Contra sau plăcuta senzaţie a confirmării

„Îmi place Contra. Mi-a plăcut de el și ca fotbalist, dar acum mi se pare că rolul de antrenor i se potrivește perfect. Implicat, dedicat, preocupat. Mi se pare că are instinct, că vrea și știe să își asume riscuri, că e un bun comunicator și mai ales că are abilitatea de a-și motiva jucătorii. Plus că fotbalul jucat de echipele sale este alert, estetic, pe poartă. Adaug la asta un discurs așezat, realist, direct și cu substanță. Sunt, cred eu, suficiente argumente ca tehnicianul cu o singură înfrângere în Liga I (n.r. la acea vreme) să își continue frumos cariera și nu peste mult timp să spargă bariera Estului fotbalistic și să poată antrena într-un campionat de top. Asta sunt tentat să zic că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu”.

Îmi asum riscul eventualelor comentarii, pentru că aleg să îmi încep materialul de faţă exact cu aceleaşi cuvinte cu care o făceam şi în septembrie anul trecut când semnam un text „Pro antrenorul Contra”. Mai ales că ar fi de nuanţat la partea cu „discursul aşezat”. Chiar cred că în La Liga ar trebui să îşi scoată din arsenal ieşirile la adresa arbitrilor. Cu toate că, dacă e să mă gândesc la despărţirea lui Dan Petrescu de fotbalul românesc, atacurile la adresa celor puşi să împartă dreptatea reprezintă un numitor comun pentru cei mai valoroşi tehnicieni români din ultimii ani.

Zvonul apărut când relieful fotbalului nostru era altul

Îmi amintesc de asemenea cu exactitate momentul în care am vorbit pentru prima oară de varianta Contra la Getafe. Chiar dacă nu a trecut mai mult de o lună, lumea aceasta a fotbalului era parcă alta. Victor Becali a comentat prin telefon în cadrul emisiunii Digi Sport Special această posibilitate, Gică Popescu era văzut de toţi viitorul preşedinte al FRF, Mihai Stoica şi Steaua se pregăteau de restanţele bifate între timp, fără a se gândi la negrele scenarii pe care au fost nevoiţi să le trăiască ulterior. Materialul de faţă nu este nici despre Burleanu, nici despre unda de şoc ce încă se resimte după sentinţele judecătorilor în Dosarul Transferurilor.

Contra este antrenorul cu cea mai spectaculoasă ascensiune de la Mircea Lucescu până azi. Propulsarea lui direct pe banca uneia dintre echipele din cel mai spectaculos campionat al lumii reprezintă o performanţă la care trebuie să recunoaştem că la un moment dat ne era dificil să ne gândim măcar. Victoria lui este în egală măsură victoria unui fotbal care a ales să se rupă de practici, metode şi metehne învechite. Odată cu această mutare se redimensionează întreaga noastră competiţie şi apare, dacă mai era necesar, confirmarea faptului că acesta este drumul: antrenori tineri, entuziaşti, ancoraţi în realitatea fotbalului de azi.

Ştiu, Contra e perceput în suburbia Madridului ca unul de-al locului. Cunoaşte spiritul, limba şi obiceiurile, dar experienţele Timişoara şi Ploieşti au fost determinante în recunoaşterea calităţilor sale şi în oferirea unei oportunităţi extraordinare.

Ascensiunea lui Contra, echivalentă cu o mare victorie a fotbalului românesc

Mă bucur pentru ce i se întâmplă lui Contra, aşa cum m-am bucurat pentru orice performanţă a naţionalei sau a unei echipe de club. La urma urmei, într-un fotbal ce ne-a văduvit în ultimii ani de satisfacţii majore, trecerea lui Contra la Getafe poate fi lesne interpretată ca o victorie majoră a fotbalului nostru. Tot ce avem de făcut este să unim momente din acestea ce par disparate şi fără legătură între ele. Rezistenţa şi rezultatele lui Petrescu într-un campionat complicat, ascensiunea de acum a lui Contra, momentele de sclipire ale naţionalei lui Piţurcă, traseul Stelei lui Reghe în ediţia trecută de Europa League. Sigur că următoarele întrebări se leagă de ce i se va întâmpla de acum încolo. De măsura în care poate să îşi impună viziunea, ideile, principiile într-un fotbal ce a dat lumii campioana mondială, europeană şi în care Barca şi Real sunt protagoniste an de an în cea mai importantă competiţie intercluburi. Eu aş zice că depinde numai de el şi că ştiindu-i ambiţia, puterea de muncă, încăpăţânarea pozitivă, „Guriţă” va profita de şansa care i se oferă. Şi poate, la un moment dat, când va apărea zvonul unei treceri la Atletico Madrid, de exemplu, vom spune că în fond şi la urma urmei a jucat şi acolo şi cunoaşte filosofia „Atleti”...(Dacă se va întâmpla asta, în mod sigur îmi voi începe un viitor articol cu acest citat).

Şi pentru a încheia cumva în aceeaşi notă, găsesc potrivit să reiau pasajul de final al unei postări din 3 ianuarie, anul acesta, dintr-un articol intitulat sugestiv: „Ei pot antrena schimbarea!”:

„Da, eu unul cred că oameni precum Gâlcă, cea mai bună mutare în fotbalul juvenil, Miriuţă, Contra, Dulca, Răducioiu, Stoican, Moldovan pot da startul unei noi ordini. Ca ei mai sunt Balint, Panduru şi atâţia alţii acum fără angajament. Conducătorii mai vechi sau mai noi trebuie să dea credit acestui nou val de antrenori şi, măcar din acest punct de vedere eu unul mă simt liniştit pentru că în fruntea Ligii I se află preşedintele de club care a lansat în fotbalul românesc cei mai mulţi şi cei mai de succes antrenori din ultimii ani. Gino Iorgulescu a dat girul în fotbalul românesc pentru: Olăroiu, Dan Petrescu, Zenga, Bergodi, Lăcătuş şi mulţi alţi. Adică genul de tehnicieni cu viziune, ambiţie şi personalitate care pot antrena cu adevărat schimbarea fotbalului nostru. Ei trebuie recunoscuţi, remuneraţi şi responsabilizaţi. Antrenori cu pasiune şi cu mentalitate sănătoasă care să pregătească fotbalişti adevăraţi de la grupele de copii ale echipelor de judeţeană până la seniorii celei mai titrate formaţii.”