O făclie de Paşte

Nico luminează noaptea liniştită cu o torţă. O făclie de Paşte. E ca în Caragiale. Echipa care se antrenează la Ploieşti, locuieşte la Bucureşti şi joacă la Giurgiu se bucură pentru o performanţă istorică. Titlul! Nu se aud câinii în Giurgiu de strigătele lui Găman, Lovin ori Alibec...

Două doamne rătăcite prin zona hotelului de trei stele unde Astra stă înaintea meciurilor de acasă...”Bravo, mamă!”. Probabil angajate ieşite din tură...Un lobby de pensiune de provincie, cu un portret al unui domn neidentificat aprobând imperturbabil chiotele lui Şumudică şi un restaurant cu mese înghesuite. Cadrele bucuriei noii campioane a României i-ar putea inspira pe Porumboiu, Puiu, Mungiu, Jude ori Giurgiu. Tudor Giurgiu.

Ar fi mult spus bucurie tristă. Şi nedrept. Până la urmă e bucuria lor şi nu garantează nimeni că un titlu al Stelei ar fi fost sărbătorit pe străzi, aşa cum s-a întâmplat cu ani în urmă. Am uitat să ne bucurăm de fotbal (Poate ne vom aminti la vară...)

Pentru Astra şi pentru toate celelalte formaţii româneşti, poate cu excepţia lui Dinamo, singura echipă care ţine steagul sus din punct de vedere al fanilor, atragerea suporterilor lângă ei ar trebui să fie principalul obiectiv.

Mărturisesc că m-au urmărit mult imaginile de anul trecut de la Voluntari. Imediat după consfinţirea promovării, jucătorii şi staff-ul se bucurau în faţa unei tribune în care clar erau mai puţini spectatori. Duminică noapte jucătorii Astrei s-au transformat în ultraşi. Au făcut rost de steaguri, şi-au scandat numele unul altuia, au înjurat adversarul şi de cine ştie unde Daniel Niculae a scos o...făclie. Şi-au luminat Paştele. E nevoie de mult mai mult să nu fie o pâlpâire. E abia începutul şi poate cândva la un moment dat bucuria asta le va fi împărtăşită. Aşa ar merita toţi campionii!