O plecăciune de ziua Regelui

Pe 5 februarie, Gică Hagi împlineşte 51 de ani. Pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, pentru toate bucuriile pe care ni le-a produs, vă invit să retrăim într-un film al amintirilor cariera fabuloasă a Regelui nostru! La mulţi ani, Gică!

Gheorghe Hagi este Regele fotbalului românesc și unul dintre cei mai de seamă ambasadori ai României în orice colț al lumii. Numele său a devenit sinonim cu România pentru fiecare om care l-a văzut măcar o dată vrăjind mingea cu picioarele sale magice. Când spui România, spui Hagi! Aproape că nu este un străin care să nu îl asocieze pe Hagi cu țara noastră, când aude de România, atât de mare a fost impactul lăsat de Gică pe terenul de fotbal. Liderul Generației de Aur a fotbalului românesc, care a fost la un pas de semifinalele World Cup din 1994 și a reușit calificări la trei ediții de Campionat Mondial și tot la trei turnee finale EURO, Hagi a fost, poate, jucătorul cu cele mai multe goluri spectaculoase din carieră. Mai fiecare reușită a celui supranumit „Maradona din Carpați” a avut ceva special și este cert că Hagi nu a înscris aproape niciodată goluri banale. Toate golurile sale au avut parte de acea scânteie de geniu și de o pasiune nebună pentru fotbal care i-au luminat întreaga activitate. Dacă Dobrin și Balaci nu au avut șansa unor cariere pe măsura talentului lor, Hagi și-a desăvârșit destinul fotbalistic, împlinindu-și menirea cu o legendă de neegalat în fotbalul românesc. O adevărată icoană pentru toți cei care vibrează de emoție atunci când 22 de oameni aleargă după o minge pe un teren, Hagi a lăsat o moștenire aparte prin felul în care a vrut să pună România mereu pe primul loc în tot ceea ce făcea. Dincolo de talentul imens, Gică Hagi a depus și o muncă uriașă pentru a se autodepăși și pentru a fi cel mai bun, iar în vocabularul său nu exista locul doi!

„Tehnica, viziunea, şuturile feroce şi capacitatea de a-şi lua prin surprindere adversarii l-au transformat într-unul dintre cei mai buni jucători ai generaţiei sale. În jocul său, puteai vedea o exuberanţă încântătoare, o adevărată plăcere de a juca cu mingea la picior. A fost, pe scurt, născut pentru fotbal”, este descrierea făcută pe site-ul FIFA lui Hagi, ales de şapte ori Jucătorul Anului în România, un alt record absolut, şi singurul fotbalist desemnat şi Sportivul Anului în România, în 1994.

Născut pe 5 februarie 1965 în comuna Săcele, judeţul Constanţa, într-o familie de machedoni, Gică a ştiut dintotdeauna că fotbalul este destinul său. Descoperit de Iosif Bukossy, Hagi s-a evidenţiat încă de când avea 11 ani la Cupa Speranţei, unde a fost golgeterul competiţiei, cel mai tehnic şi cel mai bun jucător. Atunci, a apărut pentru prima oară într-un ziar fiind comparat cu Lesciuc, un fost jucător de la Farul Constanţa, stângaci ca şi Gică. „A fost o mare mândrie pentru mine. A fost prima afirmare publică”, a povestit Hagi mai târziu.

Pas cu pas şi-a atins fiecare vis. Primul a fost să ajungă la Farul, unde a debutat în echipa mare la vârsta de 17 ani, pe 11 septembrie 1982, într-un meci pierdut la Bacău cu 3-0, după o perioadă petrecută la Luceafărul, centrul federal organizat la Bucureşti unde a fost pusă la dospit Generaţia de Aur a fotbalului românesc. Peste niciun an, pe 10 august 1983, debuta în echipa naţională sub comanda lui Mircea Lucescu într-un amical cu Norvegia, încheiat la egalitate, 0-0, la Oslo. Cotidianul Sportul scria după debutul său: „Hagi este principalul câştig al meciului cu Norvegia!”

Tot în 1983, Hagi ajunge la Sportul Studenţesc, deşi a fost foarte aproape de un transfer la Universitatea Craiova. În cei trei ani şi jumătate petrecuţi în Regie, Gică şi-a continuat ascensiunea spre vârful piramidei fotbalului: a marcat în total 58 de goluri în 108 meciuri şi a fost de două ori golgeterul Diviziei A, fiind şi vicecampion naţional în 1986. Tot în această perioadă, a început să-şi etaleze tehnica extraordinară şi personalitatea puternică în meciurile din cupele europene, memorabil fiind momentul când l-a ridiculizat pe vicecampionul mondial Uli Stielike în confruntarea cu Neuchatel Xamax, din Cupa UEFA. La doar 19 ani, participa la primul său turneu final, EURO 1984, unde a jucat un sfert de oră în meciul cu Spania, încheiat la egalitate, 1-1, şi a fost titular în partida pierdută cu 1-2 în faţa Germaniei Federale.

