Cu cine se bate Steaua și cum

Ne-am încălzit cu o Supercupă, o dublă de serviciu a Astrei în primele tururi preliminare ale Europa League și un baraj ridicat de nicăieri în calea startului Ligii I. Săptămâna aceasta începe cu adevărat fotbalul. Marți și joi în Europa și, de vineri până lunea cealaltă se întinde prima etapă a unei ediții de campionat care se urnește greu după stabilirea în ultima clipă a celei de-a optsprezecea participante și despre care nu știm cu câte formații se va termina. Ne-am obișnuit din anii trecuți cu abandonuri în plină competiție din ligiile inferioare, așa că pare o chestiune de timp să se retragă și din Liga I o echipă din motive financiare.

Să nu insistăm însă pe partea goală a paharului. Am văzut și sâmbătă seara că fotbalul învinge și își face loc printre decizii stupid-arbitrare ale unor conducători incapabili să guverneze un fenomen mult prea complex. A fost frumos în Ștefan cel Mare. Cu suspans, cu răsturnări de situație, cu o galerie care la fel ca și echipa refuză să se predea. Rapid va fi responsabil cu neprevăzutul, cu un farmec unanim perceput, despre care a scris foarte frumos colegul meu de la Digi, Andrei Vochin pe blogul său. Anul acesta, poate anii aceștia (este știut că insolvența îi va împiedica să joace în Europa), giuleștenii au un rol cumva decorativ. Evoluează în afara concursului. Chiar și așa, era nevoie de ei, asta e clar.

Vorbind despre protagoniste cu acte în regulă, care au lot puternic și stabilitate financiară, am fi tentați să spunem că Steaua pare să aibă mijloacele să respingă asalturile CFR-ului, Petrolului, Pandurilor ori Astrei. Dinamo are aer de trupă de guerillă care și-ar putea propune doar pe șest mai mult și că eventual vor încerca să se furișeze spre pozițiile de Europa. Cât despre plăieșii lui Stan, sezonul acesta în afara unor ghioage rudimentare nu par a avea arme să își propună prea multe.

Steaua a arătat consistent. Închegată, autoritară, stăpână pe ea. A împrumutat ceva din siguranța la limita aroganței, manifestată de cuplul de conducere. Mulți sunt tentați de comparația campioanei cu un bloc de granit fără fisură, dar eu cred că există puncte nevralgice care odată atinse ar putea face să se probușească tot edificiul. În primul rând calificarea în grupe, ale Ligii de preferat, dar la limita limitelor și Europa League, reprezintă un „must”. Din punct de vedere al banilor și al performanței. Apoi lotul. Arată echilibrat și structurat acum, dar odată cu uzura celor trei fronturi de luptă pot interveni probleme. Asta ca să nu mai luăm în calcul sumele cu multe zerouri cu care formații din vest ar putea ademeni stâlpii de susținere ai echipei. Așadar ce este acum nu e suficient și numai starea de permanentă alertă îi poate face să arate puternici și de nezdruncinat. Perioadele mai dificile sunt inerente în viața unui club și sunt curios atunci cum va fi gestionată situația, mai ales cu patronul cârmaci aflat în imposibilitatea de a surprinde cu mutările lui caracteristice. Ca să nu mai spun că măcar din superstiție anunțul cu hegemonia ar fi trebuit reprimat. Ultima oară când l-am auzit clamat dinspre Ghencea a început o perioada de dominație a ceferiștilor.

Rednic s-a mutat cu arme, bagaje și strategii la Cluj. E genul de tehnician care și-a desăvârșit arta „blitz-krieg-ului” în fotbal. Știe să își apropie vestiarul cu antrenamente plăcute și eficiente, are capacitatea comunicațională de a-și ține jucătorii în priză mai ales în startul mandatului și un eventual debut conform planului îi asigură liniștea necesară pentru a construi fundația pentru titlu. E adeptul unui forcing în prima treime a sezonului, astfel încât punctele pe care le acumulează să îl mențină în fruntea plutonului. E o metodă brevetată la noi. Abilitățile lui sunt dublate de un lot fortificat și de o conducere și versată. Plus o stabilitate financiară măcar aparentă.

Petrolul, Pandurii ori Astra constituie grupul contracandidatelor din linia a doua. Să nu spunem “de mâna a doua”. Primele două au ceva dintr-un echilibrist temerar care merge pe sârmă la mare înălțime. Un mélange interesant de incertitudini, mici conflicte interne, ambiții nemăsurate și dorințe de mărire. Totul poate balansa într-o clipă de la statutul de revelație cu joc încântător la cel de mare dezamăgire. Astra e proiectul de ultimă oră al redutabilului Dinu Gheorghe, poreclit Vamă. Cu ochi la jucători și cunoștințe de antrenor, fostul artizan al Rapidului uefantastic își satisface hobbyul numit fotbal prin apropierea Bucureștiului. Parcă în joacă a ajuns în Europa și date fiind precedentele Unirea și Oțelul, ne putem trezi oricând cu o nouă campioană pe care mulți ar fi tentați să o eticheteze hibrid.

Dincolo de luptele din teren, eu unul îmi doresc de la noua ediție de campionat o revenire a microbiștilor la stadioane. Aș zice că exemplul de atașament al steliștilor și al petroliștilor ar trebui urmat. E bine că au rămas rapidiștii cu tobele și ritmul lor unic și îmi place să cred că dinamoviștii vor arăta ca în meciurile din finalul campionatului trecut cu Astra, cu Clujul...Îi aștept pe timișoreni înapoi în tribune. Mi-au lipsit, așa cum în continuare ne vor lipsi oltenii. Ca în fiecare vară a vieții noastre care se măsoară în ediții, tururi, retururi și monotone pauze competiționale, fremătăm așteptând să înceapă iar. De fapt să continue ceva ce ne place să spunem că nu se va termina: fotbalul nostru cel de toate zilele...