Regele Michel Platini

Michel Platini a implinit de curand 62 de ani. Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de realizarile fotbalistului Platini, supranumit Le Roi (Regele) datorita calitatilor sale de lider pe teren, dar si in afara acestuia, prin intermediul acestui capitol desprins din cartea „100 de fotbalisti legendari”.

Nu a câştigat Cupa Mondială, singurul trofeu care-i lipseşte din palmares, dar asta nu l-a împiedicat să fie considerat o adevărată legendă şi cel mai bun fotbalist francez al tuturor timpurilor. Este singurul jucător din istorie care a cucerit de trei ori la rând Balonul de Aur, în 1983, 1984 şi 1985, în versiunea originală a trofeului, în care voturile erau asigurate doar de jurnaliştii revistei France Football. În aprilie 1985, a primit ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare, iar trei ani mai târziu, a devenit Ofiţer al aceleiaşi Legiuni. A câştigat cel puţin un trofeu cu fiecare echipă la care a jucat: cu Nancy, a promovat în prima ligă franceză din postura de campion al diviziei secunde, apoi a cucerit Cupa Franţei în 1978, a fost campion al Franţei în 1981 cu Saint-Etienne, iar cu Juventus a câştigat două titluri de campion în Serie A, o Cupă a Italiei, Cupa Cupelor, în 1984, urmată de Supercupa Europei, Cupa Campionilor Europeni, în 1985 şi Cupa Intercontinentală. În plus, în 1984, a condus naţionala Franţei spre primul său titlu european chiar pe teren propriu. Acesta este Michel Platini! „Am început fotbalul la cea mai bună echipă din provincia Lorena, apoi am ajuns la cel mai mare club din Franţa şi am terminat la cel mai mare din lume!”, şi-a rezumat cariera fabuloasă, încheiată la doar 32 de ani. „A fost ambiţia mea să mă retrag când eram încă în vârf. Nu am niciun regret!”, a explicat Platini despre decizia sa de a pune ghetele în cui în 1987.

Născut pe 21 iunie 1955 la Joeuf, într-o familie cu origini italiene, Michel Francois Platini a urmat acelaşi drum ca şi tatăl său, Aldo, fost fotbalist profesionist la AS Nancy-Lorraine şi director al clubului. Pe 3 mai 1973, a debutat în campionat într-un meci cu Nîmes, iar doi ani mai târziu punea umărul la promovarea lui Nancy în elita fotbalului francez. În 1976, a participat la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a marcat trei goluri, ajungând până în sferturile de finală, şi imediat după revenirea în ţară i s-a oferit primul contract de profesionist. Înaintea turneului olimpic din Canada, Platini avea să-şi deschidă drumul spre echipa de seniori a Franţei într-un meci câştigat cu 4-0 în faţa României la Brest. Michel a fost omul partidei, devenind imediat un star în Hexagon, iar la trei zile după returul de la Bucureşti, încheiat la egalitate, 1-1, Platini a fost convocat în premieră în naţionala „cocoşilor galici” de Michel Hidalgo. Acesta a mizat pe Platini la primul său meci pe banca selecţionatei Franţei, pe 27 martie 1976, la Paris, împotriva Cehoslovaciei, iar Michel nu a înşelat aşteptările: a debutat cu un gol din lovitură liberă, care avea să devină o marcă proprie! Avea să fie prima reuşită dintr-un total de 42 de goluri înscrise în 71 de meciuri pentru Les Bleus. Pe 16 noiembrie 1977, pe Parc des Princes, Platini a marcat un gol fabulos de la peste 30 de metri în meciul câştigat cu 3-1 în faţa Bulgariei, care a consfinţit calificarea Franţei la primul său turneu final de Campionat Mondial din 1966! O lună mai târziu, Platini se clasa pe locul al treilea în ancheta revistei France Football pentru decernarea Balonului de Aur.

La Cupa Mondială din Argentina ‘78, Platini nu împlinise 23 de ani şi Franţa nu a reuşit să treacă de faza grupelor, fiind depăşită de Italia şi de ţara gazdă, care avea să şi triumfe la finalul competiţiei. Vremea sa încă nu sosise! În 1979, după 181 de meciuri pentru Nancy în care a marcat 98 de goluri, Michel Platini a ajuns la cea mai galonată echipă din Franţa, Saint-Etienne, care spera ca prin acest transfer să cucerească Cupa Campionilor Europeni, după ce pierduse o finală în 1976. „Verzii” nu au reuşit să mai egaleze măcar acea performanţă, dar cu Platini în echipă, au câştigat al zecelea titlu din istorie, în 1981, dar şi ultimul de până în prezent. După trei sezoane la Saint-Etienne, pentru care a înscris 58 de goluri în 104 meciuri, Platini a plecat la Juventus în 1982.

