Michael Laudrup, cel mai elegant viking

Michael Laudrup a împlinit de curand 53 de ani. Cu acest prilej, vă invit să ne reamintim de unul dintre cei mai eleganţi fotbalişti ai anilor ’80 – ’90.

Michael Laudrup este considerat oficial cel mai bun fotbalist din istoria Danemarcei, deşi singurul danez care a câştigat Balonul de Aur a fost Allan Simonsen, în 1977. Şi asta cu toate că a ratat şi cel mai mare succes din istoria fotbalului scandinav: cucerirea trofeului la EURO 1992. Însă Michael Laudrup s-a distins încă de la începuturile carierei drept un jucător de clasă mondială. La doar 18 ani, era desemnat Fotbalistul Anului în Danemarca, în 1999, imediat după retragerea din activitate, a fost desemnat cel mai bun jucător străin din Primera Division din ultimii 25 de ani, apoi în 2000, a fost făcut cavaler, primind Ordinul Dannebrog, iar în 2013, a fost inclus de cotidianul Marca în cel mai bun 11 străin din istoria lui Real Madrid. Mai mult, golul său de vis marcat împotriva Uruguayului la Cupa Mondială din Mexic l-a inspirat pe Guido Paetavalu, de la Opera Regală din Copenhaga, să scrie o arie de operă în onoarea sa, „Cântecul lui Laudrup”.

Născut pe 15 iunie 1964 la Frederiksberg, Michael a provenit dintr-o familie cu fotbalul în sânge: tatăl Finn a fost internaţional danez, unchiul Ebbe Skovdahl a fost un antrenor de succes în fotbalul scandinav, iar fratele său, Brian, a fost un atacant de top în anii ‘90 în Europa. În plus, ca o dovadă în plus că aşchia nu sare departe de trunchi şi că fotbalul face parte din ADN-ul familiei Laudrup, băieţii săi, Mads şi Andreas, sunt internaţionali danezi de tineret. Michael Laudrup a început să joace fotbal la Kobenhavns Boldklub, unde antrenor era tatăl său, în 1981, iar un an mai târziu ajungea la Brondby. După ce a marcat 24 de goluri în 38 de meciuri, Laudrup a fost cumpărat de Juventus în 1983 pentru un milion de dolari, o sumă record la acea dată pentru un fotbalist danez. Asta după ce Laudrup refuzase propunerea de a merge la Liverpool dintr-un motiv foarte simplu: englezii îi propuseseră iniţial un contract pe trei ani pentru care au bătut palma, apoi au revenit şi au solicitat un acord pe patru ani, moment în care Michael a spus pas. Între timp, el debutase şi pentru naţionala de seniori a Danemarcei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.

Din 1982 şi până în 1998, Michael Laudrup a jucat de 104 ori, marcând 37 de goluri pentru naţionala daneză, alături de care a cucerit Cupa Confederaţiilor în 1995. Iniţial, el a evoluat ca atacant, dar apoi a devenit un mijlocaş ofensiv extrem de elegant, poate cel mai complet din toate timpurile, după cum spunea chiar fratele său, Brian. Cum Juventus îi avea deja în lot pe Boniek şi pe Platini şi regulamentele interziceau folosirea a mai mult de doi străini, Michael a fost împrumutat în primul sezon la nou-promovata Lazio, pentru care a semnat o dublă la debut, în eşecul 2-4 cu Hellas Verona. Laudrup a ajutat-o pe Lazio să evite retrogradarea, dar în stagiunea următoare, Juventus a decis să mizeze tot pe Boniek şi Platini, iar Laudrup a mai rămas un an la Roma. De această dată, nu a mai putut evita retrogradarea lui Lazio, iar în 1985, s-a întors la Juve, alături de care a cucerit Cupa Intercontinentală şi lo scudetto, în 1986. Totuşi, perioada petrecută la Torino a fost marcată de numeroase accidentări şi Michael nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor. Însă, Laudrup a lăsat o impresie deosebită printre colegii săi. Roberto Galia, fost internaţional italian, a comentat: „Am jucat împotriva lui Maradona, a lui Platini şi a lui Roberto Baggio, dar jucătorul capabil de cele mai incredibile gesturi tehnice a fost Michael Laudrup.” Michel Platini l-a descris drept un geniu care nu îşi poate atinge vreodată adevăratul potenţial: „A fost unul dintre cele mai mari talente ale tuturor timpurilor. Era cel mai bun jucător din lume la antrenamente, dar nu şi-a exploatat niciodată toate calitățile pe teren. Michael avea totul cu excepţia unui singur lucru: nu era suficient de egoist!”