Preliminariile Cupei Mondiale din 1986 au marcat alte două borne importante pentru Hagi la naţionala României: pe 12 septembrie 1984, a înscris primul său gol pentru tricolori în meciul pierdut cu 2-3 în faţa Irlandei de Nord, iar un an mai târziu, pe 16 octombrie 1985, la 20 de ani, Gică a purtat pentru prima dată banderola de căpitan al României, în returul de la Bucureşti cu Irlanda de Nord, pierdut cu 0-1, şi care a compromis calificarea la turneul final. În total, Hagi a evoluat de 125 de ori sub tricolor, dintre care în 65 de rânduri a fost căpitan şi a marcat 35 de goluri, record nedepăşit nici până în prezent.

La începutul lui 1987, Hagi a fost împrumutat la Steaua pentru meciul din Supercupa Europei cu Dinamo Kiev. Pe Stade Louis II din Monte Carlo, era cel mai potrivit moment şi scena perfectă pentru ca talentul lui Gică să erupă. În minutul 44, Hagi a executat genial o lovitură liberă, învingându-l pe portarul ucrainenilor, Chanov, iar golul său a adus Supercupa Europei în vitrina Stelei. Nici nu se putea un debut mai strălucitor pentru Gică! După acest meci, el nu s-a mai întors la Sportul Studenţesc şi a început să-şi scrie propria legendă în tricoul roş-albastru. Cu Steaua, Hagi a mai cucerit trei titluri de campion şi două Cupe ale României şi a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, în 1988, şi în finală, un an mai târziu, când gruparea din Ghencea a fost spulberată de AC Milan cu 4-0. În 97 de meciuri, Hagi a înscris nu mai puţin de 76 de goluri, iar unele dintre ele au fost de-a dreptul antologice, precum cel din finala Cupei României din 1989 de la Braşov, când a decis soarta trofeului cu un şut fabulos în vinclu.

Prestaţiile sale au atras atenţia marelui Milan al lui Arrigo Sacchi, dar Nicolae Ceauşescu s-a opus vehement transferului, Hagi fiind considerat deja un bun naţional. În toamna lui 1989, România a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Italia după o aşteptare de 20 de ani, dar Gică nu s-a putut bucura pe deplin pentru că a fost eliminat în meciul decisiv cu Danemarca, ceea ce i-a atras o suspendare pentru prima partidă de la turneul final. Hagi a ratat, astfel, succesul cu 2-0 obţinut în faţa Uniunii Sovietice, graţie dublei lui Lăcătuş, şi a jucat primul său meci de la Coppa del Mondo în eşecul surprinzător, 1-2 în faţa Camerunului. În ultimul joc din grupă, România a dat piept cu campioana mondială, Argentina, chiar la Napoli, fieful lui Diego Armando Maradona. „Maradona din Carpaţi” a fost egalul lui Diego, scor 1-1, iar Hagi s-a declarat impresionat de întâlnirea pe teren cu idolul copilăriei sale: „Nu există altul ca el! Omul era bestial. N-aveai cum să-i iei mingea. O ţinea lângă picior. Avea o tehnică incredibilă. Şi o gleznă… Am schimbat tricoul cu el. La vestiare m-am dus la el şi l-am schimbat. Îl am şi acum. Nu am vorbit, nu ştiam ce să-l întreb.”

România s-a calificat în premieră în istoria sa în optimile de finală la Cupa Mondială, însă naţionala lui Emeric Ienei a fost eliminată la lovituri de departajare de Irlanda. După turneul final, Hagi a făcut pasul spre fotbalul adevărat, fiind transferat de Real Madrid pentru patru milioane de dolari, o sumă fabuloasă la acea vreme mai ales pentru un jucător român.

