Generalul şi sentimentul „demisiunii” îndeplinite

M-am săturat până peste cap să îmi caut idei, la cald ori la rece, şi să vorbesc despre semi-eşecuri, despre neputinţă, despre cât de urât se vede. Să am gustul ăla enervant de meci sălciu...Vorbesc de Finlanda proiectând spre Feroe şi vă avertizez că voi balansa între extreme. Nici măcar nu îmi propun să fiu coerent. Sunt sigur că ne vom califica, la fel cum sunt convins că nu Anghel Iordănescu va fi pe bancă în Franţa. Şi mai cred că dacă vom şti pe cine să punem selecţioner vom avea parte de surprize plăcute la Euro. Eu mă gândesc la un cuplu Mircea Lucescu-Hagi...Sunt mai visător de felul meu...

Şi gata cu literatura! Mi-a plăcut începutul jocului şi faptul că ne-am avântat peste adversar. Mi-a plăcut că „ştaful tehnic” a riscat prin alcătuirea echipei, mi-a plăcut publicul (mă refer la marea masă a lui şi ignor pâlcurile imature şi incurabile).

Nervii de la loviturile libere

Sunt mai multe lucruri care nu mi-au plăcut şi încerc să le structurez.
Ce nu mi-a plăcut la Iordănescu? Că a fost prea conservator şi l-a menţinut în echipă pe Paul Papp. Că nu a simţit că Alex Chipciu nu dă randament în bandă şi că forma de moment de la Steaua se datorează utilizării lui pe un alt post. Că a preferat să îl bage târziu şi inutil pe Popa, că nu l-a schimbat pe Sănmărtean, deşi era evident că Lucian terminase benzina. ( Bine, aici admit că sunt subiectiv şi că dacă îl scotea, poate că aş fi scris că trebuia menţinut că, cine ştie, poate inventa ceva...).

Mă rog. Cel mai tare mă deranjează şi asta nu de acum „negocierile” puerile de la loviturile libere din preajma careului (şi au fost destule şanse şi joi seara). Penibile mai sunt imaginile cu Keşeru şi Torje care se bat pe minge, ca în curtea şcolii...Sănmărtean nu e genul de fotbalist care să se ducă să parlamenteze stupid. El ori bate pentru că e pus, ori îşi vede de treabă. E mai solitar, prin firea lui, prin construcţia sa...În fine, e altă discuţie. Acolo trebuie intervenit de pe margine (s-a întâmplat şi la Budapesta). Ca să nu mai zic că toate aceste momente de joc ar trebui să intre la capitolul automatisme. Faze lucrate la antrenamente şi roluri prestabilite. Denotă lipsă de implicare şi un soi de haos, de voie a întâmplării.

Mergând mai în profunzime, în genul acesta de partide cu echipe sensibil egale (şi nivelate în jos), poate interveni o sclipire a antrenorului. O „invenţie” care să aibă ca bază studierea obsesivă a adversarului, identificarea unor slăbiciuni şi exploatarea lor. Nu am văzut asta. Admit că poate a existat şi nu am sesizat eu, dar în orice caz dacă s-ar fi făcut diferenţa, am fi observat-o cu toţii. De asta am început paragraful cu Măţel, pentru că mă gândesc că dacă ar fi venit centrări şi din dreapta cum au fost câteva din stânga, i-am fi forţat să greşească mai mult. Până la urmă fazele la care am fost foarte periculoşi au venit ca urmare a mingilor trimise din bandă, ca urmare a fazelor fixe sau nu.

Chiricheş a dat semnalul huiduielilor

Ce nu mi-a plăcut la jucători? Ohoo. Că şi-au pierdut capul după primirea golului, că nu s-au strâns şi numai norocul şi Craig Thomson a făcut ca finlandezii să nu ne dea lovitura decisivă. Nu mi-a plăcut faptul că doi fotbalişti de la care avem pretenţii, Keşeru şi Torje au irosit şanse foarte mari. Centrări la firul ierbii în mijlocul careului de 16 metri şi execuţii lamentabile. Cei doi care, cum spuneam şi mai devreme, se certau care să lovească mingea când sunt siguri că stă pe loc. În prima repriză Claudiu a dat cu stângul în dreptul, iar în a doua parte Gabi cu tibia sau nu ştiu cum că mingea s-a dus mai degrabă paralel cu poarta decât spre ea. Şi astea sunt faze de abc-ul fotbalului.

Nu mi-a plăcut faptul că Vlad Chiricheş a pierdut uşor un duel când se apăra prin minutul 80 şi ceva, iar imediat pe faza de construcţie acelaşi adversar care îl depăşise în sprint câteva secunde mai devreme, a venit şi i-a luat mingea ca unui începător. Acela a fost momentul de maximă iritare a întregului stadion. Am văzut ridicându-se simultan sute, să nu zic mii de oameni, de pe scaune şi îndreptându-se spre ieşiri. Restul fluierau...Şi ca şi cum nu era de ajuns asta, imediat după fluier Vlăduţ al nostru a sprintat ostentativ spre tunel, iar la zona mixtă a dat cea mai tâmpită declaraţie a lui din toate timpurile. Şi o spune unul care mereu l-a apreciat pentru cum vorbeşte.

Sigur că ei vor. La fotbalişti mă refer aici. Sigur că îi doare şi îi apasă situaţia asta, dar sunt momente, prea multe momente, în care nu arată asta. E apatie, e lipsă de implicare, nu e dorinţa aia dusă la sacrificiu. Şi asta taxează publicul.

Cine apasă butonul de restart?

Închei. O să ne calificăm! Şi imediat după ce o vom face, va trebui să îi mulţumim lui Iordănescu pentru încă o calificare şi să numim pe banca tricolorilor un tehnician cu nerv, cu entuziasm, cu autoritate. Un tehnician unanim respectat şi capabil să restarteze naţionala asta, să o trezească, să o învie. Îmi propusesem să evit „debulosarea” lui Iordănescu, dar nu mă pot abţine. Îi urez să îşi îndeplinească „demisiunea” în Feroe şi să redevină un general simpatic în rezervă.