe porțile stadionului. Nu e cel mai academic termen, dar definește bine ce trăim: adevărul e că ne-am cam dezumflat cu toții după reprezentanția modestă de pe Karaiskakis.

Cu toate acestea trebuie să ne reîncărcăm cumva, să ne adunăm și să ne jucăm șansa până la capăt. Cred că asta așteptăm cu toții marți seara pe National Arena. Vom porni spre stadion sceptici, temători, incapabili să articulăm cuvântul care ne-a obsedat de o lună încoace, dar undeva în adâncul sufletului cu toții ne dorim o calificare miraculoasă. Pentru a o obține trebuie să vedem în teren 11 luptători care să se lepede de angoase, de limite, de complexe. Să intre pe teren ca întotdeauna, dar să joace ca niciodată. Marius Niculae se temea de reacția publicului...

Am pretenția ca în atâția ani să pot spune că îi cunosc pe fani și știu că vor încuraja. Garantez că nu va huidui nimeni dacă nu vor exista momente moarte, cu pase inutile înapoi și cu un joc la trecerea timpului în speranța că o pica din senin o pasă, un șut, un gol. Tricolorii trebuie să conștientizeze că tribunele vor reacționa în funcție de cum se vor comporta ei pe teren.

Eu unul nu cred că putem repeta o evoluție atât de ștearsă la interval de 4 zile. Adică mă gândesc că teoria aceea despre care vorbea Pițurcă “nu putem repeta două evoluții la fel în interval așa de scurt” se aplică și în sens invers. În campania asta am jucat bine cu Turcia și am comis-o cu Olanda, am strălucit cu Ungaria și am eșuat cu Turcia. Vineri aproape că nu am existat cu grecii, dar marți tot cu ei ar trebui să renaștem.

Să intrăm pe teren ca și cum ăsta ar fi ultimul meci, să-i sufocăm, să le luăm spațiile, să ne aruncăm la sacrificiu cu capul în bocanc. Nu e loc de tactică, de prudență, de strategii. E genul de meci care se câștigă cu inima. Ca în curtea școlii, atunci când vrei cu tot dinadinsul să bați echipa blocului vecin sau când joci trei echipe, pe formatul zece minute sau două goluri și în care ești în stare să faci orice să nu ieși de la masă.

Eu unul cred că asta trebuie să fie atitudinea și filosofia noastră...Jocului închis și organizat pe care grecii l-au dus la rang de artă, ar trebui să-i opunem hei-rup-ul la care suntem noi campioni mondiali. Repet, asta cred că așteaptă oamenii care vin la meci. Să vadă din alcătuirea echipei asta, din răutatea cu care se încălzesc, din primele contre în care ai noștri să intre de ca și cum pe lume nu mai există decât minutele meciului cu Grecia.

Odată creată chimia asta cu fanii, mai departe chiar cred că pe gazon se poate întâmpla orice, inclusiv o calificare de poveste. Faptul că nu mai avem închizatori, că la Pireu portarul, fundații și mijlocații s-au comportat fără orizont și fără repere, că atacantul a fost izolat sunt deja amănunte. Vor fi schimbări și mă îndoiesc că Pițurcă poate fi atât de neinspirat de două ori în decurs de nicio săptămână. Așteptăm. Da, nu mă dă optimismul afară din casă ori stadion, dar aș minți dacă aș spune că nu îmi încep fiecare gând cu “Ce-ar fi dacă...”.