Iertarea lui Tata Ucu

04.11.2013, 19:37
bogdan-socol

Săptămâna trecută, chiar înaintea meciului Corona Braşov - Steaua, am aflat şocat de dispariţia unui senior al fotbalului românesc, Tata Ucu, medicul lui FC Braşov vreme de mai bine de cinci decenii! A fost o veste care a trecut destul de uşor pe lângă noi, neobservată parcă, într-un mod nedrept faţă valorile însufleţite de Tata Ucu şi care lipsesc tot mai mult în zilele noastre: modestie, loialitate, bun-simţ, consecvenţă şi longevitate.

A fost un Guy Roux în meseria sa, fiind medicul stegarilor din 1950, după ce cu un an înainte ieşise campion naţional la decatlon! Părea nemuritor pe banca Braşovului la fiecare meci de pe teren propriu, transmiţând o energie aparte tuturor celor cu care interacţiona.

Puţini dintre noi ştim care a fost numele său real, Laurian Taus. Pentru toţi, el a fost Tata Ucu! La fel, şi pentru mine! L-am cunoscut personal abia anul acesta după o greşeală pe care am făcut-o în timp ce comentam meciul FC Braşov - Concordia Chiajna din sezonul trecut. Atunci, portarul ardelenilor, Daniel Mutu, s-a accidentat serios şi Tata Ucu a sărit imediat ca o căprioară de pe bancă şi a sprintat spre locul cu pricina ca la concursurile din tinereţile sale. Impresionat de tot ceea ce se întâmplase, am spus fără să-mi dau seama că legendarul Tata Ucu este maseurul Braşovului, şi nu medicul echipei. A doua zi, fostul ofiţer de presă al stegarilor, Adi Marica, m-a sunat să-mi spună că Tata Ucu s-a supărat pe mine, mai ales că şi jucătorii au început să facă glume pe seama erorii mele. L-am rugat să-i transmită scuzele mele, iar cu prima ocazie, la începutul acestui sezon, când l-am întâlnit înaintea partidei dintre Corona Braşov şi Oţelul Galaţi, m-am dus la el să mă prezint şi să-i spun că îmi pare rău de gafa comisă. A zâmbit cu o serenitate specifică unui spirit liber şi frumos, apoi mi-a zis că nu e cazul să îmi fac probleme pentru că s-a amuzat şi el la vremea respectivă.

Nu mă gândeam că aceea va fi prima şi ultima întâlnire cu Tata Ucu! La 87 de ani, a plecat din lumea noastră poate prea repede pentru noi, cei rămaşi aici şi care avem nevoie mai mult de exemple de oameni adevăraţi precum a fost Tata Ucu! L-am pierdut, dar nu-l vom uita niciodată!

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...

Descarcă aplicația Digi24

  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Fotbal Club
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Liga Digi Sport
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • 13:00 Tragerea la sorți
  • 13:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • Vezi tot programul
  • florin prunea liga digisport (4)

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: GLORIA BUZAU - SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, SUPERLIGA SUPERBET (22.07.2024)

    FOTBAL: Sepsi Sfantu Gheorghe - Gloria Buzau, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • bundesliga logo

    FOTBAL: Paderborn - Nurnberg, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL: Farul Constanta - Otelul Galati, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Munich, Deutschland. 01st Sep, 2024. final jubilation from left: Minjae KIM (FC Bayern Munich), Joshua KIMMICH (FC Bayern Munich), Thomas MUELLER (M?LLER, FC Bayern Munich), Leon GORETZKA (FC Bayern Munich), Harry KANE (FC Bayern Munich), jubilation, joy,

    FOTBAL: Bayern Munchen - Augsburg, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Breaking News A venit decizia UEFA în cazul meciului România - Kosovo: a ”plouat” cu amenzi și s-a decis rezultatul final!

FOTBAL:ROMANIA-KOSOVO, LIGA NATIUNILOR (15.11.2024)

Nu pentru că s-a strigat "Serbia" am fost amendați și suspendați! Motivul real pentru care UEFA ne închide stadionul

15 novemberr 2024, UEFA Nations League, League phase, Matchday 5,League C,Group C2, Romania vs Kosovo, National Arena Bu

Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA

Steaguri tricolore fluturate in tribuna la meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contand pentru Liga Natiunilor, de

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

invadatoarea15

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media