GIUSEPPE MEAZZA, PRIMUL PLAYBOY AL FOTBALULUI

Astăzi, se împlinesc 38 de ani de la moartea lui Giuseppe Meazza, omul care a marcat considerabil istoria lui Inter Milano și a naționalei Italiei. Cu această ocazie, vă propun să ne reamintim de fostul mare atacant al Squadrei Azzurra.

Giuseppe Meazza a fost unul dintre primele staruri majore ale fotbalului mondial, fiind considerat de mulți drept cel mai mare jucător din istoria Italiei. Născut pe 23 august 1910, Peppino, cum era alintat, a devenit un veritabil simbol al orașului Milano, unde a scris pagini de legendă atât pentru Inter cât și pentru AC Milan, astfel încât stadionul San Siro, supranumit Scala fotbalului Italian, îi poartă numele cu cinste. Meazza a avut o carieră fabuloasă atât la nivelul echipelor de club cât și în naționala Italiei, alături de care a devenit de două ori campion mondial, în 1934 și 1938. Un atacant de rasă, în ciuda înălțimii sale de doar 1,69 metri, Giuseppe Meazza a fost unul dintre primii jucători gratulați de exigenta presă de specialitate din Peninsulă cu apelativul „Il Genio” datorită calităților sale tehnice, eficienței în fața porților adverse și abilităților sale de creator. Meazza a înscris 33 de goluri în 53 de meciuri pentru squadra azzurra, fiind al doilea cel mai prolific marcator din istoria naționalei. Un veritabil bombardier, Peppino a marcat 216 goluri în Serie A, fiind pe locul al patrulea în ierarhia all-time, la egalitate cu Jose Altafini, iar în toate competițiile a avut 338 de reușite, performanță ce îl plasează pe poziția a patra de-a lungul timpului până în prezent.

Giuseppe Meazza a avut de suferit enorm de pe urma Primului Război Mondial: la doar șapte ani, şi-a pierdut tatăl, Annibale Meazza, care a murit din cauza rănilor imediat după întoarcerea de pe front. Giuseppe a fost crescut la Milano de mama sa, Ersilia, pe care o ajuta să vândă fructe în piaţă. Dar fotbalul era adevărata sa chemare, astfel că mama lui i-a făcut ea primele sale ghete de fotbal. La început, se bucura de fiecare clipă în care bătea pe străzile din Milano o minge din cârpe. Abia la 12 ani, când a ajuns la Gloria FC, un fan i-a cumpărat prima pereche adevărată de ghete de fobal.

La 13 ani, era un admirator al celor de la AC Milan, dar a fost respins din cauză că era prea slab. Însă, Inter l-a primit cu braţele deschise, după ce a fost remarcat de un scouter al clubului în timp ce juca fotbal pe străzi. Nerazzurrii l-au îndopat cu fripturi pentru a-l pune pe picioare și pentru a-l face mai puternic, iar Peppino a răsplătit cu vârf și îndesat încrederea acordată. Asta deși inițial, a fost folosit în apărare, dar norocul i-a surâs după ce antrenorul echipei de juniori a Interului a corectat această greșeală. Meazza încă mai deține recordul de goluri într-un sezon de debut în Serie A, 31, stabilit în 1929-1930. Cu un an înainte, când Serie A încă nu exista și campionatul Italiei era compus din două ligi, nordică și central-sudică, cu play-off-uri, Giuseppe Meazza marcase 38 de goluri în 29 de meciuri, la numai 18 ani. Tot la începuturile carierei, și-a mai căpătat o poreclă: „Il Balilla”, care i-a fost pusă de Leopoldo Conti, un coechipier mai mare. Acesta spunea că Meazza, la 17 ani, era prea tânăr pentru a juca deja pentru echipa de seniori a Interului, dar a fost de-a dreptul uluit când antrenorul Arpad Weisz l-a titularizat pe Giuseppe în locul său! „Acum am ajuns să luăm jucători și de la grădiniță”, a exclamat Conti sarcastic, făcând referire la Opera Națională Balilla, organizația fascistă de tineret a Italiei, care recruta copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Peppino i-a închis, însă, gura încă de la debut când a marcat două goluri într-un meci câștigat cu 6-2 în fața lui Milanese Unione Sportiva în Coppa Volta. A doua zi după primul său meci în campionat, Gazzetta dello Sport elogia jocul său, caracterizându-l drept inteligent, proaspăt și rapid.

