Deşteaptă-te, române! Din somnul corporatist

Nu de joc e vorba. Sunt printre cei care au încetat să aibă aşteptări. Iau evoluţiile naţionalei aşa cum vin şi încerc să extrag lucrurile bune. Pentru a-mi alimenta chimia cu echipa asta mă raportez la ce îmi convine...Meciul cu Germania din Giuleşti prin 2004, o victorie care nu a mai contat cu Cehia la Constanţa în preliminariile Mondialului din Germania. Venind mai încoace, acel 3-0 superb cu Bosnia acum fix cinci ani, ultimul meci al lui Lucescu jr ca selecţioner sau amicalele din actualul mandat al Generalului cu Italia şi cu Spania... Nu ştiu cât de bine dă să recunosc, dar sunt suporter necondiţionat de România. Pe modelul „ţine şi nu cerceta!”

Acum, după Congo şi înaintea Campionatului European mă îngrijorează faptul că mi se pare dinamitată atmosfera. Spun asta din afară şi îmi doresc teribil să mă înşel. Asta ar putea fi cea mai de preţ calitate a acestei selecţionate, atâta timp cât convenim că nu avem o generaţie în care individualităţile abundă. Spiritul de echipă, unitatea de grup, atitudinea, dorinţa. Pe aşa ceva ar trebui să ne bazăm.
Ori nu văd asta. Mi se pare că avem o naţională de funcţionari. De la noul staff medical până la ultimul jucător. Multe tipare. Şabloane. Comportamentale şi de limbaj. O Românie cu prea puţină exuberanţă, o Românie care nu transmite ceva, o Românie care nu e capabilă parcă să comunice. În interior şi în exterior. O Românie corporatistă. Care are de pontat, de completat fişe de post, de îndeplinit targeturi, de pus în practică decizii ale boardului. Şi asta pe fondul stângăciilor top managementului.
Fotbalul e cu şi despre altceva. E şi cu „băga-mi-aş”, e şi cu „fuck”...(ca să nu zic varianta în română). Vestiarul ăla trebuie să fie viu, grupul trebuie să rezoneze, să rimeze, să vorbească aceeaşi limbă. Şi nu una de lemn!

Îmi revin în minte cadrele de după Feroe, alea cu bucuria necenzurată a tricolorilor contrastând cu stânjeneala vădită a unor oficiali care nu înţelegeau lumea în care au fost paraşutaţi. Cu timpul ei încearcă să impună regulile învăţate în teorie. Răutăcioşii spun că la şcoala neosecuriştilor. Contează până la urmă mai puţin în context. Important e că practica şi viaţa unei echipe de fotbal, a unui vestiar se ghidează după alte reguli. După alte principii. E mai multă spontaneitate. E iniţiativă, e şi un soi de nebunie. E şi cu maseuri care cântă muzică lăutărească, e şi cu un şpriţ câteodată, e şi cu vorbe deocheate. Nu trebuie schimbare la modul la care o fac ei. Da, fotbalul românesc e în faliment pentru că a fost guvernat după ureche, clientelar, etc. Esenţa însă nu trebuie modificată. Jucătorii nu trebuie să se exprime ori să se comporte aşa cum o face preşedintele FRF.

Nu e OK ce s-a întâmplat în iarnă şi senzaţia spre certitudine a rupturii între administrativ şi „corpul” tehnic. Nu e OK că a fost schimbat staff-ul medical acum, nu e OK cum a reacţionat ulterior Burleanu, multe nu sunt OK. Pasiv în faţa hotărârilor care afectează cotidianul în grupul său, Anghel Iordănescu pare focusat pe termen scurt. Dar e îngrijorător felul în care omite să aibă o discuţie individuală cu căpitanul Raţ, în care să îi explice raţiunea pentru care a luat o decizie sau alta. Şi sunt multe alte detalii care nu ne lasă să fim liniştiţi înaintea acestui Euro. Mutarea orei unei conferinţe fără să anunţe, deşi tot el ceruse să aibă loc mai târziu, şase oameni aduşi la conferinţă de trebuiau jurnaliştii să mute microfoanele de la stânga la dreapta şi retur, atitudinea afişată, „vă las pe dumneavoastră să răspundeţi” etc.

Ca să nu mai zic că imediat după meci Iordănescu spune clar şi răspicat „E decizia mea să îl pun pe Chiricheş căpitan, pentru că Raţ trebuia să se concentreze pe jocul său”, iar a doua zi în presă să citim o declaraţie a lui Burleanu: „A fost decizia vestiarului! Jucătorii au votat aşa”. Sunt două chestiuni diametral opuse. Şi din afară se vede urât, iar înăuntru e clar că există tensiuni. Care se tot acumulează. Scandalului cu steliştii care nu au venit la lot, chestiunii cu Pompiliu Popescu... Naţionala pare acum că se caută între arhaicul şi comunistul dicton cu „rotaţia cadrelor” şi machiavelicul „dezbină şi condu”. Sperăm doar să găsească în următoarele două săptămâni ce nu s-a reuşit în ultimii mulţi ani. Pare imposibil, dar nu trebuie uitat că suntem ţara unde jucătorii campioanei nu-şi luau salariile cu lunile, care nu aveau apă caldă la duşuri, dar se băteau cu banane în autocar mergând spre finala campionatului, în timp ce ascultau imnul Rapidului. Trimit eu nişte banane şi un CD cu „God save the Queen!” Cred că ar merge şi „Marseilleza” la cât de francofili suntem...