Seniorul Viorel Hizo, atât de hâtru și sfătos! Cealaltă faţă a omului care a fost poreclit "Dulăul"

30.04.2020, 13:13
virel hizo

Viorel Hizo a ajuns la 73 de ani şi e retras demult din tumultul fotbalului și al prim-planului. În Sibiul natal, ocupându-se de grădină, de nepoți și privind amuzat şi detașat toată nebunia pe care o trăim. Nebunia de acum, nebunia de dinainte ...

"Eu stau într-o intersecție și răscrucea asta de drumuri și de vânturi a făcut ca virusul să mă ocolească", glumește el hâtru.

Nea Vio, așa cum îl alintau jucătorii pe vremuri, e un personaj uriaș al fotbalului nostru și merită din plin sintagma asta de "senior", care definește atât de frumos și inspirat o categorie care trebuie protejată și respectată oricum și oricând, nu numai în vremuri cu pandemii.

Viorel Hizo, a fost printre primii antrenori români care au avut WhatsApp

Viorel Hizo rămâne cu porecla pe care glasul molcom de acum, mina și atitudinea de bunic sfătos nu o justifică nicidecum - "Dulăul": "Așa eram eu atunci. Mă transformam pe margine. Eram implicat și trăiam la maximum fiecare meci, fiecare fază". Adevărul că era un spectacol în sine numai să îi urmărești reacțiile celui care a pregătit echipe Dinamo, Rapid, Progresul, Ceahlăul, Farul, Vaslui și multe altele.

A rămas un antrenor apreciat și totuși longeviv, a decis să se retragă acum șase ani deși mulți l-au căutat insistent și după momentul anunțului.

Asta și pentru că Hizo a fost reprezentatul generației sale cel mai adaptat la nou. Îl definește și termenul de dată relativ recentă "updatat". Cu el nu și-a permis nimeni să facă gluma, lansată parcă de MM în spațiul public, cu laptop-ul care nu e cântar.

Cred că nu greșesc dacă spun că Viorel Hizo e unul dintre primii antrenori cu care am vorbit pe WhatsApp: "Am avut profesori buni", zâmbește nea Vio referindu-se la copiii săi.

Viorel Hizo: "Diferența o vor face vizionarii"

"Sunt vremuri grele și interesante, inclusiv din punct de vedere al strategiei pe care un antrenor trebuie să o adopte acum. Zilele acestea, cât jucătorii sunt încă acasă, și mai ales imediat după ce se vor mișca lucrurile. Diferența o vor face cei cumva vizionari", spune Viorel Hizo.

La 73 de ani, continuă să fie conectat, să vorbească cu aceeași pasiune, luciditate și pricepere despre fotbal și să privească interlocutorul în ochi când spune: "Mie mi-a plăcut să lucrez cu fotbaliștii cu personalitate!".

Continuare ne aparține: nu ca azi când ascunzându-se în spatele interesului de grup care, vezi Doamne, trebuie să primeze, tehnicienii noștri marginalizeaza fotbaliștii ieșiți din tipare. Și se mai și întreabă de ce nu avem spectacol!

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Fotbal Club
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • florin prunea liga digisport (4)

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: GLORIA BUZAU - SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, SUPERLIGA SUPERBET (22.07.2024)

    FOTBAL: Sepsi Sfantu Gheorghe - Gloria Buzau, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • bundesliga logo

    FOTBAL: Paderborn - Nurnberg, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL: Farul Constanta - Otelul Galati, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Munich, Deutschland. 01st Sep, 2024. final jubilation from left: Minjae KIM (FC Bayern Munich), Joshua KIMMICH (FC Bayern Munich), Thomas MUELLER (M?LLER, FC Bayern Munich), Leon GORETZKA (FC Bayern Munich), Harry KANE (FC Bayern Munich), jubilation, joy,

    FOTBAL: Bayern Munchen - Augsburg, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Ce lovitură! Ianis Hagi are oferta pe masă, la două zile după ce Mircea Lucescu i-a spus să plece de la Rangers

ianis

Breaking News A venit decizia UEFA în cazul meciului România - Kosovo: a ”plouat” cu amenzi și s-a decis rezultatul final!

FOTBAL:ROMANIA-KOSOVO, LIGA NATIUNILOR (15.11.2024)

Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA

Steaguri tricolore fluturate in tribuna la meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contand pentru Liga Natiunilor, de

Nu pentru că s-a strigat "Serbia" am fost amendați și suspendați! Motivul real pentru care UEFA ne închide stadionul

15 novemberr 2024, UEFA Nations League, League phase, Matchday 5,League C,Group C2, Romania vs Kosovo, National Arena Bu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media