Giuseppe Meazza a fost primul fotbalist italian cu o notorietate ce s-a extins la nivel mondial și primul care a avut sponsori personali. Cu un caracter flamboaiant și pe teren și în afara acestuia, Meazza era singurul membru al naționalei Italiei căruia i se permitea să fumeze. Înnebunit după mașinile luxoase, șampanie și femei, Peppino era recunoscut și pentru că de multe ori dormea la bordel în nopțile de dinaintea unui meci. Iubea tangoul și acest lucru îl ajuta să fie imprevizibil pe teren și să-i umilească pe fundașii adverși. Golurile sale deja purtau o amprentă personală și expresia „Gol alla Meazza” devenise frecventă în rândul jurnaliștilor și al suporterilor. Vittorio Pozzo, antrenorul Italiei dublă campioană mondială în 1934 și 1938, îl descria: „Meazza a fost un atacat înnăscut. Vedea jocul, înțelegea situația, pasa cu grijă și făcea echipa să acționeze perfect în ofensivă. Cu el în teren, era ca și cum începeam meciul de la 1-0 pentru noi.” În același timp, Bruno Accari, fostul său coechipier de la AC Milan spunea despre Peppino: „Nu voia să audă de tactică. A fost un om simplu care a devenit rege când pătrundea în careul advers, cu o abilitate tehnică aparte, comparabilă doar cu cea a lui Pele”.
Giuseppe Meazza a debutat în naționala Italiei când avea doar 19 ani, pe 9 februarie 1930 într-un meci cu Elveția, în care a reușit o dublă, contribuind la succesul echipei sale cu 4-2, după ce a fost condusă cu 2-0.

Apogeul l-a atins la Cupa Mondială din 1934, găzduită chiar de Italia, unde a jucat în toate meciurile squadrei azzurra, care a cucerit titlul suprem după 2-1 în finala cu Cehoslovacia. Mai mult, Meazza, autor a două reușite la turneul final, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției. Patru ani mai târziu, în Franța, Peppino a fost căpitanul Italiei, care a jucat sub o presiune imensă pusă de dictatorul Benito Mussolini. Acesta i-a trimis lui Meazza o telegramă în care a scris doar: „Învingeți sau muriți!” Iar italienii au avut parte de un meci de debut extrem de dificil, împotriva Norvegiei, câștigat abia după prelungiri cu 2-1. A fost momentul psihologic pentru că după acest succes, Italia a mers perfect și a trecut de Franța, Brazilia și în finală de Ungaria cu scorul de 4-2. Astfel, Meazza devenea pentru a doua oară campion mondial din postura de căpitan al Italiei, pentru care a marcat un gol la turneul final din 1938.

Peppino a cunoscut gustul succesului și la Inter, alături de care a cucerit de trei ori titlul de campion, în 1930, 1938 și 1940 și prima Cupă a Italiei din istoria clubului, în 1939. Totodată, a fost de trei ori golgeterul Cupei Mitropa, cunoscută și drept Cupa Europei Centrale, în care Inter a jucat și o finală, pierdută în 1933 în fața Austriei Viena. Meazza s-a remarcat mereu prin stilul său intens de viață, din cauza căruia a avut și unele probleme. Șansa sa era că locuia în apropierea stadionului San Siro și așa reușea să ajungă la timp înaintea meciurilor. O dată, a intrat în vestiar cu numai cinci minute înainte de începerea partidei, s-a echipat și a intrat pe teren. Chiar Peppino povestea ulterior: „Îi și auzeam pe directorii clubului cum spuneau că vor discuta după meci să afle ce am de gând. Din fericire, am dat trei goluri și nimeni nu a mai zis nimic”. Curând, asemenea incidente au devenit obișnuință pentru Giuseppe Meazza. În 1937, în ziua meciului cu Juventus, mai era doar o oră până la startul jocului și Peppino era de negăsit.

Conducerea clubului a trimis un antrenor secund și un maseur cu o mașină să-l caute. Aceștia l-au găsit sforăind în pat, l-au trezit imediat și l-au luat pe sus spre stadion. Meazza nici nu apucase să se spele pe față, dar începuse să le povestească celor doi de noaptea plină de amor de care a avut parte și că se simte ca un leu. Ajuns în vestiar, a îmbrăcat de grabă tricoul cu numărul 9, a dat două goluri și a fost cel mai bun de pe teren în meciul câștigat de Inter cu 2-1! Grație acestui succes, nerazzurrii au cucerit lo scudetto la o diferență de două puncte!

O accidentare l-a scos din circuit în sezonul 1938-1939, iar în noiembrie 1940, Meazza ajungea la marea rivală a Interului, AC Milan. Peste nici două luni, Peppino era pentru prima dată adversar al nerazzurrilor. A plâns în vestiar înainte de meci, dar a marcat golul prin care Milan a obținut un egal, 2-2. La gruparea rossonerilor, a jucat până în 1942, când a plecat la Juventus. După doar un an la Bătrâna Doamnă, a mai jucat la Varese și la Atalanta, iar cântecul de lebădă l-a avut tot la Inter, unde a revenit în 1946 pentru un ultim sezon înainte de retragere.

Giuseppe Meazza a încetat din viaţă la 21 august 1979, cu două zile înainte de a împlini 69 de ani. În acel an, stadionul din Milano a început să-i poarte numele în semn de omagiu pentru unul dintre cei mai mari jucători din istoria Italiei.