Între timp, devenise căpitanul Franţei şi numărul 10 indiscutabil al echipei lui Michel Hidalgo, care era de-a dreptul fascinat de Michel: „Până şi picioarele sale sunt inteligente!” Platini a fost din nou decisiv în preliminariile Cupei Mondiale, marcând un gol crucial împotriva Olandei, calificându-i pe Les Bleus la turneul final din Spania. Acolo, Franţa a fost la un pas de finală, fiind eliminată de Germania Federală la capătul unui meci de poveste, decis la loviturile de departajare. Francezii au condus cu 3-1 în prelungiri, dar au fost egalaţi la trei de nemţi, după ce portarul german Harald Schumacher a avut o intrare criminală la Patrick Battiston, însă pentru care nu a primit nici măcar cartonaşul galben! La penalty-uri, nemţii s-au impus cu 5-4, dar Platini consideră, în mod paradoxal, acest meci drept cea mai frumoasă amintire din cariera sa. În finala mică, Franţa a fost învinsă de Polonia cu 3-2, însă Platini crede că acea generaţie a Les Bleus merita mult mai mult. „Dacă turneul final al Cupei Mondiale s-ar fi ţinut în fiecare an între 1982 şi 1986, Franţa ar fi câştigat două sau trei trofee!”, a spus Michel făcând referire şi la careul magic din linia mediană a „cocoşilor galici” din care făceau parte, alături de el, Luis Fernandez, Jean Tigana şi Alain Giresse.

În primul său sezon la Juve, Platini a cucerit Cupa Italiei şi a ajuns în finala Cupei Campionilor, pierdută, însă, în faţa lui Hamburg cu 1-0. 1984 avea să fie un an magic pentru Michel Platini: şi-a condus echipa naţională spre primul titlu continental cucerit chiar pe teren propriu, iar el a fost golgeterul competiţiei, cu nouă reuşite. Totodată, a câştigat primul scudetto cu Juventus, plus Cupa Cupelor, în faţa lui FC Porto, şi apoi Supercupa Europei, după un succes cu 2-0 în faţa lui Liverpool. Pentru toate aceste realizări, Platini a fost desemnat pentru a treia oară consecutiv cel mai bun jucător al anului în Europa. Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva în istoria Balonului de Aur, până când trofeul a intrat sub tutela FIFA şi Lionel Messi l-a câştigat de patru ori la rând.

În 1985, Platini a înscris din nou golul care a calificat Franţa la Cupa Mondială, împotriva Iugoslaviei, apoi a semnat şi reuşita care i-a adus lui Juventus prima sa Cupă a Campionilor din palmares, după cea mai tristă finală din istorie. Pe 29 mai 1985, pe stadionul Heysel din Bruxelles, 39 de suporteri ai lui Juventus şi-au pierdut viaţa chiar înaintea startului meciului dintre Juve şi Liverpool. Într-o atmosferă sumbră, Platini a marcat unicul gol al finalei dintr-un penalty inexistent şi a terminat sezonul din postura de golgeter al competiţiei, cu şapte reuşite.

La Cupa Mondială din Mexic, Platini nu a fost în cea mai bună formă fizică, dar chiar şi astfel, Franţa a ajuns până în semifinale, unde a fost eliminată din nou de Germania Federală. Michel Platini a marcat două goluri la turneul final, ultimul fiind în sfertul de finală cu Brazilia, disputat chiar în ziua când împlinea 31 de ani. Acea reuşită avea să fie cea din urmă în tricoul „cocoşilor galici”. Les Bleus au terminat Mondialul mexican pe locul al treilea, însă Platini nu a jucat în finala mică împotriva Belgiei. Ultimul său meci în naţionala Franţei a fost pe 29 aprilie 1987 împotriva Islandei, cu doar câteva săptămâni înainte de a-şi anunţa retragerea din fotbal. Din 1987 până în 2007, el a deţinut recordul de goluri pentru Les Bleus, fiind depăşit doar de Thierry Henry, iar Federaţia Internaţională pentru istoria şi statistica fotbalului l-a inclus pe Michel Platini între cei mai buni zece jucători ai secolului XX.

Platini a mai jucat după retragere într-o partidă amicală pentru reprezentativa Kuweitului împotriva Uniunii Sovietice pe 27 noiembrie 1988, la invitaţia emirului kuweitian. În aceeaşi lună, a devenit selecţionerul Franţei, înlocuindu-l pe Henri Michel, cu obiectivul calificării la EURO 1992. Francezii au fost de neoprit într-o grupă cu Spania, Cehoslovacia, Islanda şi Albania, câştigând toate cele opt meciuri din preliminarii cu un golaveraj de 20-6, iar Platini a fost desemnat antrenorul anului de revista World Soccer. „Cocoşii galici” au ajuns la turneul final din Suedia din postura de mari favoriţi după o serie invincibilă de 19 partide, însă, nu au putut să treacă de faza grupelor, unde au scos două remize cu Suedia şi Anglia şi au pierdut în faţa Danemarcei. Platini a demisionat după acest eşec, apoi s-a orientat spre latura administrativă a fotbalului. A fost preşedintele comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 1998 încheiată în triumf de Franţa pe teren propriu, apoi a devenit preşedintele UEFA în ianuarie 2007.

Anul 2015 a fost unul foarte delicat pentru Michel Platini. După ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia FIFA, a fost acuzat că ar fi primit o recompensă neloială de 1,8 milioane de euro din partea lui Sepp Blatter, iar în decembrie, a fost suspendat opt ani pentru orice funcţie legată de fotbal.