Omul care a pus Argentina pe harta fotbalului

20.07.2016, 15:44
Argentina 1978

Acum câteva zile, Mario Kempes a împlinit 62 de ani. Cu această ocazie, vă propun să ne reamintim de cel care a adus Argentinei primul titlu mondial din istorie.

Cu excepția lui Diego Maradona, nimeni nu strălucește mai puternic pe firmamentul fotbalului argentinian decât Mario Kempes, scrie chiar site-ul FIFA. Născut pe 15 iulie 1954 la Bell Ville, Cordoba, Mario Alberto Kempes a fost încurajat să practice fotbalul de tatăl său, iar pe 5 octombrie 1973, la 19 ani, a debutat în prima divizie argentiniană pentru Instituto de Cordoba în meciul pierdut cu 0-1 în fața lui Newell’s Old Boys. Imediat, a ajuns la Rosario Central, unde s-a distins ca un veritabil marcator, cu 85 de goluri în 107 partide jucate pe durata a trei sezoane. Aici și-a câștigat porecla de El Matador pe care avea să o transforme în renume la Valencia.

Pe 7 august 1976, el a fost transferat de gruparea spaniolă pentru o jumătate de milion de dolari, un record la acea dată pentru un fotbalist din Argentina. Avea să urmeze cea mai prolifică perioadă a carierei sale la nivel de club, dar și cea mai neagră la nivelul echipei naționale. Și asta pentru că Federația Argentiniană de Fotbal a decis să nu mai conteze pe jucătorii din străinătate, o hotărâre susținută și de selecționerul Cesar Luis Menotti, deși Kempes juca pentru națională încă din 1973 și participase și la Cupa Mondială din 1974, unde Argentina a fost eliminată în a doua fază a grupelor. Acum, însă, Argentina se izolase de restul lumii, mai ales de Europa, o dată cu instaurarea dictaturii militare a generalului Jorge Rafael Videla. Acesta a târât țara în așa-numitul „război murdar”, în care mii de oameni au fost uciși și foarte mulți copii au fost răpiți de lângă mamele lor pentru totdeauna. Țara Tangoului urma să găzduiască turneul final al Cupei Mondiale din 1978, dar foarte multe țări calificate au amenințat cu boicotul din cauza încălcării drepturilor omului.

La Valencia, Kempes a devenit imediat un idol, marcând în primul sezon 24 de goluri în 34 de meciuri și cucerind, astfel, trofeul Pichichi, decernat golgeterului Primerei Division. Un an mai târziu, El Toro a înscris 28 de goluri și a cucerit un nou trofeu Pichichi. Era anunțul răspicat al lui Kempes că vrea să joace la Mondialul din 1978 și că nu poate fi ignorat de Menotti. Astfel, Mario Kempes a fost singurul stranier din lotul Argentinei de la turneul final. Dacă în urmă cu patru ani, în Germania de Vest, nu marcase deloc, acum, Kempes a fost golgeterul competiției, cu șase reușite, conducându-și echipa spre titlul mondial. Două dintre golurile sale au fost în finala cu Olanda, câștigată cu 3-1 după prelungiri și în care i-a și pasat decisiv lui Bertoni. Mario Kempes a fost desemnat și cel mai bun jucător al turneului final, el fiind doar al treilea fotbalist din istorie care primește toate cele trei trofee, Gheata de Aur, Balonul de Aur și titlul mondial, la aceeași ediție a Cupei Mondiale, alături de Garrincha, în 1962, și Paolo Rossi, în 1982. „Câștigarea Cupei Mondiale a fost ceea ce poporul argentinian, atât de suferind, avea mare nevoie. Nu voi ține minte poate golurile mele sau poate nici măcar finala în sine, dar cu siguranță nu voi uita vreodată bucuria de pe chipurile oamenilor!”, avea să spună ulterior Kempes. Cum a petrecut el acest succes? După o scurtă sărbătoare alături de coechipieri, a condus 300 de kilometri până în Rosario la casa părinților săi, care dormeau! Cum nu avea cu cine să împartă bucuria, Kempes a băut o cafea și s-a culcat și el!

Cu Valencia, Mario Kempes și-a trecut în palmares Cupa Spaniei, cucerită în 1979, Cupa Cupelor, obținută un an mai târziu și Supercupa Europei. În 1981, a revenit pentru un sezon în țara natală, la River Plate, și a câștigat singurul său titlu de campion al Argentinei. În 1982, a jucat la ultima sa Cupă Mondială, în Spania, unde sud-americanii au fost eliminați în a doua fază a grupelor. Tot în acel an, a revenit la Valencia, unde a mai jucat până în 1984, el înscriind pentru gruparea de pe Mestalla 146 de goluri în 247 de apariții în toate competițiile. Finalul de carieră a cuprins doi ani la Hercules Alicante și mai multe echipe din Austria.

Kempes a fost omul care a pus Argentina pe harta fotbalului!”, a scris în cartea sa autobiografică Diego Maradona.

El a încercat și experiența de antrenor, cea mai neașteptată fiind în 1996 la echipa albaneză Lushnja. Aici, Kempes a devenit primul antrenor străin din istoria campionatului Albaniei care transferă un jucător străin! În prezent, Mario Kempes este comentator al postului ESPN.


De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...

Descarcă aplicația Digi24

  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Fotbal Club
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Liga Digi Sport
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • 13:00 Tragerea la sorți
  • 13:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • Vezi tot programul
  • florin prunea liga digisport (4)

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: GLORIA BUZAU - SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, SUPERLIGA SUPERBET (22.07.2024)

    FOTBAL: Sepsi Sfantu Gheorghe - Gloria Buzau, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • bundesliga logo

    FOTBAL: Paderborn - Nurnberg, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL: Farul Constanta - Otelul Galati, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Munich, Deutschland. 01st Sep, 2024. final jubilation from left: Minjae KIM (FC Bayern Munich), Joshua KIMMICH (FC Bayern Munich), Thomas MUELLER (M?LLER, FC Bayern Munich), Leon GORETZKA (FC Bayern Munich), Harry KANE (FC Bayern Munich), jubilation, joy,

    FOTBAL: Bayern Munchen - Augsburg, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Breaking News A venit decizia UEFA în cazul meciului România - Kosovo: a ”plouat” cu amenzi și s-a decis rezultatul final!

FOTBAL:ROMANIA-KOSOVO, LIGA NATIUNILOR (15.11.2024)

Nu pentru că s-a strigat "Serbia" am fost amendați și suspendați! Motivul real pentru care UEFA ne închide stadionul

15 novemberr 2024, UEFA Nations League, League phase, Matchday 5,League C,Group C2, Romania vs Kosovo, National Arena Bu

Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA

Steaguri tricolore fluturate in tribuna la meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contand pentru Liga Natiunilor, de

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

invadatoarea15

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media