Una din minunatele povești ale fotbalului

Mijloc de iunie în Bucureștiul anului 2015. Este una dintre acele nopți albe pe care le fac la sediul Digi Sport din dragoste pentru fotbalul sud-american, pentru Copa America, pe care am așteptat atâta vreme să o pot comenta. Este încă un prilej de a mă refugia din calea caniculei care a pus stăpânire asupra României.

La adăpostul nopții, arșița pare doar un vis urât! Mereu am simțit atunci când comentam un meci din America de Sud că mă transpun într-un spațiu complet diferit celui din care vin eu, într-o dimensiune în care timpul are mult mai multă răbdare cu oamenii. Pentru mine, Sudamerica rămâne un continent al romantismului, dar și al pasiunii nebune. Totul se înlănțuie perfect cu acea linie melodioasă a fiecărei limbi vorbite pe acest tărâm parcă vrăjit, în care toți vorbesc un pic cântat în ritm de samba, tango sau lambada, dar unde și sângele dă în clocot de atâtea ori. Tocmai ce am terminat de comentat meciul Paraguay – Jamaica 1-0 și mă pregătesc de El Clasico del Rio de la Plata, Argentina – Uruguay. Chiar înaintea startului jocului din La Serena, aflu una dintre cele mai impresionante povești din istoria recentă a fotbalului. Pe contul său de twitter, spaniolul Mister Chip, cel mai tare statistician din sportul mondial, dezvăluie istoria lui Fernando Muslera. Știam că este ziua lui, că pe 16 iunie împlinește 29 de ani. Dar Mr. Chip nu se oprește doar la acest amănunt.

16 iunie 1986, Buenos Aires. Este o seară destul de rece, tipică pentru o toamnă târzie în Emisfera Australă, într-o Argentină frământată de atâtea griji și probleme, dar și luminată de speranța dată de geniul lui Maradona. Țara Tangoului încă suferea după Războiul Murdar, cum denumesc argentinienii perioada cumplită ce a însemnat atâtea crime, atâtea familii destrămate și atâtea drepturi ale omului călcate în picioare de regimul dictatorial instaurat de junta militară. Argentina își lingea rănile după ce pierduse Războiul Malvinelor, iar în capitala Buenos Aires, mii de mame protestau în continuare în Plaza de Mayo, așteptându-și copiii care le fuseseră răpiți încă de mici și pe care foarte multe nu aveau să-i mai vadă vreodată. Într-un asemenea context, argentinienii își legau toate visele de gleznele aurite ale lui Diego Armando Maradona. Argentina tocmai se calificase în optimile Cupei Mondiale din Mexic, unde înfrunta Uruguayul la Puebla.

La puţin după fluierul de start al meciului, într-un spital din Buenos Aires, băieţelul unei familii de uruguayeni îşi făcea apariţia pe această lume. Erau vremuri tulburi în întreaga Americă de Sud, dar destinul avea să-i zâmbească micuţului, chiar dacă primele sale scâncete în universul care i se deschidea în faţă au fost acoperite brutal de strigătele de euforie ale bărbaţilor argentinieni din spital ce ascultau meciul la radio. Legendarul comentator Victor Hugo Morales îşi continua recitalul de la Mundial cu celebrul deja TA-TA-TA-TA-TA-TA … GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLLLL AAAAARRR-HEEEEN-TIIIIIIIINAAAAAAAAAAAAAA … Marcase Pedro Pasculli, iar reuşita sa avea să ducă Argentina în celebrul sfert de finală cu Anglia și de acolo până la titlul mondial nu a mai fost decât un pas. Trupa lui Carlos Bilardo se impunea cu 1-0 în faţa Uruguayului, dar naţionala celestă avea să aibă drept reper tocmai acest eşec şi această dată pentru o revanşă pe care şi-o va lua peste un sfert de secol.

16 iulie 2011, Santa Fe. Sfert de finală la Copa America din Argentina. Pumele nu au mai luat vreun trofeu major de aproape două decenii, de pe vremea când Maradona încă juca fotbal. Acum, pe teren propriu, au o şansă imensă. Numai că în drumul spre careul de aşi, argentinienii au ghinionul să dea peste cea mai bună generaţie a Uruguayului de la celebrul Maracanazo din 1950. Este echipa cu Diego Forlan, Luis Suarez, Diego Lugano, Edinson Cavani, Sebastian Abreu, care a prins semifinala la Cupa Mondială din 2010.

Meciul se duce spre lovituri de departajare, mediul perfect pentru eroul nostru, Fernando Muslera. Nu era pentru prima dată în situaţia de a înfrunta şi de a birui ruleta rusească a penalty-urilor. În urmă cu doi ani, în 2009, îl văzusem pe viu la finala Cupei Italiei, Lazio – Sampdoria, cum devine un hit pentru suporterii biancocelestilor prin paradele sale la loviturile de la 11 metri, aducând trofeul în Cetatea Eternă. Şi acum, Muslera îşi va lua porţia de glorie. Apără şutul lui Tevez, la ultimul său meci pentru La Seleccion până în 2014, și își califică echipa în semifinale, apoi Uruguayul se va încorona regina Americii de Sud tocmai la Buenos Aires! Era seara revanșei pentru Muslera, la 25 de ani distanță de la momentul când țipetele de bucurie ale argentinienilor la golul lui Pasculli îi deranjau primul somn.

Aproape că nu a mai contat că în 2015, la fel ca și în 1986, Argentina s-a impus tot pe 16 iunie în fața Uruguayului, tot cu 1-0!