Portugala electrică

18.06.2012, 18:00
dan filoti-1

Portugalia. Nu Ronaldo. Portugalia. Deși iată că a venit și momentul când cele două branduri fotbalistice se confundă. E trist să vezi o astfel de competiție fără a avea o favorită, așa că a mea a fost și este Portugalia. Nu că aș fi vreun filoportughez din naștere. Mai degrabă datorită unui concediu în care m-am simțit foarte bine în Lisabona și apoi în Algarve. Pentru oamenii întâlniți acolo, pentru un spirit al locului greu de redat în cuvinte. Așa ceva se trăiește, nu se povestește. Atât de Portugalia încât la primul meci m-am dus în centrul vechi în roșu și verde să văd cu prietenii cum bat, îmi plăcea mie să cred, Germania. Nu a fost așa și de atunci din superstiție am preferat să văd singur meciurile cu „ai mei”.

Cred că putem-îmi permiteți, vă rog, a doua plural-ajunge departe. Mă bazez pe valoarea lotului, pe forța primului unsprezece și pe individualități precum Ronaldo ori Nani care, am văzut în jocul contra Olandei, știu să și colaboreze. Departele acesta s-ar traduce prin cel puțin o finală, deși eu vizez trofeul. Pentru că echipa asta a dovedit în fața Portocaliei Mecanice că poate să fie de-a dreptul electrică. Nu am crezut în Olanda-și nu e vorba numai de vitejii de după război-, așa cum mi-e greu să cred că există o echipă care să reziste o perioadă atât de lungă în vârf. Fac referire la Spania și la faptul că după ce s-au impus în 2008 și apoi în 2010, ar fi o performanță, cu adevărat senzațională, să se impună și în 2012. E vorba de un ciclu, de o generație și de victoriile care ajung să uzeze (vezi cazul Barcelonei, pe al cărui schelet e construită selecționata lui Del Bosque). Rămâne să vedem. De Germania chiar mi-e frică. Ei și-au construit științific evoluția pe care o au acum. Low avea programat vârful de formă în 2012. Nemții formează o echipă în adevăratul sens al cuvântului în care la 28 de ani Schweinsteiger este veteran. Un “bătrânel” altfel util, dacă e să ne amintim de calitatea assisturilor sale. Bine, ca să fiu fidel autodeclaratei aplecări portugheze, nu pot să spun că m-aș supăra prea tare dacă grecii prietenului Fernando Santos i-ar încurca în sferturi. Asta da ironie în plin scandal legat de euro -moneda- pe axa Berlin-Atena, nemții și grecii se bat pe terenul de joc la Euro.  Mie mi-a plăcut și Italia, dar mi-e frică să proiectez evoluția ei mai departe, atâta timp cât anumite jocuri îi pot lăsa deoparte. Așa cum, dealtfel, au mai pățit-o.

Suspect de multă concordie la Steaua

Și ca să trecem și pe la noi prin curte un pic. Steaua se antrenează intens în ritm de Reghe în Austria. “Acolo unde s-a pregătit și Olanda înainte de Euro”, citeau cu intonație și accent pe Olanda și Euro, prezentatorii. Hm, asta nu e tocmai de bine. Poate doar pentru rapidiști și dinamoviști. Trei antrenamente zilnic, metode spartano-saxone (că tot vorbirăm de sfertul de vineri) și în general o stare suspectă de liniște și concordie. Cu c mic și fără Chiajna. Măcar până în prima etapă sau, până la primul amical mai slab. Dinamo așteaptă. Bonetti nu știe dacă va antrena echipa și din sezonul viitor, conducerea nu poate să ofere răspunsuri legate de consistența lotului, echipa nu vrea să mai fie bănuită că face alte jocuri. O stare ciudată, ascunsă în spatele unui amical extraterestru. Se induce senzația că e mai certă pare venirea lui Messi pe Național Arena, decât revenirea lui Kone în Ștefan cel Mare, dar nu sunt sigur că asta  îi încălzește cu ceva pe fani.

La Rapid, George Copos a avut o tentativă de a risipi ceața în care clubul a fost învăluit în ultima luni. Sabău, antrenor, trei achiziții:  Renan Silva, Abrudan, Milisjavevic plus trei prelungiri de contracte: Pancu, Grigorie și Glauber ar trebui să facă uitate plecările lui Răzvan Lucescu, a căpitanului Marcos Antonio și a celui mai constant jucător de anul trecut, Ciprian Deac. Moment amuzant la conferința de prezentare a lui Sabău. Cu Neluțu, în frunte, oficialii giuleșteni se lamentau de zor că pe finalul sezonului trecut s-a ratat totul în numai două săptămâni. Amuzantul vine din faptul că fiecare dintre ei se referea la acel moment, dar se comportau de ca și cum habar nu aveau că însuși Sabău fusese cel care a declanșat începutul sfârșitului cu acel 1-1 din prelungiri pe care Rapidul l-a făcut contra Târgu Mureșului antrenat de Moț.

În fine, Petrolul, CFR Cluj și Vasluiul își văd în liniște de achiziții și program și vor să continue, ceea ce de acum este tradiție: titlul departe de București.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Liga Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • SUPERLIGA: Rezumatele etapei a 21-a, 14:15, la Digi Sport 1

  • florin prunea liga digisport (1)

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, la Digi Sport 1

  • Andrei Niculescu si George Dobre

    MEDIA: Fotbal European, 17:30, la Digi Sport 1

  • ilie-dumitrescu

    MEDIA: Fotbal Club, 19:30, la Digi Sport 1

  • La Liga Home Shirts 2019-20

    LA LIGA: Rezumatele etapei a 18-a, 19:30, la Digi Sport 2

  • Tim Seria A ball and the logo during the Italian Serie A football match AC Milan vs Bologna at San Siro stadium in Milan, Italy on 27/08/22

    Serie A: Rezumatele etapei a 17-a, 20:30, la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Screenshot 2024-12-22 123217

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

dan-sucu-mario-balotelli

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Tottenham Hotspur v Liverpool, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 22 Dec 2024

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

UK: Rangers v Dundee, Scottish Premiership at Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland on 21 December 2024:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media