În 1989, Michael Laudrup a plecat la FC Barcelona pentru a juca sub comanda idolului său din copilărie, Johan Cruyff. La gruparea catalană, Laudrup a avut parte de o perioadă de vis: patru titluri consecutive în Primera Division, între 1991 şi 1994, două trofee de cel mai bun jucător al anului în Spania, o Cupă a Regelui, două Supercupe ale Spaniei, dar mai ales prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria Barcei, în 1992, şi Supercupa Europei. Jocul său atât de înfloritor l-a cucerit până şi pe Franz Beckenbauer: „În anii ‘60, cel mai bun a fost Pele, în anii ‘70, a fost Cruyff, în anii ‘80, a fost Maradona, iar în anii ‘90, cel mai bun este Laudrup!” Însă anul 1992 a fost marcat şi de o mare dezamăgire pentru Michael: ratarea celei mai mari performanţe din istoria fotbalului danez, titlul european cucerit în Suedia, din cauza unor neînţelegeri pe considerente tactice cu selecţionerul Richard Moller Nielsen, apărute după meciul pierdut în preliminarii cu Iugoslavia, scor 0-2.

În 1994, Barcelona a ajuns din nou în finala Champions League, în faţa lui AC Milan, iar Michael avea ocazia de a-şi înfrunta fratele, Brian, care evolua la italieni. Numai că Johan Cruyff nu a mizat deloc pe danez, iar Barca a fost călcată în picioare de Milan, 0-4. „Laudrup era jucătorul de care mă temeam cel mai mult, iar Cruyff a făcut greşeala de a-l lăsa pe bancă”, a povestit după meci antrenorul Milanului, Fabio Capello. Nemulţumit de noul său statut, mai ales după venirea la club a brazilianului Romario, în 1993, Michael a decis să părăsească Barcelona pentru marea sa rivală, Real Madrid. „Nu a fost vorba de nicio răzbunare, dar timpul meu la Barca se sfârşise, la fel ca şi Dream Team-ul. Dacă am plecat la Madrid, am făcut-o pentru că am vrut să joc pentru o echipă capabilă să lupte pentru titlu fără a fi nevoit să părăsesc Spania.”

Impactul a fost imediat: în primul Clasico după venirea sa pe Bernabeu, Realul a pulverizat-o pe Barca cu 5-0, acelaşi scor cu care catalanii câştigaseră în urmă cu un an, când Laudrup încă nu schimbase tabăra. Laudrup a cucerit titlul în acel sezon cu gruparea madrilenă, iar Ivan Zamorano a devenit golgeter datorită danezului: „E un geniu! Care este motivul pentru care înscriu atât de multe goluri? Laudrup!” Deşi a jucat doar doi ani la Madrid, Laudrup a fost votat al 12-lea cel mai bun fotbalist din istoria Realului într-un sondaj realizat pe internet de cotidianul Marca în 2002.

Michael Laudrup a plecat în 1996 în Japonia la Vissel Kobe, pe care a ajutat-o să promoveze în prima ligă, iar în 1997, a revenit în Europa, la Ajax Amsterdam, clubul pe care-l refuzase când avea doar 13 ani. În ultimul său sezon, Laudrup a realizat eventul campionat-cupă, iar cântecul său de lebădă a fost la Cupa Mondială din 1998. În Franţa, Michael Laudrup a condus Danemarca până în sferturile de finală, fiind inclus alături de fratele său, Brian, în echipa ideală a competiţiei. Partida sa de retragere a fost una memorabilă, 2-3 în faţa campioanei mondiale, Brazilia, la finalul căreia Laudrup a făcut anunţul oficial: „Acesta a fost ultimul meu meci din carieră. Dar a fost şi unul dintre cele mai bune, dacă nu chiar cel mai bun!”

Michael Laudrup a confirmat şi ca antrenor. După ce a fost secund la naţionala Danemarcei, a cucerit un titlu, o supercupă şi două cupe cu Brondby, apoi a dus-o pe Getafe în prima sa finală de Cupa Spaniei, pierdută în faţa Valenciei, dar şi în sferturile de finală ale Cupei UEFA, unde a fost eliminat în prelungiri de Bayern Munchen. Apoi, a avut o experienţă neplăcută la Spartak Moscova, după care a antrenat-o pe Mallorca, unde a evitat retrogradarea în primul sezon şi s-a clasat pe locul opt în a doua stagiune. În 2013, a cucerit primul trofeu din istoria lui Swansea City, Cupa Ligii Angliei, după 5-0 în finala cu Bradford City, de pe Wembley. Ultima sa aventură ca antrenor a fost în Qatar, unde a câştigat campionatul şi Cupa Prinţului în chiar primul său sezon la Lekhwiya, pe care a dus-o şi până în sferturile Ligii Campionilor Asiei.

Talentul lui Michael Laudrup a fost recunoscut şi la mulţi ani după retragerea din activitatea de jucător. În 2016, revista France Football l-a plasat într-un Top 10 al celor mai eleganţi fotbalişti din istoria Barcelonei, alături de Maradona, Gică Hagi, Messi şi Rivaldo, printre alţii, iar britanicii de la FourFourTwo l-au poziţionat pe locul nouă într-o ierarhie a celor mai buni decari, clasament dominat de Maradona, Puskas şi Pele.