Gică a impresionat încă de la primul meci amical disputat în tricoul Realului, în care a marcat un gol de la 20 de metri, iar cotidianul AS a titrat după reuşita lui: „S-a întors Puskas!” Şi pe Santiago Bernabeu, Hagi şi-a continuat recitalul magic cu prestaţii încântătoare chiar dacă nu a cucerit vreun trofeu. Într-o echipă cu Butragueno, Hugo Sanchez, Michel şi Fernando Hierro, Gică a înscris în primul său sezon patru goluri în 29 de meciuri şi a ratat titlul în ultima etapă, după o înfrângere la Tenerife, deşi Realului îi era suficient doar un egal pentru a fi campioană. Stagiunea următoare a fost mult mai prolifică şi Gică a punctat de 12 ori în campionat în 35 de jocuri, fiind al doilea marcator al echipei, după Hierro, însă fulgerul i-a lovit în acelaşi loc pe madrileni: tot în runda finală, au pierdut trofeul în La Liga în favoarea rivalilor de la Barcelona, în urma unui eşec suferit tot la Tenerife! Tot în acea ediţie, Hagi a mai ajuns în semifinalele Cupei UEFA, unde Realul a fost eliminat de Torino, şi a pierdut şi finala Cupei Spaniei. După toate aceste dezamăgiri, Gică a decis să plece de la Madrid, dând curs ofertei lui Mircea Lucescu de a juca la Brescia, în cel mai puternic campionat din lume în acea perioadă, Serie A. „Nimeni n-a înţeles de ce am lăsat Real Madrid, deşi mai aveam doi ani de contract. Mă simţeam excepţional acolo, dar nea Mircea m-a chemat! Era antrenorul care mă formase. Şi apoi, toată lumea voia să ajungă la o echipă în Italia. Brescia a fost bună pentru că a fost un examen de maturitate. Am învăţat ce înseamnă fotbalul italian, dar nu la nivelul acela înalt, cum eram eu obişnuit, am fost şi acolo, jos, am văzut cum e să sufăr. A fost un lucru foarte bun pentru viaţa mea – să văd şi cum e să fii jos.”

Sezonul 1991-1992 a avut şi mai mult amar din cauza ratării calificării la EURO 1992, după ce naţionala României a obţinut doar un egal la Sofia cu Bulgaria, 1-1, deşi aveam nevoie de o victorie în care să marcăm măcar de două ori, iar Hagi a ratat un penalty. Şi stagiunea următoare a fost una tristă pentru Hagi ca urmare a retrogradării cu Brescia în Serie B, dar asta l-a făcut şi mai puternic. În toamna lui 1993, Hagi a fost fundamental în obţinerea calificării la Cupa Mondială din Statele Unite. Pe 17 noiembrie, la Cardiff, golul lui Gică a deschis drumul tricolorilor spre o victorie de aur împotriva Ţării Galilor cu scorul de 2-1, care a fost echivalentul biletului de acces la turneul final din America. Era pentru prima oară când Hagi şi ceea ce va deveni Generaţia de Aur va scoate zeci de mii de oameni pe străzi pentru a-şi sărbători bucuria într-un revelion spontan al fotbalului românesc.

După ce a reuşit să promoveze cu Brescia în Serie A şi a câştigat Cupa Anglo-Italiană în finala cu Notts County, Hagi a fost de neoprit la Mondialul din SUA. Cu el pe teren într-o formă de senzaţie, România a câştigat grupa sa, după ce a învins marea favorită, Columbia, cu 3-1 şi ţara gazdă, Statele Unite ale Americii, cu 1-0, şi a pierdut cu 1-4 în faţa Elveţiei. Împotriva Columbiei, echipa pe care marele Pele o vedea campioană mondială după ce bătuse Argentina în preliminarii cu 5-0 chiar în deplasare, Gică a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria Cupei Mondiale, provocându-i coşmaruri pe viaţă portarului Cordoba. Tot în primul meci de la World Cup, Hagi i-a oferit două pase de gol lui Florin Răducioiu, iar România producea primul mare şoc al turneului final. A urmat meciul cu Elveţia, în care Hagi a marcat un nou gol superb, însă tricolorii lui Anghel Iordănescu au pierdut cu 1-4. În ultima partidă din grupă, România a învins SUA cu 1-0 prin golul lui Dan Petrescu, astfel că în optimile de finală urma să înfruntăm Argentina, fără Diego Maradona, care tocmai fusese suspendat pentru doping. A urmat un alt meci memorabil al tricolorilor, care s-au impus cu 3-2, după o dublă a lui Ilie Dumitrescu şi încă un gol al lui Hagi, la capătul unui contraatac devastator. Şi în acest meci, Hagi furnizase un assist impecabil la al doilea gol înscris de Ilie Dumitrescu. „Hagi era diabolic. El a contat enorm pentru toți jucătorii echipei naționale pentru că ne-a pus pe toţi în valoare într-un mod excepţional, cum nimeni nu a mai făcut-o”, a spus Ilie Dumitrescu despre Gică. România deja realizase cel mai bun parcurs al său din istorie la Cupa Mondială, dar deja în ţară, lumea visa la o semifinală cu Brazilia, ba chiar la titlul suprem. Numai că în sferturile de finală, tricolorii au pierdut la lovituri de departajare în faţa Suediei, iar Gică Hagi şi-a văzut visul spulberat de a fi desemnat cel mai bun jucător al turneului şi de a câştiga Balonul de Aur. „A fost un turneu final perfect pentru mine. Am marcat goluri care acum se numără printre cele mai frumoase înscrise în istoria Cupei Mondiale şi am jucat foarte bine, în ciuda căldurii insuportabile. Cred că am fost atât de ghinionişti că am pierdut în acea fază pentru că în acel moment eu eram considerat cel mai bun jucător al turneului. După ce am fost eliminaţi, am pierdut acea poziţie”, a comentat cu regret Gică după un World Cup încheiat cu trei goluri şi trei pase decisive şi în care a fost inclus şi în echipa ideală a competiţiei. La finalul anului, avea să se claseze pe locul al patrulea în ierarhia France Football pentru Balonul de Aur, câştigat de bulgarul Hristo Stoicikov. La întoarcerea în ţară după Cupa Mondială, componenţii naţionalei României au avut parte de o primire extraordinară la aeroport, la acea vreme fiind celebră scandarea: „Hagi preşedinte!”

