Gospodina Zburătoare

Mâine, se împlinesc 99 de ani de la naşterea lui Fanny Blankers-Koen, una dintre primele mari campioane din istoria Jocurilor Olimpice. Cu această ocazie, vă invit să ne reamintim de viaţa şi cariera legendarei atlete olandeze.

Oare cum e posibil ca o femeie din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, mamă a doi copii și însărcinată cu cel de-al treilea!, care are grijă de toate treburile gospodăriei, să cucerească nu mai puțin de patru medalii olimpice de aur și să fie votată ulterior Atleta Secolului? Olandeza Fanny Blankers-Koen a reușit această performanță incredibilă și de neconceput în zilele noastre la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, când avea deja 30 de ani! Ea nu doar că a ajuns să fie cunoscută de întreaga lume drept "Gospodina Zburătoare", dar a fost și cel mai de succes sportiv participant la Olimpiada londoneză, prima după cea de-a doua deflagrație mondială. Atât de mare a fost impactul său încât a făcut ca atletismul feminin, desconsiderat de mulți în acele vremuri, să fie privit cu alți ochi. "Mai mult decât oricine altcineva a atras atenția și respectul asupra atletismului feminin printr-o serie de performanțe uluitoare la Jocurile de la Londra", a scris Norman Giller despre Fanny Blankers-Koen în cartea The 1984 Olympic Handbook. În plus, ea este singura femeie alergătoare din istorie care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice după ce a avut mai mult de un copil!

Născută pe 26 aprilie 1918 în localitatea Lage Vuursche sub numele de Francina Elsje Koen, Fanny a fost încurajată de familie să practice sportul de la o vârstă fragedă. Înainte de a se apuca de alergat, a practicat tenisul, înotul, scrima, patinajul și gimnastica, iar atletismul l-a îmbrățișat la sfaturile antrenorului său de natație. Acesta i-a sugerat să treacă la alergări pentru a avea mai multe șanse de a ajunge la Jocurile Olimpice întrucât Olanda avea mai multe înotătoare de top și i-ar fi fost foarte greu să le depășească. Iar Fanny a arătat de îndată că alegerea făcută a fost excelentă. În 1935, la 17 ani, devine campioană naţională a Olandei în proba de 800 de metri, stabilind şi un record naţional la doar a treia cursă a carierei! Tot atunci, l-a întâlnit pe viitorul său antrenor, care avea să-i devină şi soţ, Jan Blankers. Cu 15 ani mai în vârstă decât Fanny, acesta era jurnalist sportiv şi antrenorul echipei feminine de atletism a Olandei, după ce participase la Jocurile Olimpice din 1928 în proba de triplu salt. El a selecţionat-o în echipa Olandei de sprint şi, în 1936, i-a propus să participe la trialul pentru Jocurile Olimpice de la Berlin. Astfel, la numai 18 ani, Fanny şi-a câştigat dreptul de a participa la Olimpiada din 1936 în proba de ştafetă 4×100 de metri şi în cea de săritura în înălţime. Cu toate că nu a reuşit decât o clasare pe poziţia a şasea la înălţime şi locul cinci la ştafetă, Koen a plecat de la Berlin cu cea mai preţioasă amintire a sa de la Jocurile Olimpice, autograful legendarului Jesse Owens.

"Când l-am reîntâlnit la Munchen în 1972, i-am spus: Încă mai am autograful tău. Sunt Fanny Blankers-Koen. El mi-a răspuns: Nu trebuie să-mi spui cine eşti. Ştiu totul despre tine! Nu este incredibil? Jesse Owens ştia cine sunt eu!" – Fanny Blankers-Koen

