Steaua. Pentru că valoare şi disciplină de grup!

Sincer, de dragul competiţiei şi interesat din punct de vedere profesional, îmi doream o luptă infinit mai strânsă pentru locul întâi. Speram ca Steaua să nu ucidă ierarhia sau, măcar, să amâne acest moment cât mai spre final. Din păcate, la ora asta, se vede o diferenţă uriaşă între trupa lui Reghecampf şi restul echipelor. Şi nu mă gândesc doar la cele şase puncte din clasament, ci la jocul în sine, la uşurinţa cu care îşi apropie punctele. Exprimarea Stelei e liniară, cursivă, firească. Roş-albaştrii au siguranţă de sine, stăpânesc mijloacele şi, uitându-te şi pe program, e greu de crezut că va fi cineva care să le pună probleme reale în condiţiile în care lucrurile se menţin la acelaşi nivel în interior. Chiar şi sincopa din derby-ul cu Dinamo a fost cumva întoarsă în favoarea lor, în condiţiile unui egal salvat de Claudiu Keşeru. A fost, practic declick-ul de care avea nevoie jucătorul adus din campionatul francez.

Nu mai departe de sâmbătă, am constatat cu toţii că până şi absenţele titularilor, din punct de vedere teoretic, se pot transforma în plusuri, deoarece de pe bancă are cine să vină, aducând ceva nou şi estetic. Sănmărtean s-a integrat cu uşurinţa cu care numai fotbaliştii adevăraţi o pot face, Chipciu recuperează fizic şi redevine un reper, de Keşeru am amintit că a depăşit perioada de adaptare şi putem enumera tot lotul, om cu om, capabili să creeze altceva decât concurentul pe post oricum o face. Aminteam de program. Vasluiul constituie măcar teoretic o echipă incomodă, dar şi acest meci din viitorul apropiat e programat în Ghencea. În rest, dispute cu echipe din a doua jumătate a clasamentului până în final. Ultimele trei etape par mai dificile cu Pandurii, Petrolul şi Oţelul, formaţii mai închegate, dar până atunci, în ritmul acesta, e foarte posibil ca disputa la vârf să fie deja tranşată.

Petrolul a mutat greşit în intersezon şi se simte

Categoric că egalul dintre Petrolul şi Astra m-a determinat să am tonul acesta resemnat în privinţa unei bătălii pe care o doream aprigă şi plină de suspans. Nici una, nici cealaltă nu par a avea resurse, forţă şi capacitate de a periclita supremaţia „roş-albastră”. Petrolul e în evidentă pierdere de ritm. Sunt departe rău de fotbalul plăcut ochiului etalat în tur şi devine certitudine că plecările lui Boudjema, Hamza, Benga, Dore, ca să nu mai amintim de Bokila şi Grozav atârnă foarte greu şi nu sunt nici pe departe compensate de loviturile de imagine Mutu, Zicu, Tamuz ori Gerson. Că tot veni vorba, îmi repoşa un cititor la post-ul anterior că nu a văzut un jurnalist care să îşi recunoască momentele în care dă greş în privinţa proiecţiilor pe care le face. Asta a propos de faptul că mă bucuram eu de faptul că am anticipat cumva reuşita lui Contra ca antrenor. Acum, vin şi spun că am afirmat la un moment dat că Zicu se va impune şi va aduce un plus valoare Petrolului. Duminică seara a fost din păcate pentru Ianis un alt joc în care a fost mai degrabă inexistent. Continuă să îmi placă acest profil de jucător, aşa cum cred că numărul 27 al „galben-albaştrilor” poate oferi considerabil mai mult, dar până una alta el e mai degrabă pierdut şi fără orizont pe terenurile Ligii I. Venirea lui Lucescu junior l-ar putea ajuta, dar probabil va fi prea târziu, astfel încât el şi coechipierii lui să mai conteze în lupta pentru premiul cel mare.

Astra între impulsivitatea patronului şi iresponsabilitatea fotbaliştilor

În afara handicapului evdient de echipă nesusţinută de, ceea ce denumim generic, suporteri, Astra e măcinată şi de convulsiile interne. Un patron vocal şi impulsiv, amintind de vremuri ce le vedem apuse în fotbalul nostru, care nu ezită să ia măsuri drastice şi la cald, un lot eterogen şi insuficient sudat, în care vectorii de imagine şi valoare îşi irosesc timpul în cantonamente prin a parodia diverse filmuleţe de pe siteuri de socializare. Despre Budescu spun foştii săi coechipieri că are „probleme de caracter”. L-am citat pe Marinescu, fotbalistul Petrolului, prezent în studioul Digi Sport înaintea meciului direct. Îl „văzusem la lucru” şi în „meciul” cu puţinii spectatori ce vin la Giurgiu. Alibec şi-a „câştigat” renumele de inadaptat. Mă surprinde neplăcut apariţia lui Măţel în această companie, aşa cum, cunoscându-l pe Piţurcă, cred că şi stafful tehnic al naţionalei va reflecta asupra situaţiei create. În fotbalul de azi conştiinţa, responsabilitatea, simţul măsurii sunt atribute care sunt trecute la plusuri cu pixul şi foaia în faţă, ori în „excel” de cei care analizează capacitatea de efort, tehnica ori disciplina tactică. Pe cale de consecinţă lipsa lor constituie minusuri care îi fac incompatibili cu o carieră cu adevărat de referinţă.

De aceea vin şi spun că dincolo de calităţile fotbaliştilor pe care îi are la dispoziţie, trecând peste metodele de lucru mai mult sau mai puţin inovatoare, Reghe şi echipa lui sunt unde sunt datorită disciplinei de grup, pe teren şi în afara lui, a respectului faţă de munca pe care şi-au ales-o. Ideea de mână forte adaptată modernismului în fotbal, caracteristic perioadei. Aici cred că e cheia! Dar, pentru că suntem în Balcani, detectăm în umbra acestei rigori colective mici derapaje individuale. Numai că ele nu periclitează întreg proiectul. Dar asta e o altă discuţie...