Prestaţia de la Mondialul din 1994 i-a adus transferul la Barcelona lui Johan Cruyff. Nici pe Camp Nou, Gică nu a avut lipici la trofee, aşa cum s-a întâmplat şi la Real Madrid, deşi nici la Barca nu au lipsit golurile spectaculoase. Totuşi, Hagi a jucat în doar 36 de meciuri de campionat în două sezoane, marcând şapte goluri, iar în 1996, a decis că este momentul unei noi schimbări. Aşa că, după un EURO 1996 dezamăgitor, unde România a pierdut toate cele trei meciuri din grupă, cu Franţa, Bulgaria şi Spania, Gică a ales oferta lui Galatasaray Istanbul. În Turcia, a devenit „Comandantul”, aşa cum l-au supranumit suporterii Galatei. Hagi a transformat gruparea Cim-Bom-Bom într-o veritabilă forţă a Europei, care a cucerit patru titluri consecutive de campioană, două cupe, două supercupe, Cupa UEFA şi Supercupa Europei, în 2000. Atât de mare a fost impactul Regelui asupra fotbalului turc încât în 2015 a fost considerat cel mai important jucător străin din istoria Superligii, el fiind precum un apostol care creştinează un teritoriu păgân. Hagi a înnobilat fotbalul din Turcia cu geniul său, ducându-l spre cel mai înalt nivel. Datorită lui, Galatasaray a devenit o echipă recunoscută şi redutabilă, totodată, în Europa, învingând echipe de top precum AC Milan, Real Madrid, Athletic Bilbao, Borussia Dortmund, Leeds United sau Arsenal. Cu Hagi şi Gică Popescu pe teren, Galata şi-a transformat stadionul Ali Sami Yen într-o redută aproape imposibil de cucerit de inamici, indiferent de numele şi renumele acestora. Hagi a marcat pentru Galatasaray 79 de goluri în 123 de meciuri, multe dintre ele fiind antologice, precum cel din meciul cu Bilbao din sezonul 1998-1999 din Champions League. Hagi a adus victoria Galatei cu un şut magic în vinclu, ceea ce l-a făcut pe antrenorul bascilor, Luis Fernandez, să exclame: „Hagi este precum vinul. Cu cât îmbătrâneşte cu atât este mai bun!” În acelaşi timp, fanii turci, extaziaţi, au lansat şi celebrul „I love you, Hagi”, care încă mai răsună şi astăzi pe străzile din Istanbul numai când este pomenit numele lui Gică! După atâtea secole în care românii au fost supuşi Stambulului şi nevoiţi să se închine la Înalta Poartă, acum un român avea toată Turcia la picioare!

În 1998, Hagi a jucat la ultimul său Mondial, în Franţa, unde România a câştigat grupa cu Anglia, Columbia şi Tunisia şi s-a oprit în optimile de finală, fiind eliminată de Croaţia. Acel meci trebuia să fie ultimul al lui Gică sub tricolor, după ce îşi anunţase retragerea din naţională chiar înaintea turneului final. Numai că parcursul inconstant al României în campania de calificare la EURO 2000 a determinat o campanie puternică în ţară de a-l convinge să revină asupra hotărârii sale şi, în primăvara lui 1999, în timpul unei emisiuni de la Antena 1, poetul Adrian Păunescu a ştiut cum să-l atingă la coarda sensibilă pentru a se întoarce la naţională înaintea meciului crucial cu Ungaria. „Reia bătălia, Întoarce-te Hagi, În numele mamei şi-al tatălui tău!” au fost cuvintele care l-au făcut pe Rege să lăcrimeze şi să anunţe că este dispus să se întoarcă la echipa naţională. „Cuvintele mamă şi ţară m-au sensibilizat. Am vrut să joc cu Ungaria pentru că a invocat-o pe mama. N-am putut să mă opun!”

