O altfel de avancronică a finalei Cupei României

Duminică seara, când va păși pe gazonul Arenei Naționale pentru finala Cupei României cu Steaua, Universitatea Cluj o va face din postura omului ajuns în fața unui eveniment pe care l-a așteptat o jumătate de veac, la finalul căruia ar putea veni sfârșitul! Doar că istoria a învățat-o de atâtea ori pe U că în orice sfârșit, există și un nou început! După retrogradarea din Liga 1, gruparea „șepcilor roșii” are în față un viitor incert, ca să nu spunem sumbru. Însă, U s-a confruntat de-a lungul timpului cu tot felul de greutăți, una mai mare decât cealaltă, și mereu a depășit dificultățile cu un zâmbet ștrengar în colțul gurii și cu boemia specifică ardelenilor.

Știu! A pleca înseamnă a muri puțin, a spus-o fostul mare jurnalist francez Victor Sinet și este mai valabilă ca niciodată în cazul lui U. Și acum, ca și la alte plecări, ceva din U moare, dar spiritul trebuie să rămână viu! Nu cred și nici nu mă aștept ca Veselovsky, Skvorc, Ceppelini, Nuno Viveiros sau Mengolo au aflat de drumul parcurs cu trenul în 1923 de jucătorii lui U spre Grenoble pentru a participa la un festival studențesc, cu o pâine și brânză de burduf donată de la Păltiniș. Poate nici Ciupe, Cristi Munteanu sau Vlad Morar nu au citit de pățaniile de atunci ale lui Guga, Bonciucat, Pompi Lazăr sau Brutus Rațiu, dar cu siguranță nonșalanța și dezinvoltura acelor adevărați pionieri ai „șepcilor roșii” ar trebui să nu le lipsească clujenilor la finala cu Steaua.

Și asta pentru că, așa cum spunea Titus Lucaciu, U le-a făcut farmece tuturor celor care i-au purtat culorile și nu este doar o potcoavă cu noroc, ci și un magnet adevărat. Într-adevăr, albul și negrul din echipamentul său simbolizează și faptul că Universitatea nu și-a negociat niciodată principiile și că întotdeauna a vrut ca treaba să fie „oablă”, fie bună, fie rea! Tocmai de aceea, în 1940, U a plecat în pribegie la Sibiu, unde a jucat până în 1944 într-un gest uriaș de patriotism și onoare. Tocmai această poveste îi conferă Universității un aer cum niciun club din fotbalul românesc nu mai are.

Legendarul Ioan Chirilă descria perfect spiritul lui U în cartea „Șepcile roșii”: La U, totul s-a făcut dintr-un entuziasm de un an, de o oră sau de o clipă. U n-a băut prea mult din cupa bucuriei. A învins și a pierdut când nu se aștepta nimeni!

Poate că și acum, U ar trebui să își mai amintească de aceste lucruri! Să își reamintească minunata sa poveste! Să renască și să triumfe când nimeni nu se mai așteaptă!