Fanny a început să facă progrese majore după Olimpiada de la Berlin şi, în 1938, a stabilit primul record mondial, 11 secunde în proba de 100 de metri, şi a cucerit două medalii de bronz la Campionatele Europene de la Viena. Performanţele sale o recomandau drept una dintre favorite la Jocurile Olimpice care urmau să fie găzduite de Helsinki în 1940. Însă, o dată cu startul celui de-Al Doilea Război Mondial şi cu ocuparea Olandei de către nazişti, toate competiţiile internaţionale au fost anulate şi destinul Francinei Koen era pe cale să se transforme într-un mod cu totul neaşteptat. Pe 28 august 1940, s-a căsătorit cu Jan Blankers, iar peste un an dădea naştere primului lor copil, Jan Junior, ceea ce i-a făcut pe jurnaliştii olandezi să creadă că acolo s-a încheiat cariera ei de atletă. Numai că Fanny şi soţul său aveau alte planuri şi, la câteva săptămâni după ce a născut, eroina noastră s-a reapucat de antrenamente. Atât de hotărâtă era să arate tuturor că nu este terminată pentru sport că a stabilit nu mai puţin de şase recorduri mondiale în concursurile desfăşurate între 1942 şi 1944 în Olanda ocupată de germani, la 80 de metri garduri, 100 de metri, săritura în înălţime şi săritura în lungime! Fanny Blankers-Koen a rămas în acelaşi timp şi o soţie-model, în 1946 născând al doilea copil al familiei, pe Fanny Junior. Şase săptămâni mai târziu, lua startul în prima competiţie internaţională după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Campionatele Europene de la Oslo! În Norvegia, a avut rezultate oscilante: la 100 de metri, a căzut în semifinale şi a ratat calificarea în finală, la săritura în lungime s-a clasat pe locul patru şi a câştigat două medalii de aur la 80 de metri garduri şi în proba de ştafeta de 4 x 100 de metri! Un an mai târziu, devenea campioană naţională în şase probe şi îşi asigura prezenţa la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948. Experienţa de la Europenele din urmă cu doi ani a contat enorm în luarea unei decizii care ulterior s-a dovedit foarte inspirată. Ajunsă la 30 de ani, Blankers-Koen a hotărât să nu concureze la săritura în înălţime şi săritura în lungime, concentrându-se doar pe probele de 100 de metri, 200 de metri, 80 de metri garduri şi de 4 x 100 de metri. Cu toate că înaintea Olimpiadei londoneze, Fanny deţinea nu mai puţin de şase recorduri mondiale, dintre care unul, cel de la 80 de metri garduri, îl realizase cu doar câteva luni mai devreme, mulţi compatrioţi de-ai săi erau de părere că mai bine ar fi rămas acasă să aibă grijă de cei doi copii! Aceştia nici nu aflaseră, însă, că Blankers-Koen era deja însărcinată cu al treilea copil al familiei în momentul startului Jocurilor Olimpice! Cu toate acestea, ea a câştigat lejer prima medalie de aur în proba de 100 de metri cu timpul de 11 secunde şi 9 sutimi. Deşi imediat după cursă i-a spus soţului său că şi-ar dori să meargă la o petrecere pentru a celebra succesul, marea sa îngrijorare era legată de proba de 80 de metri garduri, unde rivală îi era Maureen Gardner, o britanică de 19 ani. După un start mai slab, Fanny a recuperat pe parcurs şi a terminat cursa în acelaşi timp cu Gardner şi cu australianca Shirley Strickland. În acele vremuri, nu exista o tehnologie care să facă diferenţierea exactă imediat după cursă, iar Blankers-Koen a crezut că a pierdut în faţa favoritei publicului în momentul în care a auzit God Save the King. Numai că imnul Marii Britanii îi era destinat Regelui George VI, care tocmai ajunsese la locul său din tribuna oficială, iar câteva momente mai târziu, Fanny a ştiut că şi aici aurul i se cuvine! Ea s-a impus cu timpul de 11 secunde şi două sutimi, la fel ca şi Maureen Gardner, stabilind şi un nou record mondial! Cele două succese nu i-au putut şterge lui Blankers-Koen dorul de cei doi copii lăsaţi acasă şi, chiar înaintea semifinalelor probei de 200 de metri, soţul său a găsit-o plângând în vestiar. Fanny a vrut chiar să nu mai continue, justificând că urăşte această probă, care era alergată în premieră de femei la Jocurile Olimpice. "Dacă nu vrei să mai participi, e în regulă. Însă, mi-e teamă că vei regreta după aceea", i-a spus Jan Blankers. Atunci, Fanny a realizat că în întreaga sa viaţă tot ceea ce şi-a dorit dintotdeauna a fost să fie cea mai bună şi a decis să concureze. Şi bine a făcut! În semifinale, a stabilit un nou record olimpic, 24,4 secunde, pe care aproape l-a egalat şi în finala pe care a câştigat-o lejer cu un avans de şapte metri în faţa următoarei clasate.

Fanny Blankers-Koen a cucerit al patrulea său aur olimpic la Londra într-un mod dramatic în proba de ștafetă de 4×100 de metri. Ea a fost ultimul schimb al Olandei, iar în momentul în care a primit ștafeta, echipa sa se afla pe locul al treilea, după Australia și Canada. Fanny a alergat, însă, fantastic și a recuperat diferența față de adversarele sale, câștigând a patra medalie de aur a sa în opt zile. Ea ar fi putut să-și sporească zestrea de medalii dacă nu ar fi renunțat la probele de săritura în lungime și de săritura în înălțime, unde deținea recordul mondial înaintea Jocurilor Olimpice și unde învingătoarele de la Londra au reușit performanțe departe de parametrii lui Fanny.

Blankers-Koen a fost primită cu mare fast la Amsterdam, unde Regina Olandei, Juliana, i-a oferit titlul de Cavaler al Ordinului de Oranje-Nassau. "Tot ceea ce am făcut a fost să alerg repede", a spus Fanny în fața mulțimii din Amsterdam, iar drept recompensă pentru toate realizările sale, primăria orașului i-a făcut cadou o bicicletă "pentru a duce o viață la o viteză mai mică și pentru a nu mai fi nevoită să alerge atât de mult ca până acum". Numai că Fanny nu a renunțat așa ușor la alergări. A început să promoveze atletismul feminin în întreaga lume, participând la curse din Australia până în Statele Unite, a mai câștigat trei medalii de aur la Campionatele Europene de la Bruxelles din 1950, la 80 de metri garduri, 100 de metri și 200 de metri, și una de argint la ștafeta de 4×100 de metri și a luat startul și la Jocurile Olimpice din 1952 de la Helsinki. În Finlanda, a abandonat în timpul cursei de 80 de metri garduri din cauza unei probleme serioase la un picior și ulterior a renunțat să mai participe în celelalte probe. Fanny Blankers-Koen s-a retras din activitate în 1955, la 37 de ani, după ce a cucerit cel de-al 58-lea și, totodată, ultimul său titlu de campioană a Olandei, în proba de aruncarea greutății. Ea a fost apoi managerul echipei de atletism a Olandei între 1958 și 1968, iar 1999, într-o gală desfășurată la Monaco, a fost declarată Atleta Secolului de Federația Internațională (IAAF).

În ultimii ani ai vieții, Fanny Blankers-Koen a suferit de Alzheimer și de surzenie și a murit pe 25 ianuarie 2004, la vârsta de 85 de ani.