Cu un Hagi stelar în primele 45 de minute, până când a ieşit accidentat la umăr de uriaşul Hrutka, naţionala României a învins Ungaria cu 2-0 pentru prima oară în istorie şi a făcut pasul decisiv spre calificarea la EURO. Înaintea turneului final, Hagi a atins apogeul cu Galatasaray, reuşind eventul campionat-cupă la care s-a adăugat cîştigarea Cupei UEFA, la lovituri de departajare, în faţa lui Arsenal, deşi a fost eliminat în timpul prelungirilor pentru o altercaţie cu Tony Adams. A urmat Campionatul European, unde România a reuşit cea mai bună clasare din istorie, atingerea sferturilor de finală. Tricolorii au remizat cu Germania, 1-1, şi au pierdut cu Portugalia, 0-1, în primele două meciuri din grupă în care Hagi a primit câte un cartonaş galben, ceea ce i-a atras suspendarea pentru duelul decisiv cu Anglia. România a învins Anglia cu 3-2, după un final nebun, oferindu-i lui Gică şansa unei partide de retragere de gală împotriva Italiei. La scorul de 1-0 pentru squadra azzurra, Hagi a avut o şansă imensă de a egala, însă mingea cu care l-a lobat pe Francesco Toldo a lovit agonizant bara! Apoi, Italia a mai înscris o dată şi Gică a fost eliminat în minutul 59 pentru un fault dur comis asupra lui Antonio Conte. Era sfârşitul trist al celei mai frumoase poveşti a fotbalului românesc, Hagi şi echipa naţională, întinsă pe 17 ani glorioşi, în care a adunat 125 de selecţii şi a marcat 35 de goluri, el fiind golgeterul all-time al tricolorilor. Gică a mai jucat un sezon la Galatasaray înainte de a se retrage din activitatea de jucător şi şi-a mai trecut în cont Supercupa Europei, cucerită sub comanda lui Mircea Lucescu, tocmai omul alături de care pornise la drum în lunga călătorie iniţatică a Sportului Rege. La Monte Carlo, Galata s-a impus cu 2-1 chiar în galacticilor de la Real Madrid şi Hagi îşi trecea în palmares ultimul trofeu ca jucător. Întâmplător sau nu, şi primul trofeu câştigat a fost tot Supecupa Europei, cu 13 ani mai devreme. Hagi s-a retras din fotbal în 2001, după ce a încântat arenele lumii cu geniul său aparte şi golurile memorabile care vor dăinui peste timp. „Tehnica învinge întotdeauna forţa, dar talentul fără muncă nu înseamnă nimic!” – Gică Hagi

După ce a agă‚at ghetele în cui, Hagi a preluat naţionala României, alături de care a reuşit prima victorie din istorie pe terenul Ungariei, dar în barajul de calificare la Cupa Mondială, s-a înclinat în faţa Sloveniei, 1-2 şi 1-1, după o dublă în care a fost lăsat, parcă din braţe de Zeiţa Fortuna. După ratarea calificării, a demisionat şi le-a mai antrenat pe Bursaspor, Galatasaray, în două rânduri, Poli Timişoara şi Steaua, dar fără prea mult succes, singurul trofeu câştigat fiind Cupa Turciei, în 2005, cu Galata. Pasiunea sa imensă pentru fotbal l-a făcut să–şi deschidă propriul club, Viitorul, în 2009, unde aplică cu succes tot ceea ce a văzut şi învă‘at la marile cluburi ale Europei. Toate echipele Academiei Hagi sunt campioane naţionale la categoriile de vârstă respective, iar echipa de seniori este angrenată în lupta pentru titlu în Liga 1, cu Gică pe bancă. De altfel, Hagi a şi fost desemnat cel mai bun antrenor al anului 2015 în România în ancheta realizată de Gazeta Sporturilor, dar indiferent de ceea ce va realiza ca antrenor, nu va putea depăşi performanţele sale ca jucător pentru că aşa se întâmplă cu cei care cuceresc Everestul! Nimeni şi nimic nu se află mai presus de ei!